spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Doctorițele șpăgare încearcă amânarea pronunțării definitive a pedepselor

- Advertisement -
Dacă vor fi găsite vinovate și în apel, pe cele două doctorițe le așteaptă ani grei de închisoare

TERTIPURI…Medicii vasluieni trimiși în judecată, în 2015, pentru luare de mită sunt deja la a doua încercare de a amâna pronunțarea definitivă în dosarul în care au fost trimiși în judecată. Dacă prima oară au cerut sesizarea Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de data aceasta contestă metodele speciale de supraveghere și aparatura destinată interceptării discuțiilor telefonice folosite de Direcția Generală Anticorupție (DGA) dar și faptul că SRI a acordat sprijin tehnic DGA. Magistrații Curții de Apel Iași au luat act de cereri, dar au amânat pronunțarea.În primă instanță, magistrații au decis condamnarea doctorițelor Simona Botez și Doina Andrei la câte 4 ani și 8 luni de închisoare în regim de detenție și, pentru o perioadă de 5 ani după ispășirea pedepsei, le-a fost interzis să își mai exercite profesia. De asemenea, cele două doctorițe au primit câte 30.000 de lei amendă penală, echivalentul a 200 de zile de închisoare. Pentru efectuarea de avorturi ilegale, cele două doctorițe au primit încă o amendă penală de 62.500 de lei, echivalentă cu 250 de zile de închisoare. Cu o pedeapsă mai ușoară a scăpat medicul Adrian Tănăsescu. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare și o amendă penală de 18.000 de lei.

Teama că urmează o perioadă lungă de timp ce va trebui să o petreacă după gratii, le detemină pe doctorițele șpăgare de la Spitalul Județean să recurgă la diferite tertipuri pentru a amâna, cât mai mult posibil, pronunțarea sentinței definitive. Astfel, după ce au cerut sesizarea Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul lor, inculpații au recurs și la o altă metodă. Astfel, zilele trecute, doctorița Simona Botez a cerut să-i fie comunicate datele privind instituția sau organul de urmărire penală care a pus în executare mandatele care au fost autorizate să folosească cele două metode de supraveghere (interceptarea și ascultarea discuțiilor telefonice și comunicațiilor din mediul ambiental – n.r.). De asemenea, doctorițele au cerut să le fie puse la dispoziție date legate de faptul dacă Direcția Generală Anticorupție (DGA) deține aparatură tehnică specializată folosită pentru interceptări și înregistrări ale discuțiilor telefonice și ale comunicațiilor din mediul ambiental și dacă Serviciul Român de Informații a acordat sprijin tehnic DGA în ceea ce privește punerea în executare a mandatelor privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice. Magistrații Curții de Apel Iași au luat act de cerere, dar au amânat pronunțarea.

În primă instanță, medicii șpăgari au fost condamnați la închisoare cu executare

Simona Botez, Doina Andrei și Adrian Tănăsescu, cei trei medici implicați în scandalul de corupție care a zguduit lumea medicală din Vaslui, au fost condamnați la închisoare cu executare și obligați să plătească amenzi penale uriașe care, în caz de neachitare,  se pot transforma în zile de detenție. Magistrații Tribunalul Vaslui au decis condamnarea doctorițelor Simona Botez și Doina Andrei la câte 4 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție, pentru luare de mită și fals intelectual și interzicerea drepturilor civile, inclusiv cel de a-și mai exercita profesia, timp de 5 ani după ispășirea pedepsei cu închisoarea. Mai mult, judecătorii le-au aplicat celor două doctorițe câte o amendă de 30.000 lei, echivalentul a 200 zile de închisoare pentru fiecare. De asemenea, pentru avorturile ilegale de care au fost acuzate că le-au făcut pacientelor minore, cu sarcină mult peste limita la care sunt permise întreruperile de sarcină, cele două doctorițe au primit alte două amenzi penale. Judecătorii au aplicat câte o amendă de 62.500 lei, echivalentul a 250 zile de închisoare pentru fiecare.  În cazul infracțiunii de sustragere de înscrisuri, doctorița Doina Andrei a fost achitată. În cazul medicului Adrian Tănăsescu, judecătorii au dispus condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și i-au aplicat o amendă de 18.000 lei care se poate transforma în 180 zile de închisoare dacă nu este achitată în termenul stabilit de instanță.

