spot_img
17.2 C
Vaslui
28-sept.-2024
spot_img

Doi muntenari care s-au bătut pe stradă și-au împărțit pumni și după ce au ajuns la Spitalul Județean Vaslui

- Advertisement -

BILANȚ… Reprezentanții structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vaslui au susținut o conferință de presă în data de 19 august în care au prezentat rezultatele activităților desfășurate în perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în perioada 14-18 august. În această perioadă, peste 250 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au fost prezenți la datorie în spațiul public, pentru a preveni producerea unor situații nedorite care ar fi putut afecta ordinea și liniștea publică. O situație mai aparte s-a înregistrat duminică, în jurul orei 02:30, când jandarmii au intervenit la Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Vaslui pentru a aplana un scandal provocat de doi bărbați din comuna Muntenii de Jos, în vârstă de 38 și 40 de ani. Ocupați au fost și pompierii vasluieni, care au avut de gestionat 229 de misiuni și acțiuni operative, dintre care 129 intervenții în situații de urgență.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, în intervalul 15 – 18 august, colegii săi au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel județean gestionând 229 misiuni și acțiuni operative, dintre care 129 intervenții în situații de urgență. “Ca urmare a celor 102 apeluri prin care s-a solicitat acordarea asistenței medicale de urgență, 112 de persoane au fost asistate medical ori au primit prim ajutor calificat din partea echipajelor SMURD. De asemenea, colegii noștri au intervenit pentru limitarea și lichidarea a 16 incendii, precum și pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea/deblocarea, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat în urma producerii a cinci accidente rutiere – șase persoane fiind transportate la spital -, precum și în alte trei misiuni de protejare a comunităților. De asemenea, pompierii militari vasluieni au desfășurat alte 25 misiuni de protejare a comunităților (asigurarea măsurilor PSI specifice la aterizarea/decolarea elicopterelor SMURD ori la adunările cu public numeros, salvarea oamenilor și animalelor din medii sotile vieții, asanarea muniției rămase neexplodate, deblocarea cailor de acces, degajarea unei persoane găsite decedate, recunoașteri și exerciții cu forțe și mijloace în teren, etc.).

În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pompierii au desfășurat 72 de misiuni privind monitorizarea situațiilor de urgență și alte evenimente.

În ceea ce privește activitățile preventive, ofițerii si subofițerii din cadrul structurilor specializate au desfășurat 58 de misiuni și acțiuni preventive, din care 35 de controale preventive și 23 de activități de informare preventivă. În urma celor 35 de controale preventive au fost constatate 336 de deficiențe (unele dintre acestea au fost remediate în timpul controalelor), fiind aplicate tot atâtea sancțiuni, dintre care, 333 de avertismente și 3 amenzi contravenționale, în cuantum de 8500 lei. Nerespectarea măsurilor preventive privind focul deschis în spații deschise au condus la producerea incendiilor de vegetație uscată, care au afectat diferite suprafețe de teren. Astfel, în perioada menționată, pompierii vasluieni au desfășurat douăsprezece intervenții pentru localizarea și limitarea flăcărilor care au cuprins circa 26 hectare de teren acoperit cu vegetație uscată și mărăciniș.În data de 17 august, în urma declanșării unui incendiu de vegetație uscată, produs în urma utilizării focului deschis în spații deschise, a ars o anexă gospodărească și aproximativ 700 metri pătrați de vegetație uscată, două locuințe fiind salvate in extremis”, a precizat reprezentantul ISU Vaslui.

Bătăi pe stradă, bătăi și în spital

Jandarmii vasluieni s-au confruntat, la rândul lor, cu situații mai deosebite în această perioadă, cel mai grav caz înregistrându-se la Spitalul Județean Vaslui, unde doi bărbați care se bătuseră pe stradă și-au continuat meciul și în saloanele unității sanitare. “În perioada 15 – 18 august, peste 250 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au fost prezenți la datorie în spațiul public, pentru a preveni producerea unor situații nedorite care ar fi putut afecta ordinea și liniștea publică. Manifestările cultural-artistice organizate în județul Vaslui pe durata minivacanței s-au desfășurat fără incidente negative. Jandarmeria Vaslui mulțumește tuturor celor care au participat la adunările publice desfășurate la noi în județ și au ales siguranța, respectând recomandările forțelor de ordine. Tot în această perioada, jandarmii vasluieni au intervenit de 28 de ori, ca urmare a apelurilor la 112 sau la dispeceratul unității, majoritatea pentru aplanarea unor conflicte. Pe timpul misiunilor desfășurate, jandarmii au constatat fapte antisociale și au fost nevoiți să aplice 49 de sancțiuni contravenționale, din care 23 avertismente și 26 de amenzi în valoare de 18.500 lei, toate pentru încălcare normelor de conviețuire socială. O astfel de situație s-a produs duminică, în jurul orei 02:30, când jandarmii au intervenit la Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Vaslui pentru a aplana un scandal provocat de doi bărbați din comuna Muntenii de Jos, în vârstă de 38 și 40 de ani. Cei doi, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au perturbat activitatea medicală după ce, cu câteva ore înainte, fuseseră implicați într-un alt conflict. În urma incidentului, amândoi au fost sancționați cu amenzi în valoare de 6.000, respectiv 7.000 de lei. De asemenea, jandarmii au constatat și 5 infracțiuni (2 de comercializare de produse contrafăcute, deținere de substanțe interzise, furt și loviri sau alte violențe)”, a declarat Alexandru Vătafu, purtătorul de cuvânt al IJJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Muntenari, valenari sau tanaceni egal inadaptati social, părinți plecați în Italia să-și facă o casă, copii lasati de izbeliște, viitori infractori.

  2. nu inteleg ce e cu muntenarii ăștia!!

    Mereu accidente rutiere si bătăi! e văleni plus dă-te de la volan să apăs eu doamne ferește

  3. Ideal ar fi sà li se interzicà accesul in oras ….majoritatea scandalurior ..incivilitatilor si violurile..le-au creat si le creeaza scursurile astea ….nu ai buletin de VS…stai in càtunul tàu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.