Doi militari americani de la baza Mihail Kogălniceanu, înarmaţi cu detectoare de metale, au început să caute comori romane la cetatea Carsium, din Hârşova. Au fost prinşi de jandarmii români, dar vor fi judecaţi de autorităţile americane.
Fascinaţi de bogăţia arheologică aflată la doar câţiva kilometri de baza lor, soldaţii americani au început căutările. Oamenilor din zonă li s-a parut suspect ca unul dintre soldati avea în mână un detector de metale, aşa că au sunat la 112.
Îmbrăcaţi în uniforma armatei Statelor Unite, americanii au rămas fără cuvinte în faţa jandarmilor români.
Soldaţii americani n-au stat prea mult de vorbă cu oficialii români, pentru că au fost preluaţi imediat de superiorii lor. „Armata SUA tratează aceste acuzaţii cu mare seriozitate şi păstrează legătura cu autorităţile române”, se arată într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Ambasadei SUA.
După legislaţia noastră, căutătorii de comori riscă o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani. Conform unui acord internaţional, dosarul americanilor va fi preluat de autorităţile de peste ocean.
www.antena3.ro