spot_img
spot_img
0.7 C
Vaslui
23-dec.-2024

DN 17, capcană pentru şoferi, în Poiana Stampei

- Advertisement -

DN 17, în Poiana Stampei, la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud, este un adevărat punct negru pe harta accidentelor rutiere care se produc în judeţul Suceava. De la începutul anului, pe cei câţiva kilometri de drum care străbat această comună s-au petrecut şapte accidente cu victime, trei dintre ele chiar în această săptămână.

Cifrele statistice şi comparaţiile cu anul precedent arată în mod clar că pe acest sector de drum numărul accidentelor este în creştere. Dacă în acest an la Poiana Stampei s-au petrecut deja şapte accidente, în 2010, în aceeaşi perioadă, au fost doar trei evenimente rutiere. De asemenea, în acest an s-au înregistrat cinci răniţi grav, faţă de doar unul anul trecut şi 12 răniţi uşor, cu zece în plus faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Aşadar accidente în număr mult mai mare, un aspect pozitiv fiind însă că nici unul nu a fost mortal.

Trei accidente cu cinci răniţi, în două zile

Capcanele acestui drum în cazul şoferilor care nu sunt prudenţi au ajuns în actualitate mai mult ca niciodată după ce în două zile, marţi şi miercuri, la Poiana Stampei s-au produs trei accidente rutiere.

Marţi, pe 9 august, Poliţia Rutieră a înregistrat două evenimente rutiere.

Mai întâi în jurul orei 15.00, un şofer din Vatra Dornei a intrat în derapaj şi a lovit frontal o maşină care venea din sens opus, autovehicul condus de un bărbat cu domiciliul în SUA.

În urma impactului, bărbatul care conducea regulamentar şi femeia care îl însoţea au fost răniţi.

În privinţa cauzei accidentului, Poliţia Rutieră precizează că şoferul care a intrat pe sens opus nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Al doilea accident din ziua de marţi s-a produs la 23.30. Un localnic din Poiana Stampei, beat la volan (0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat) şi-a scăpat maşina de sub control pe un sector cu succesiune de curbe, lovind un autoturism din sens opus, condus de o femeie. Din nou, victimă a căzut şoferiţa care se deplasa regulamentar.

Un al treilea accident la Poiana Stampei, cu doi răniţi, s-a produs în dimineaţa zilei de miercuri, aproape de ora 5.00. Un şofer din Republica Moldova care, precizează poliţia, era obosit la volan şi circula cu viteză, şi-a scăpat maşina de sub control şi a intrat în gardul unei gospodării de la marginea şoselei. Urmare a impactului, doi pasageri din maşină au fost răniţi.

De ce este periculos DN 17, la Poiana Stampei

În ultimii doi ani, după ce a fost reabilitat, DN 17 (E 576), care face legătura între Suceava şi Ardeal, a devenit un drum pe care numărul de accidente grave a crescut treptat, depăşind chiar numărul de accidente petrecute pe DN 2 (E 85), şoseaua care intră în judeţ dinspre Iaşi şi îl străbate până la Siret.

Zona cu un grad de periculozitate ridicat este considerată cea de după Vatra Dornei, până la limita cu Bistriţa, adică în zonele Dorna Candrenilor şi Poiana Stampei, unde sunt multe sectoare de drum întinse, în aliniament, astfel că viteza de rulare creşte, iar şoferii nu mai sunt atât de prudenţi ca pe Mestecăniş, de exemplu.

„La Poiana Stampei avem un drum proaspăt reabilitat pe care suprafaţă de rulare a fost lărgită şi îmbunătăţită şi care alternează cu zonele de relief muntos caracterizate de succesiuni de curbe, dintre care multe deosebit de periculoase, de altfel semnalizate corespunzător”, a declarat inspectorul Mihai Gabinat, şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului de Poliţiei Rutieră Suceava.

El le-a recomandat şoferilor ca pe acest sector de drum să circule prudent şi cu viteză adaptată curbelor periculoase, avertizând totodată că, fiind o zonă muntoasă, carosabilul este de multe ori umed.

În 2010, în a doua parte a anului, pe DN 17, în Poiana Stampei s-au petrecut mai multe accidente mortale, cel mai grav, produs în septembrie, soldându-se cu trei morţi.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.