Doi poliţişti aflaţi în misiune au fost răniţi după ce maşina de serviciu cu care urmăreau un BMW care nu a oprit la semnalul regulamentar s-a răsturnat într-o curbă de pe un drum din localitatea Horodnic de Sus. Loganul Poliţiei a lovit un mal de pământ, iar apoi s-a rotit în aer, a lovit o altă maşină şi a aterizat pe cupolă, fiind distrus aproape total.
Din nefericire, cei doi poliţişti aflaţi în interior, agentul-şef adjunct Radu Florin Șuhane, în vârstă de 31 de ani, din Rădăuţi, şi agentul principal Violeta Covaliu, de 27 ani, din comuna Vorona, judeţul Botoșani, cu reședinţa în comuna Marginea, au suferit leziuni. Dacă poliţistul aflat la volan a reuşit să iasă singur din maşina răsturnată, Violeta Covaliu a avut nevoie de intervenţia unui echipaj medical, despre care sătenii spun că a ajuns la locul accidentului cu mare întârziere.
„Din cercetări s-a stabilit că sâmbătă, 16 aprilie, la ora 18.05, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, un agent a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca BMW de culoare închisă. Deoarece conducătorul auto nu a respectat semnalul de oprire continuându-și deplasarea, ceilalţi doi membri ai echipajului cu autospeciala marca Dacia Logan au plecat în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcţiune. După circa 2 km, autoturismul urmărit a virat dreapta pe drumul neclasificat Tecioara (drum parţial betonat), echipajul de poliţie urmându-l în încercarea de a-l opri.