
GRAV… Cei patru tineri cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani se aflau într-un autoturism condus de cel mai în vârstă dintre ei, pe un drum din localitatea Siliștea de Negrești. Acesta a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor. În urma accidentului, victimele, trei fete cu vârste de 15, 16 și 19 ani, dar și șoferul, s-au ales cu multiple contuzii. După ce au primit îngrijiri la fața locului, cei patru tineri au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Vaslui pentru îngrijiri medicale suplimentare.
sperăm să nu fie tragic!
Adică sunt răniţi, mai au o şansă!
Le doresc însănătoşire!