spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Jihadul patronilor!

- Advertisement -

DNA, ATAC LA CORUPTII VASLUIULUI!

JALE MARE Manageri de firme, directori de deconcentrate, vicepresedinte de Consiliu Judetean, primari, consilieri locali. Multi dintre acestia, persoane cunoscute în mediile politice si economice ale Vasluiului, au ajuns în sãlile de anchetã atentia Directiei Nationale Anticoruptie, în ultimii ani, dupã o serie de scandaluri rãsunãtoare. Ultimul caz care a produs vâlvã la Vaslui este arestarea conducerii executive a Vascar, pentru spãlare de bani, fals în înscrisuri sau folosire de documente false, din care a rezultat o fraudã de peste 1 milion de euro. Dacã e sã ne raportãm la directori de deconcentrate, cazul care a uimit pe toatã lumea a fost cel al fostului director de la Agentia de Protectia Mediului, Remus Mitrea, care a reusit în mandatul sãu de director sã „însface” 15 miliarde lei vechi drept mitã de la diverse firme, pentru a semna niste documente de care firmele respective aveau nevoie. Mitrea a primit ani grei de puscãrie. Industria alimentarã a judetului este si ea lovitã crunt în aceastã perioadã, firme importante din domeniul productiei de preparate si conserve fiind anchetate, iar patronii condamnati sau arestati. Si lucrurile nu se opresc aici, spun surse neoficiale. Este foarte posibil ca în urmãtoarele sãptãmâni sã auzim si de alte retineri si arestãri spectaculoase ale DNA, care a decis sã facã ordine în sistemul corupt din judet.

În aprilie 2013, Remus Mitrea era retinut de DNA, într-o actiune spectaculoasã. Nimeni nu bãnuia ce afaceri ilegale desfãsura directorul de la Mediu, sub masca functionarului cinstit si corect. În urma unor verificãri, DNA a anuntat cã în sarcina lui Mitrea s-au retinut opt infractiuni de luare de mitã, din care unele în formã continuatã, cinci infractiuni de spãlare de bani, dare de mitã, în formã continuatã, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formã continuatã si 11 infractiuni prevãzute de Legea 67/2004 pentru alegerea autoritãtilor administratiei publice locale, republicatã, respectiv infractiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum si în scopul determinãrii alegãtorului sã voteze sau sã nu voteze o anumitã listã de candidati ori un anumit candidat pentru functia de primar, consilier sau de presedinte al Consiliului Judetean. Totul s-a petrecut în perioada 2011-2012, când Mitrea, abuzând de prerogativele functiei sale, a pretins de la reprezentantii mai multor societãti comerciale aproape 15 miliarde lei vechi si 115.000 de euro, pentru ca, în schimb, sã îsi îndeplineascã atributiile de serviciu si sã emitã în favoarea acestor firme diverse documente de reglementare si autorizare. Pedeapsa pentru faptele sale a fost pe mãsurã. În aprilie a.c., judecãtorii Curtii de Apel Iasi au decis ca Remus Mitrea sã execute o pedeapsã totalã de opt ani de închisoare. Initial, acesta fusese condamnat la nouã ani de închisoare cu executare, la care s-a adãugat un spor de pedeapsã de un an.

