spot_img
spot_img
5 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

DISPERAȚI DUPĂ VOTURI | Fricoșii din Consiliul Local Vaslui

- Advertisement -
ÎN CORZI… De teamă să nu piardă câteva sute de voturi, liberalii și social-democrații amână de luni de zile adoptarea proiectului de hotărâre, spre disperarea inclusiv a comercianților, care s-au săturat să stea în joc de glezne.

GOANA DUPĂ VOTURI… Municipiul Vaslui pierde în fiecare lună zeci de mii de lei la buget din cauza unor consilieri locali care se feresc să pună în aplicare noul regulament de organizare a licitațiilor pentru noul bazar. Din cauza acestei lașități, investiția de peste 4 milioane de euro, realizată din banii vasluienilor, zace părăsită, în timp ce în vechiul bazar, proprietarul terenului, adică Clubul Sportiv Viitorul Vaslui, poate interveni la orice oră cu jandarmii pentru a intra în posesia bunului câștigat în instanță. Această situație trenează de aproape cinci luni de zile, iar semnele că va fi rezolvată nu prea se văd la orizont. La ședința din luna iulie, când regulament a fost pus din nou pe ordinea de zi, social-democratul Alexandru Barbu s-a gândit să-i mai ducă puțin cu zăhărelul pe bazariști, promițându-le acestora că în “maxim două săptămâni” el și colegii lui de partid vor veni cu un proiect de hotărâre în Consiliul Local prin care să-i relocheze pe comercianți în noul bazar. Culmea, pe fenta lui Barbu au plecat și liberalii, care, de asemenea, au refuzat să voteze regulamentul cu licitațiile. De la acea promisiune au trecut însă nu două, ci patru săptămâni, iar proiectul privind relocarea nu a mai văzut lumina tiparului. Prins cu minciuna, Barbu a început să enumere în ședința ordinară de ieri tot felul de justificări, care mai de care mai puerile, aducând aminte de cei care vedeau peste tot “agenturile străine”. Culmea, liberalii s-au lăsat, și de această dată, înduioșați de glasurile tremurânde din sală și s-au abținut, din nou, de la a vota regulamentul. Un populism ieftin, care însă pe vasluieni îi costă enorm, o dată prin prisma sumelor imense investite în noul bazar, iar a doua oară prin nevalorificarea acestui obiectiv.

După întârzieri cauzate de pandemia de COVID-19, după procese cu constructorul care au durat ani de zile în instanțe, după problemele de proiectare a instalației de stingere a incendiilor, noul bazar din municipiul Vaslui trebuia dat în folosință încă din primăvara acestui an, însă tot de atunci s-a identificat o altă problemă: modul cum vor fi atribuite noile spații comerciale. Bazariștii vor să aibă prioritate și să fie mutați cu toții în noile hale, invocând faptul că timp de 30 de ani au stat în mizerie, iar acum au tot dreptul să se bucure de condiții decente. Legea spune însă că aceste spații trebuie scoase la licitație, iar câștigător va fi declarat cel care oferă prețul cel mai bun. De aproape jumătate de an, consilierii locali se întrec în tot felul de promisiuni electorale, doar-doar să nu-i supere pe bazariști. Au încercat să modifice punctajul astfel încât cei cu vechime să fie avantajați, au propus ca doar cei cu buletin de Vaslui să participe la licitație, iar de aproape trei luni rostogolesc subiectul relocării, deși cu toții știu că acest lucru nu e posibil. Absolvent de Conservator, Alexandru Barbu știe cum stă treaba cu gâdilatul urechilor, iar luna trecută și-a dat doctoratul în acest domeniu. Acesta le-a promis bazariștilor, nici mai mult, nici mai puțin, că în două săptămâni, partidul său va veni în CL cu mult-așteptatul proiect privind relocarea. O minciună gogonată, pentru care în ședința de ieri a trebuit să dea niște explicații. Cea care l-a dojenit a fost Mihaela Bohotineanu, consilier USR. “Și astăzi vom vota acest regulament de organizare a licitațiilor pentru noul bazar ca și celelalte ședințe. Vă mărturisesc că am fost absolut convinsă că domnii de la PSD vor veni cu proiectul mult promis, privind relocarea. Stimați colegi, ați creat niște așteptări unor oameni pe care i-ați adus, în mod repetat, în această sală pentru a crea presiune pe Consiliul Local. Ați creat niște așteptări și îmi pare rău să o spun că nu ați făcut altceva decât să vindeți gogoși. Dacă proiectul nu va trece nici astăzi, consider că se prelungește foarte mult termenul de exploatare a acestui nou obiectiv.”

