DIN DOUĂ, UNA…Consilierii locali vasluieni au aprobat în ședința ordinară de joi o nouă rectficare bugetară, în urma căreia Direcției Administrare Piețe Târguri și Oboare (DAPTO) i s-a alocat suma de 330.000 de lei pentru achiziționarea unui sistem de acces parcare cu bariere automate în Piața Traian. Proiectul a trecut cu votul majorității, unii consilieri votând împotriva pe motiv că în Piața Traian prioritate ar trebui să fie investiția în reabilitarea toaletelor, care în prezent sunt focare de infecție, potrivit consilierului Dragoș Chirica. Directorul DAPTO, Cristinel Nechita, a recunoscut că toaletele nu sunt îngrijite așa cum trebuie, însă nu din cauză că personalul pieței nu își face treaba, ci pentru că numărul utilizatorilor acestor toalete este “copleșitor”. Social-democratul Leonard Negruți i-a cerut șefului DAPTO să mai angajeze femei de serviciu, în timp ce liberalul Toma Enache a solicitat celor responsabili achiziționarea unui sistem automat de igienizare a toaletelor.
Un Ordin dat de Ministerul Sănătății prevede că piețele trebuie să asigure WC-uri în funcție de numărul de utilizatori. Toaletele din Piața Traian sunt de mulți ani depășite, motiv pentru care s-au achiziționat WC-uri exterioare, care însă nu au salvat situația. Azi, în cea mai tranzitată piață din municipiul reședință de județ, comercianții și producătorii își vând mărfurile printre mirosuri deloc plăcute, condițiile de igienă din toalete lăsând mult de dorit. Cu toate astea, Direcția Administrare Piețe Târguri și Oboare a introdus pe lista priorităților o altă investiție care trebuie făcută numaidecât în Piața Traian, și anume un sistem de acces în parcare cu bariere automate, pentru care Primăria Vaslui a alocat în această săptămână suma de 330.000 lei.
Îngrijitorii nu pot pătrunde
Proiectul de hotărâre privind alocarea acestei sume nu a fost pe placul tuturor consilierilor. USR-istul Dragoș Chirica i-a reproșat directorului DAPTO că investiția într-un nou sistem de acces la parcare nu e o prioritate în acest moment, atât timp cât cel utilizat în prezent este funcțional. “Referitor la parcarea din Piața Traian, mie nu mi se pare oportună de nicio culoare această investiție, momentan. Este adevărat că trebuie să modificăm și acel sistem, dar având în vedere situația băilor din acea piață, care sunt un focar de infecție, cred că altele ar trebui să fie prioritățile acolo. Atât baia din interior, cât și cea din exterior arată deplorabil și mai degrabă am fi băgat acești bani în reabilitarea lor decât să rezolvăm sistemul de parcare din piață, care în acest moment este cât se poate de funcțional”, a declarat Chirica. Directorul DAPTO Vaslui, Cristinel Nechita a afirmat că toaletele din Piața Traian nu pot fi îngrijite din cauza numărului mare de utilizatori. “Acele toalete la care face referire domnul Chirica sunt toalete de serviciu, au fost construite pentru a satisface utilizatorii pieței. Acolo avem un om dedicat special să mențină curățenia acelor toalete, care sunt folosite de către toți cetățenii din oraș, inclusiv de către cei care așteaptă autobuzul în stația de lângă piață și care vin din toate localitățile județului. Este adevărat că sunt insuficiente, însă sunt momente când efectiv îngrijitorul nostru nu poate să pătrundă în interiorul lor, pentru a menține curățenia. Este un ordin dat de Ministrul Sănătății, care reglementează numărul de toalete la numărul de utilizatori și probabil când vor fi făcute modificări și reparații capitale la piață, acele toalete vor fi dimensionate corespunzător, așa cum s-a întâmplat la Piața Centrală sau la noul bazar. În Piața Traian, din cauza numărului mare de utilizatori, îngrijitorul nostru nu poate intra, efectiv, în toalete, să poată face curat. Referitor la sistemul barieră acces, el este funcțional, într-adevăr. Acest sistem a fost achiziționat de Direcția Administrare Târguri Piețe și Oboare din fonduri proprii, este un sistem de acces mai puțin performant, fiind achiziționat în funcție de bugetul pe care l-am avut în acea perioadă. El a fost amortizat încă din primul an de funcționare, a generat importante venituri, în prezent ne confruntăm cu diferite probleme de funcționare a sistemului pentru că valorile de trafic au crescut foarte mult în municipiul Vaslui, iar pentru fluidizarea traficului cred eu că se impune înlocuirea lui. {i la Piața Centrală am schimbat sistemul tot în perioada când cel vechi era încă funcțional, am dobândit o oarecare experiență în utilizarea lui, nu cred că e o idee rea și schimbarea sistemului din Piața Traian, mai ales că acolo valorile de trafic sunt mult mai mari decât în Piața Centrală”.