La Bârlad, Titi Constantinescu a jonglat cu DNA. Joacã, nu glumã…

Primarul Titi Constantinescu a avut si el probleme cu DNA, care nu s-au terminat nici acum. Procurorii anticoruptie au demarat o anchetã amplã în dosarul lucrãrilor fãcute pe bani grei, în Centrul Istoric al Bârladului. Din cercetãrile anchetatorilor a rezultat faptul cã primarul si-a dat propriei firme de constructii, SC Constructii Consult SRL Bârlad, unde în 2009 era actionar cu 75%, prin subcontractare, lucrãri în valoare de 29 miliarde de lei vechi, fapt ilegal. DNA Iasi a dispus disjungerea cauzei nr. 63/P/2012 în privinta comiterii infractiunii de conflict de interese, comisã de Constantin Constantinescu si declinarea competentei de solutionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Iasi. „În fapt, la executarea proiectului cu fonduri europene <<Reabilitarea Centrului Istoric al Bârladului>>, SC Urban Proiect SRL a subcontractat nelegal cãtre SC Constructii Consult SRL Bârlad în 2009 o parte din lucrãri, executate în perioada martie 2010 – decembrie 2011, în valoare de 2,9 milioane de lei. Constantin Constantinescu, în calitate de primar al municipiului Bârlad, a încheiat un act (contractul de subcontractare – n.r.) cu nesocotirea obligatiei de a se abtine, pe care functionarul o are atunci când este chemat sã îndeplineascã un act (licit) prin care se produce un folos pentru sine, sotul sau o rudã ori a unui afin pânã la gradul II sau persoane cu care s-a aflat în raport comercial ori de muncã pe cinci ani”, a scris procurorul DNA care a trimis cauza spre solutionare la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Iasi. Nu la fel de norocos a fost Marius Rãianu Iamandi, membru PSD Bârlad si fost consilier local în CLM Bârlad, un apropiat al deputatului PSD Adrian Solomon. Acesta a primit la finele anului trecut sentinta în dosarul aflat pe rol la Tribunalul Galati, prin care acesta era judecat pentru dare de mitã. Judecãtorii au decis sã-l condamne la sase luni închisoare cu suspendare, având o perioadã de probatiune de doi ani si sase luni. Marius Iamandi a fost arestat în data de 13 noiembrie 2010, în dosarul care-l privea pe primarul comunei gãlãtene Brãhãsesti, Vasile Bãiculescu. Primarul ar fi pretins de la mai multe persoane, au spus procurorii DNA, administratori de firme de constructii, diverse sume de bani care depãsesc 10.000 euro si efectuarea de lucrãri suplimentare fatã de contractele încheiate cu Consiliul Local al Comunei Brãhãsesti. DNA a stabilit cã Marius Rãianu Iamandi ar fi comis infractiunea de dare de mitã, fapt pentru care a si fost condamnat.

Categoria „oameni de afaceri cu probleme de legalitate”

În 2012, o licitatie suspectã în care era implicatã o firmã din Bârlad, acuzatã cã ar fi vândut autobuze la pret dublu municipalitãtii iesene, intra în atentia organelor de anchetã. A fost pentru a doua oarã când numele lui Vasile Puscasu, patronul Unistil SRL, era implicat în afaceri ciudate, dupã scandalul taxiurilor vândute la pret de limuzinã, intrat în atentia DNA. Dacã tot vorbim de oameni de afaceri, trebuie sã reamintim cã în februarie 2007 DNA Iasi a decis trimiterea în judecatã a directorului Vasile Butnaru, de la S.C. Hidrotehnica S.A. Vaslui, „pentru sãvârsirea a douã infractiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunitãtii Europene, ambele prevãzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 si fals intelectual”. Totul s-a terminat cum nu se poate mai bine pentru cei implicati. Si Constantin Dulute, seful din Insula Mare a Brãilei, a trecut pe la DNA, cu câtiva ani în urmã. Procurorii anticoruptie au anchetat afacerea cu terenuri apartinând SC Hidrotehnica SA, prin care acesta a cumpãrat cu doar 300 de milioane de lei vechi terenuri care valorau câteva milioane de euro, dar si afacerile cu TVA rambursatã ilegal pe care Dulute le-ar fi fãcut împreunã cu actualul presedinte al CJ Neamt, Culitã Tãrâtã. Nici aici nu s-a întâmplat nimic spectaculos, niciuna dintre persoanele implicate nu a fost condamnatã.

