spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Doi miri din Suceava au fost jefuiţi a doua zi după nuntă. „Hoţul a folosit o scară şi a fugit cu 17.800 de euro”

- Advertisement -

Doi tineri proaspăt căsătoriţi, din Suceava, au rămas fără banii strânşi la nuntă, în mai puţin de 24 de ore de la eveniment.

Cei doi miri au strâns la nuntă 17.800 de euro (lei, lire sterline şi euro), dar suma a fost furată sâmbătă, imediat după eveniment. Făptaşul ar fi intrat în apartamentul celor doi, care se află la etajul unu al unui bloc recent construit, din cartierul sucevean Zamca.

„Furtul a avut loc sâmbătă, între orele 15.00-21.45, cât am lipsit de acasă. Hoţul a folosit o scară, cu ajutorul căreia a urcat, a deschis geamul de la bucătărie şi a intrat în casă. A căutat peste tot şi a luat toţii banii pe care i-am strâns la nuntă. Eu bănui că este vorba de concubinul unei vecine, de la un etaj superior, iar la Poliţie, acolo unde am depus plângere, ne-au spus că persoana respectivă este cunoscută şi că a mai creat probleme de ordin penal”, a declarat mirele pentru Monitorul de Suceava.

Bărbatul a mai spus că nici măcar nu şi-a plătit toate datoriile şi cheltuielile realizate pentru organizarea petrecerii de la restaurant.

Citeste mai mult: adev.ro/rfz2up

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.