Acuzațiile aduse celor două doctorițe șpăgare

RECHIZITORIU… Reamintim care au fost motivele pentru care cele două doctorițe sunt cercetate penal. Simona Botez este acuzată de săvârșirea a cinci infracțiuni de luare de mită, o infracțiune de fals intelectual și o infracțiune de întrerupere a cursului sarcinii. În fapt, medicul Botez a fost acuzat de faptul că, în cursul anului 2013, a primit de la o anumită persoană suma de 150 de lei pentru ca aceasta să-și îndeplinească sarcinile de serviciu. În cadrul Spitalului Judetean Vaslui, doctorița spăgară a efectuat o întrerupere voluntară a unei sarcini. Pe 26 septembrie 2014 a primit, de la aceeași  persoană care solicitase, în 2013, întreruperea voluntară de sarcină, suma de 50 de lei pentru a beneficia de un tratament medical corect, în raport cu starea sa medicală. La data de 1 octombrie 2014, urmare a pretinderii indirecte formulate cu o zi înainte, a primit, de la o altă pacientă, suma de 100 de lei. Acești bani au fost oferiți doctoriței pentru ca aceasta să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu. Trei săptămâni mai târziu, pe data de 27 octombrie 2014, la solicitarea unei avocate din cadrul Baroului Iași, Simona Botez a completat în fals o adeverință medicală în care a consemnat, în fals, că ar fi consultat-o pe avocată în secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean Vaslui. În luna decembrie 2014, doctorița a pretins și primit suma de 1.000 de lei pentru a face o întrerupere de sarcină cu încălcarea prevederilor legale, vârsta sarcinii fiind de peste 14 săptămâni. A primit banii și, în aceeași zi, a efectuat manevra medicală. Ultima acuzație adusă medicului Simona Botez este legată de faptul că, pe 2 februarie 2015, a pretins investigatorului sub acoperire suma de 1.600 de lei pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină. Pe numele doctoriței Doina Andrei au fost remise 8 capete de acuzare pentru luare de mită, o infracțiune de fals intelectual și una de întrerupere a cursului sarcinii. În cursul lunii septembrie 2014, doctorița a cerut și primit de la una dintre pacientele sale suma de 800 de lei pentru efectuarea unei operații de cezariană. În data de 31 octombrie a solicitat suma de 1.100 de lei de la o altă pacientă pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină care depășea 14 săptămâni. Intervenția medicală a fost făcută după ce a primit 700 de lei din suma totală solicitată. După ce a efectuat această operație, medicul Doina Andrei a completat în fals fișa medicală a pacientei sale și a completat cu diagnosticul “rupere prematură a membranelor, cu debutul travaliului în 24 de ore”. Acest diagnostic indică un avort spontan și este în contradicție cu realitatea. În cursul lunii august 2014 a primit, de la o altă pacientă, suma de 1.000 de lei pentru realizarea unei operații de cezariană. Pe 23 octombrie 2014, Doina Andrei a pretins, de la o pacientă, 250 de lei pe care i-a primit prin intermediul asistentei medicale Gina Cristina Bujor. Asistenta medicală a solicitat și primit banii de la pacientă la indicațiile doctoriței, pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină. În noiembrie 2014, Doina Andrei a pretins, de la o pacientă care dorea o întrerupere de sarcină, suma de 150 de lei. La sfârșitul anului 2014, pe 8 decembrie mai exact, Andrei Doina a pretins suma de 400 de lei de la o nouă pacientă pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină. În acea zi, doctorița Andrei a primit 300 de lei și 100 de lei a primit medicul anestezist Elisabeta Filip, la indicațiile doctoriței. În februarie 2015 au intrat pe fir și investigatorii sub acoperire. Unuia dintre ei, doctorița Doina Andrei i-a cerut 300-400 de lei pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.