Fostul subprefect Sergiu Marian, dar si actualul vicepresedinte al CJ Vaslui, în vizorul DNA

Un scandal care a tinut prima paginã a ziarelor cu câtiva ani în urmã l-a avut în atentie pe fostul subprefect al judetului, Sergiu Marian. Acesta a ajuns, în noiembrie 2009, în fata instantei de judecatã dupã ce DNA Iasi a întocmit un dosar prin care fostul prefect era acuzat de abuz în serviciu si fals intelectual. Alãturi de acesta, în proces au fost citati si alti functionari, însã s-a dovedit cã „tartorul” era chiar subprefectul. Acesta ar fi încercat sã faciliteze unui cetãtean pe nume Corneliu Sãvescu, cu domiciliul în Pennsylvania, SUA, intrarea în posesia unui teren de peste 44 de hectare pe teritoriul statiunii de pajisti Vaslui, în locul vechiului amplasament, situat pe raza comunei Miclesti. O hotãrâre a Comisiei Judetene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, cea cu numãrul 242 din 7 iunie 2007, a fost tinta unor interese de grup, prin care un cetãtean pe nume Corneliu Sãvescu, cu domiciliul în Pennsylvania, SUA, urma sã fie pus în posesie pe raza comunei Miclesti, judetul Vaslui. Hotãrârea, semnatã de subprefectul Sergiu Marian pe timpul fostului prefect Zaharia, când acesta din urmã era în concediu medical, a dispãrut subit din Prefecturã. A apãrut la semnat, cu alte date si alte locatii, respectiv pe terenul Statiunii de Cercetare a Pajistilor Vaslui, în primele zile de mandat ale prefectului Ciprian Iftimoaei. Nu a fost singurul dosar al lui Marian instrumentat de DNA. În septembrie 2013, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea în judecatã a lui Sergiu Marian, subprefect al judetului Vaslui si vicepresedinte al Comisiei judetene de fond funciar la data faptelor, pentru cã i-ar fi facilitat fratelui sãu achizitia unor terenuri la preturi derizorii. Acesta a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacã functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave, în formã continuatã. În rechizitoriu, procurorii au retinut cã, în baza Legii 1/2000, douã persoane, mostenitoarele unui fost proprietar de mari suprafete de teren, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru câte 40 ha teren situate pe raza comunelor Alexandru Vlahutã si Bogdana din judetul Vaslui, la care erau îndreptãtite de lege. Sergiu Marian, în calitate de subprefect si de vicepresedinte al Comisiei judetene de fond funciar, a initiat si a efectuat procedurile de radiere a celor douã persoane, fãrã stirea sau acordul lor, din lista pentru despãgubiri si înscrierea lor într-o altã listã care presupunea atribuirea unor terenuri situate pe raza comunei Fãlciu, judetul Vaslui. În urma demersurilor sale, subprefectul i-a facilitat fratelui sãu achizitia terenurilor în cauzã la preturi derizorii. Ce a rezultat din aceastã tevaturã a DNA? Douã condamnãri cu suspendare, ceea ce a nemultumit pe multã lume. Nu se stie ce se va întâmpla cu vicepresedintele Consiliului Judetean Vaslui, care a intrat si el în atentia DNA la finele anului trecut, fiind trimis în judecatã pentru abuz în serviciu, alãturi de alti trei functionari publici, toti fiind acuzati de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor DNA, alãturi de Vasile Mihalachi au mai fost trimisi în judecatã si alti trei functionari publici, implicati în acest scandal penal. În rechizitoriu se aratã cã, în anul 2008, cei patru inculpati, în calitate de membri ai Comisiei Paritare Vaslui pentru atribuirea traseelor de transport public judetean de persoane, si-au încãlcat atributiile de serviciu, înlãturând mai multi operatori de transport public rutier de la atribuirea unor trasee. Este vorba de societãti care fie au câstigat licitatiile în mod legal, fie au fost împiedicate sã participe la alte licitatii. „În aceastã modalitate, au fost lezate interesele legale ale operatorilor de transport public care au încercat în mod onest sã dobândeascã dreptul de a desfãsura serviciul de transport public pe raza judetului Vaslui. Pe de altã parte, a fost creat un avantaj patrimonial injust pentru operatorii favorizati în sumã totalã de 2.659.845 lei, reprezentând sumele obtinute din operarea traseelor atribuite nelegal”, se mai aratã în rechizitoriu. Societãtile comerciale ale cãror interese patrimoniale au fost afectate s-au constituit pãrti civile în procesul penal cu suma totalã de 140.000 euro. Procesul este pe rol si nu este exclus sã aparã si surprize.

