spot_img
20.3 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Dobitoacele taie ajutorul social

- Advertisement -

• pe considerentul că pot fi valorificate, dar nu sînt prin stricta decizie a proprietarului, animalele de curte se consideră venit • primăria le va lua în calcul la acordarea venitului minim de insertie • la fel se întîmplă si cu aragazul, televizorul, DVD playerul si congelatorul •

Pietrenii care mai cresc orătănii sau alte animale comestibile pe lîngă casă riscă să nu mai primească ajutorul social din cauza acestor „avutii“. Pe considerentul că sînt bunuri ce pot fi valorificate, dar nu sînt pentru că nu vrea proprietarul, dobitoacele din bătătură vor fi consemnate în scriptele primăriei ca venit si vor conta la acordarea venitului minim de insertie. Municipalitatea pietreană a stabilit si cam cît înseamnă fiecare jivină, de la porc pînă la familia de albine. În sedinta de azi, consilierii locali vor aproba aceste criterii. „Consiliile locale au obligatia de a aproba criterii proprii suplimentare de evaluare a veniturilor potentiale realizate de beneficiarii de ajutor social prin valorificarea unor bunuri. În vederea stabilirii corecte a veniturilor, am luat informatii de la Serviciul Administrare Patrimoniu si de la biroul notarial si am întocmit o listă cu veniturile potentiale care pot fi obtinute prin valorificarea acestor bunuri. Legea dă o limită minimă si una maximă pentru acordarea ajutorului social. Pentru cei care depăsesc limita maximă se vor aplica aceste criterii, vor fi evaluate bunurile sau diferenta dintre limita maximă admisă de lege si ceea ce are efectiv omul si se vor transforma în lei. Se consideră venit. Vorbim strict de diferenta dintre ce are omul si ce permite cadrul legal“, declară oficialii primăriei pietrene. Materialul întocmit de municipalitate are 3 rubrici în anexă, prima făcînd referire la bunurile mobile necesare într-o gospodărie. Astfel, în evaluarea primăriei, un aragaz face 460 de lei, un frigider 560 de lei, un congelator 595 de lei. Dacă omul are combină frigorifică, se consideră că răceste mîncarea în exact 899 de lei. O masină de spălat automată e evaluată de autorităti la 849 de lei, televizorul color face 279 lei bucata, un video sau DVD player bifează 240 de lei, iar cei care au un calculator personal deja se consideră avuti, că aparatul face 1.400 de lei în scripte. Tot în bani se calculează si pămîntul detinut de pietrenii beneficiari de ajutor de la stat. Terenul de sub casă si curtea se contorizează pe metru pătrat, în functie de zona de impozitare în care se află, astfel: 467 lei zona A1, 403 lei zona A2, 210 lei zona B, 88 lei zona C si 41 lei zona D. În extravilan e mai ieftin: 6 lei mp teren arabil, 1 leu mp păsune sau fîneată si 3 lei mp vie. Livada e mai bănoasă – 11 lei/mp. O ultimă categorie atinsă de oficiali sînt animalele din bătătură. Pietrenii care au o bovină în ogradă au, în fapt, 1.000 de lei. Dacă au porc, acesta face 300 de lei. Dacă au cal se consideră că au de fapt 400 de lei, bucata de oaie sau capră se evaluează la 80 de lei, cea de păsăret la 25 de lei pentru fiecare zburătoare. Se consideră 100 de lei pentru fiecare familie de albine si doar 30 de lei pentru fiecare iepure de casă aflat în proprietate. Din dosarele trimise spre plată de primăria Pietrei, la momentul actual sînt 195 de persoane care primesc venit minim garantat, 528 care primesc alocatie de sustinere a familiei, iar 5.800 primesc subventie pentru căldură, în functie de metoda folosită. Criteriile stabilite de primărie îi au în vedere pe cei cu venitul minim garantat, dar într-un final îi va atinge pe toti pentru că toate formele de ajutor de la stat se vor unifica într-un venit minim de insertie, acordat pe baza unor criterii mai aspre ca pînă acum.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.