spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Doi polițiști din Bârlad implicați într-o rețea de infractori!

- Advertisement -


INCREDIBIL Razie de amploare, astăzi, a procurorilor DIICOT, care au vizat o rețea de infractori români. Ei au atacat mai multe bănci din Oman și Statele Unite și ar fi reușit să sustragă peste 12 milioane de dolari. Potrivit unor surse, din grupare fac parte și doi polițiști din Bârlad.

Potrivit surselor, anchetatorii au ajuns la această rețea după ce au intrat în rețea cei doi polițiști din Bârlad. Astfel, nivelul lor de trai a crescut simțitor, ei ocupându-se cu retragerea de bani din bancomate. Colegii lor au devenit suspicioși, cei doi au fost monitorizați, iar încet încet anchetatorii au intrat pe fir. Procurorii DIICOT spun că unii dintre membrii rețelei, foarte buni informaticieni, reușeau să spargă bazele de date ale unor bănci din Statele Unite, Oman și Puerto Rico. Așa ar fi furat date ale cardurilor bancare înregistrate pe numele unor corporații. Respectivele date ar fi fost transmise către alți membri ai rețelei. Aceștia din urmă ar fi clonat cardurile, iar cu ajutorul acestora retrăgeau banii. În zilele nelucrătoare, membrii rețelei mergeau în țări din Uniunea Europeană, dar și în Japonia și scoteau sume imense de bani de la ATM-uri. Aceștia preferau să opereze în zilele nelucrătoare pentru ca angajații băncilor să nu observe în timp util că de la respectivele ATM-uri sunt retrase sume imense de bani. Anchetatorii spun că prejudiciul este de peste 12 milioane de dolari. Sunt vizate peste 50 de persoane, iar toată acțiunea este la această oră în desfășurare. Sunt efectuate peste 45 de percheziții în București, Vâlcea și alte câteva județe din țară. Sapte dintre suspecti au fost retinuti. Mai multe detalii în cotidianul nostru de mâine.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.