La mai puţin de un an de când a fost dat în folosinţă spaţiul de practicare a sportului în aer liber din Parcul Central din municipiul Suceava, jumătate dintre aparatele de fitness, făcute să reziste la o utilizare intensivă, sunt scoase din uz din cauza distrugerilor făcute intenţionat.
Scaune smulse, spătare distruse, şuruburi de prindere tăiate, bucăţi de metal decupate, suprafeţe zgâriate, iar toate acestea s-au petrecut într-o zonă ultracentrală, la doi paşi de Palatul Administrativ şi Muzeul de Ştiinţele Naturii.
„Din păcate, situaţia aceasta este generală, la toate locurile de joacă din oraş, tocmai de aceea am solicitat o inventariere a tuturor stricăciunilor de la locurile de joacă. Se pare că va fi necesară o sumă foarte mare pentru remedierea acestora”, a declarat viceprimarul Marian Andronache, care a fost în teren cu angajaţi de la Direcţia Domeniului Public, pentru a vedea cum stau lucrurile.
Din constatările de până acum, 26 de locuri de joacă, dintre cele modernizate, necesită intervenţii costisitoare pentru remedierea distrugerilor provocate intenţionat, dar şi din utilizarea necorespunzătoare a instalaţiilor de joacă, care au o serie de limitări de vârstă, dar şi de număr de persoane care se folosesc de ele în acelaşi timp.
Dar cazurile de vandalism au lăsat în urmă cele mai mari distrugeri şi tocmai de aceea municipalitatea suceveană vrea să ia măsuri, prin montarea de sisteme de supraveghere video.
„Voi propune montarea de camere video la toate locurile de joacă şi spaţiile de fitness pentru a fi protejat mobilierul urban, pentru că distrugerile cele mai mari sunt în aceste locaţii. La o analiză sumară, reparaţiile pe care le avem acum de făcut sunt undeva la 150.000-200.000 de lei. Zilele următoare vom finaliza inventarierea şi în baza acesteia vom demara procedura de achiziţie a reparaţiilor”, a adăugat viceprimarul Marian Andronache.
Pardoseli elastice pentru toate locurile de joacă modernizate
O altă măsură care va fi pusă în aplicare anul acesta va fi de turnare de covoare elastice în spaţiile de joacă pentru copii.
„După repararea lor încercăm să le şi cauciucăm, iar pentru asta vom demara o nouă procedură de licitaţie. Mi-aş dori să punem suprafaţă elastică la toate spaţiile de joacă modernizate, dar costurile sunt mari, pentru că este vorba de vreo 6.700 de metri pătraţi, nu ne permitem să facem anul acesta întreaga investiţie, dar măcar o parte tot se va concretiza. Sortul care se punea la locurile de joacă a fost bun la vremea sa, dar acum, după ce s-a văzut că se poate mai bine, cu aceste suprafeţe cauciucate, toată lumea cere să facem aşa locurile de joacă”, a menţionat viceprimarul Sucevei.