De ce DNA decapiteazã industria cãrnii de la Vaslui?

Ultima arestare fãcutã la ordinul DNA a fãcut pe multã lume sã se întrebe dacã nu cumva se urmãreste distrugerea industriei alimentare din judet, în special industria cãrnii. La solicitarea procurorilor DNA au fost arestati cei care exercitau conducerea executivã de la Vascar SA, spunându-se cã „existã date si probe din care reiese suspiciunea rezonabilã potrivit cãreia, în perioada 2008-2010, SC Vascar SA a derulat un proiect finantat din fonduri comunitare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în conditiile programului national pentru dezvoltare ruralã, perioada de implementare fiind de 24 de luni. Valoarea eligibilã totalã a proiectului a fost de 14.705.128 lei, echivalentul a 3.980.814 euro, din care, autoritatea contractantã a decontat cheltuieli în valoare totalã de 5.839.677,81 lei. Unele persoane din conducerea SC Vascar SA au planificat si au executat în detaliu fraudarea proiectului finantat prin programul FEADR, prin simularea legalitãtii procedurilor de achizitii, obtinând astfel, atât din bugetul comunitar, sume foarte mari de bani, pe care si le-a însusit, prin simularea unor operatiuni comerciale licite”. Coroborat cu faptul cã, de curând, tot într-un dosar instrumentat de DNA, au fost condamnati patronii unei alte firme importante din industria cãrnii din judet si din Moldova, apar semne de întrebare despre modul în care se aplicã legea si dacã DNA are si alte interese, în afarã de cele care tin de respectarea legii. Trebuie spus cã, în ambele cazuri, probele au fost destul de subtiri, dar judecãtorii sunt cei care au luat sau vor trebui sã ia decizia.

Fostul primar de la Puiesti a ajuns si el pe holurile DNA. La fel, si coruptul primar de la Pungesti!

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Serviciul teritorial Iasi, fostul primar al comunei Puiesti din perioada 2004-2008 a fost trimis în judecatã. Vasile Vieru, primar al comunei Puiesti, judetul Vaslui, la data faptelor (în 2006), era presedinte al comisiei de receptie a lucrãrilor. În sarcina lui s-au retinut urmãtoarele infractiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete dacã are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitãtilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, înselãciune si fals intelectual. Odatã cu Vasile Vieru, au fost trimisi în judecatã si Ioan Stãrpu, consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Puiesti, judetul Vaslui, Ion Duca, consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Puiesti, judetul Vaslui, Gheorghe Rujoiu, diriginte de santier si Gheorghitã Stanciu, tehnician Urbanism, toti membri ai comisiei de receptie a lucrãrilor, în sarcina cãrora s-au retinut urmãtoarele infractiuni: complicitate la infractiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete dacã are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitãtilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, complicitate la infractiunea de înselãciune si fals intelectual. Ca urmare a depunerii acestui proces verbal la Autoritatea Contractantã, Agentia de Plãti pentru Dezvoltare Ruralã si Pescuit a achitat Consiliului Local Puiesti, în mod injust, ca ultimã transã din valoarea proiectului, suma totalã de 504.105,60 lei (echivalentul a aproximativ 149.068,69 euro), reprezentând fonduri SAPARD si fonduri de la bugetul de stat. Dacã tot vorbim de primari cu probleme, sã amintim cã în noiembrie 2013, o delegatie din comuna Pungesti a depus la DNA o plângere împotriva primarului în functie Mircia Vlasã (PSD), pe care îl acuzã de abuzuri, oamenii cerând procurorilor sã verifice toate documentele Primãriei începând cu 2005. În plângerea depusã la DNA, protestatarii din Pungesti sustineau cã primarul Vlasã s-ar fi împroprietãrit ilegal cu sase hectare de teren, din care patru hectare pe numele sotiei sale, Margareta Vlasã. În plus, oamenii din Pungesti îl acuzau pe primar cã ar fi comis ilegalitãti cu tichetele de combustibil pentru masinile primãriei, precum si cu alimentele distribuite gratuit de la Uniunea Europeanã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.