Social-democratul Leonard Negruți: “Să mai fie angajate două femei de serviciu”
Discuțiile s-au mutat apoi pe celelalte două mari obiective ale de DAPTO, unde starea toaletelor este mult mai bună: Piața Centrală și noul Bazar. Spre deosebire de toaletele de acolo, cele din Piața Traian sunt mult mai neîngrijite, potrivit consilierului Chirica. “În toaletele din Piața Traian nu ai ce întreține pentru că acolo lipsește hârtia igienică, lipsește săpunul lichid, spre deosebire de Piața Centrală, unde toaletele arată mult mai bine. Acolo am pus pe primul loc în lista priorităților sistemul de parcare tocmai datorită acestui aspect, că toaletele arată foarte bine. În Piața Traian, în schimb, eu zic mai întâi să reabilităm toaletele care arată foarte rău, apoi să ne ocupăm și de parcare. Potrivit calculelor pe care le-am făcut, în maxim un an și jumătate, investiția cu noul sistem de parcare din Piața Traian se va amortiza. Însă eu propun ca mai întâi să alocăm fonduri pentru toalete, apoi să ne ocupăm de parcare”. Directorul DAPTO i-a repetat acestuia că toaletele din Piața Traian nu pot fi curățate din cauza numărului copleșitor de utilizatori, moment în care în discuție a intervenit și social-democratul Leonard Negruți, care i-a cerut lui Cristinel Nechita să mai angajeze două femei de serviciu, care “să stea non stop lângă acele toalete”. “Eu știu că DAPTO este o Direcție autonomă, de aceea cred că domnul director ar trebui să mulțumească celor care i-au atras atenția că are o problemă în Piața Traian, însă în același timp nu cred că ar trebui să existe un răspuns că e cineva copleșit. Acolo este o problemă, iar conducerea DAPTO trebuie să o gestioneze, chit că se mai angajează două femei de serviciu, care să stea non-stop acolo pentru a fi menținută acea igienă. Soluții trebuie găsite de către DAPTO, nu să stăm noi aici să venim cu tot felul de propuneri. Ne-au fost date exemple de bună practică la Piața Centrală și la bazar, de aceea eu am convingerea că în următoarea perioadă se vor vedea niște îmunătățiri și la Piața Traian”, a declarat Negruți. “Noi încercăm să rezolvăm problemele cu personalul pe care îl avem, pentru că posturile sunt blocate, nu avem voie să mai facem angajări. Femeia de serviciu lucrează și ea după un program, nu poate sta non-stop lângă toalete, ea mai are și alte sarcini de îndeplinit” i-a răspuns directorul DAPTO social-democratului.
Automatizarea toaletelor
Spre finalul discuțiilor, liberalul Toma Enache a solicitat specialiștilor din Primăria Vaslui ca pe viitor să aibă în vedere achiziționarea unui sistem automatizat de igienizare pentru toalete. “Soluții sunt și îmi amintească că în anul 2021, când încă mai era pandemia de COVID și restricțiile valabile, am venit cu propunerea să automatizăm puțin toaletele, așa cum sunt în multe locații din țara noastră. Astfel, am fi rezolvat o parte din problema numărului de personal care să facă curățenie. În același timp trebuie să fim realiști și să spunem că sunt multe persoane care nu apasă butonul să tragă apa la toaletă. Cred că ar fi cazul să ne gândim la o reabilitare serioasă a Pieței Traian, care să satisfacă și numărul necesar de toalete și locurile de parcare” a afirmat liberalul. Supus votului, proiectul privind alocarea sumei de 330.000 lei pentru schimbarea sistemului de acces parcare în Piața Traian a fost aprobat, doar trei consilieri opunându-se momentan acestei investiții.
In piata nu ar trebui sa se puna stapanire pe tarabe. Sr trebui in fiecare zi sa se inchirieze taraba doar pt o zi. La sfarsitul zilei toate tarabele sa fie gosle apoi maturat spalat. Sa se termine odata cu bisnita din piete. Vrei o afacere atunci fati aprozar. In piata doar producatori.
La baie sa plateasca toti, ca e client ca e vanzator toti trebuie sa plateasca. Bon fiscal sau automat cu bariera, bagi banu te caci nu bagi banil il mananci.
Nu-mi pot imagina cum cineva ar putea folosi acele wc-uri, arată îngrozitor. Trebuiesc dărâmate complet și reconstruite.
Apoi, introduceți o taxa de 50 bani sau 1 leu pentru acces; cu acces gratuit celor care vând marfa în piața. Angajați o persoana serioasă și de încredere care să mențină curățenia și sa colecteze taxa, nu direct – banii se pun într-o o cutie cu lacăt, persoana angajata doar oferind bon fiscal.
Ar fi util să montați și camere de supraveghere la exterior pentru siguranța.
Cine mai pune wc turcesc în ziua de astăzi? Parcarea din Traian este goală după închiderea pieței, la fel și cea din Piața Centrală. Dați abonamente mai mici pentru cei care vor parcare cu plată.
Este inadmisibil ca intr o piață atat de mare,să funcționeze 2 wc…intri in piață, te doboara mirosul de urina,microbii danseaza liniștiți!
Masinile din parcare pline cu marfa stricata, fara acte, nu se dau bonuri.. unii string de la cosul de gunoi le soala si le pun iar la vinzare. Da!!!!! Sa se intre in legalitate .cu afise de unde provine marfa, cu bonuri din casa de marcat, si. Cu wc.. au la barurile vecine.. l
Obligați voturi PSD Braniște țigani samsari să-și mai lase dubele la șatră sa avem unde parca bravo Bârlad acest șef de peată de la Traian an fiecare dimineață umbla cu colega cași hotul ăla doctor Gică de la DSV UN PORC MARE AFURAT VASCARUL SI ACUM FURA PEATA
Doamne ce preturi aveți la Vaslui de îți vine so ei la fugă!
Cred că trebuie schimbat domnul Nechita, nu barierele. A băgat o mulțime de bani la Piața Centrală în sistemul de acces dar se blochează aproape zilnic. Stăm câte 30 minute până apare, cine credeți, femeia de servici care repara aparatul de taxat care nu ia banii sau scrie ca nu este funcțional. Dacă funcționează aparatul de taxare, nu se ridică bariera. Și de ce trebuie sa dăm noi bani prin Consiliul Local la această direcție dacă se autofinanteaza? Acum plătim toți parcarea și să vedeți cum stă parcarea goală. O să-și recupereze banii pe investiție în o sută de ani.