spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Doi suspecţi în cazul jafului de la o sucursală Raiffeisen din Capitală au fost prinşi

- Advertisement -

Doi suspecţi în cazul jafului produs în 19 decembrie 2012, la o sucursală Raiffeisen de pe Şoseaua Olteniţei din Capitală, au fost prinşi în noaptea de marţi spre miercuri, de poliţiştii Sectorului 4, au anunţat oficiali din Poliţia Capitalei.

Cei doi suspecţi au fost ridicaţi de judiciariştii Poliţiei Sector 4, fiind identificaţi în urmă cu câteva zile, cu sprijinul ofiţerilor din Poliţia Română şi a celor de la Institutul de Criminalistică, au precizat sursele citate.

Anchetatorii i-au reţinut pe cei doi bărbaţi, în vârstă de 24 şi 24 de ani, şi vor cere instanţei, miercuri, arestarea lor preventivă pentru tâlhărie, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

Sursa citată a precizat că pentru prinderea celor doi suspecţi au fost făcute marţi trei percheziţii domiciliare.

Cei doi sunt suspectaţi că în 19 decembrie 2012 au intrat mascaţi şi înarmaţi cu arme albe în sediul filialei băncii Raiffeisen de pe Şoseaua Olteniţei nr. 254, aproape de ora de închidere, în sediu fiind trei angajate şi o clientă. După ce au agitat cuţitele în mod ameninţător, hoţii le-au atras atenţia celor patru femei să nu se opună şi să nu apese butonul de panică. Aceştia au luat din două sertare mai multe pachete de bani şi apoi au fugit.

Oficiali din Poliţia Capitalei declarau atunci că cei doi bărbaţi au luat din două sertare lei şi valută în valoare totală de 41.000 de lei.

Sediul Raiffeisen situat pe Şoseaua Olteniţei nr. 254 nu avea pază umană, în condiţiile în care, din anul 2010, potrivit legii, băncile nu mai au această obligaţie.

Cinci zile mai târziu, un alt jaf armat a avut loc la sucursala băncii Raiffeisen de pe Şoseaua Pipera numărul 21-23. Atunci, un bărbat care purta cagulă a intrat în unitatea bancară, care nu era păzită şi i-a ameninţat pe cei doi angajaţi ai băncii. Sub ameninţarea armei, angajaţii au deschis nişte sertare din unitate, unde se aflau bani, hoţul luându-i şi punându-i în rucsacul pe care îl avea cu el.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.