Explicațiile lui Barbu: unii comercianți capacitați de alte formațiuni politice ne vor răul

Nu la fel de prompți ca atunci când au organizat ședință extraordinară de CL pentru a înființa secția de kickboxing în cadrul CSM Vaslui, consilierii PSD, prin vocea lui Alexandru Barbu, au încercat să explice de ce nu s-a mai venit în plen cu proiectul privind relocarea. “În primul rând, cu toți acești domni de față, vă pot spune că nu i-am chemat eu în ședințele de Consiliu Local. Au venit pentru că au strict un interes pe care vor să îl rezolvăm noi. La ședința de luna trecută ne-am asumat un lucru: că în două săptămâni vom rezolva problema relocării. Când am făcut acest lucru, nu ne-am gândit că în luna septembrie noi vom ieși la pensie. Ne-am gândit că vom fi tot aici, în Consiliul Local, unde în niciun caz nu vindem gogoși. Adevărul este că am făcut proiectul, este gata în proporție de 95%, mai trebuie doar să punem semnăturile pe el. Problema este că ne-am blocat sau am făcut o pauză în momentul când am primit semnale că ar exista niște comercianți din rândul celor care doresc să vină din exterior și să participe la licitație și care, teoretic, ar putea să se considere dezavantajați de sistemul pe care am dori să-l facem pentru a vă proteja pe dumneavoastră. Niște comercianți care probabil sunt capacitați de unele formațiuni politice pentru a face rău proiectului propus de Partidul Social Democrat. Avem semnale că acești comercianți ar dori să facă o serie de plângeri. În momentul acela ne-am gândit, pentru că trebuie să ne aplecăm mult mai atent pe prevederile pe care le propunem noi, și asta deoarece, din dorința de a vă face dumneavostră un bine, nu dorim să facem rău vreunui funcționar public din cadrul primăriei. Nu vrem ca ceea ce vrem noi să fie un demers bun să-i ducă pe unul sau pe altul în fața anchetatorilor să dea cu subsemnatul. Noi, în momentul de față, încă lucrăm la proiect, iar atunci când vom veni cu el în Consiliul Local, ne dorim să fie imbatabil din punct de vedere juridic”, i-a asigurat social-democratul pe comercianții prezenți în sală.

Viceprimarul Mîndru: “noul bazar, un moft pesedist scump și gol la momentul actual”

Singurii care de două ședințe încoace votează regulamentul noului bazar sunt consilierii de la USR. Viceprimarul Cătălin Mîndru a atras atenția că fiecare lună de amânare aduce prejudicii semnificative bugetului municipalității. “Dincolo de faptul că acest bazar este un moft pesedist scump și gol la momentul actual, dincolo de minciunile pe care le anunță domnul consilier Barbu, trebuie să înțelegem faptul că acest bazar vizează modalitatea de atribuire a tuturor spațiilor aflate în administrarea Direcției de Piețe Târguri și Oboare. Acest regulament nu vizează doar bazarul. Prin urmare, dacă nici astăzi nu vom aproba noul regulament, prelungim perioada în care aceste obiective ar trebui să producă pentru vasluieni. Fac un apel către toți consilierii locali prezenți la ședință de a analiza cu celeritate aprobarea acestui regulament astfel încât municipalitatea să nu mai înregistreze prejudicii prin nefolosirea acelor spații”, a afirmat liderul consilierilor USR. Alexandru Barbu nu i-a rămas dator lui Mîndru, învinuindu-l pentru condițiile “mizere” din actualul bazar, de parcă actualul viceprimar ar fi condus orașul în ultimii 30 de ani și nu primarii Partidului Social Democrat. “Mie îmi pare rău să aud cum un viceprimar al municipiului Vaslui consideră o investiție capitală pentru orașul nostru și pentru care niște oameni se chinuie de vreo șapte ani de zile să ducă la bun sfârșit drept o investiție fără folos și fără utilitate. Vizavi de regulament, într-adevăr, el este unul general, dar în momentul de față aplicabilitatea lui este strict asupra noului bazar. La această ședință, noi asta trebuie să rezolvăm. Trebuie să tratăm cu prioritate maniera legală și omenească de a-i muta pe acești peste 80 de comercianți care stau în niște condiții de mizerie în actualul bazar. Într-un oraș în care dumneavoastră sunteți viceprimar, 80 și ceva de persoane activează în niște condiții de mizerie”, i-a atras atenția consilierul PSD vicelui de la USR.

Reprezentanta bazariștilor: “Din toată afacerea asta câștigă primăria”

La ședința de ieri, la fel ca în toate ședințele din ultimele luni, au fost prezenți mai mulți comercianți din bazar, care au cerut ca ei să fie relocați în noul bazar, fără a fi organizate licitații. Iată ce a declarat Mioara Brașoveanu, reprezentanta bazariștilor. “Nu știu dacă toată chestia asta este o problemă pesedistă, useristă sau penelistă, pe noi, cei din bazar, nu ne interesează. Toți consilierii locali sunt aleși de cetățeni cu scopul de a le rezolva problemele. Noi suntem o categorie de oameni care a trecut prin mai multe guvernări și pe care nimeni nu a auzit-o. Nimeni nu a venit să vadă în ce condiții vindem noi la 45 de grade Celsius, într-un chioșc, pe nimeni nu a interesat dacă avem grupuri sanitare. Acum vă văd că sunteți împotriva acestei chestii, deși investiția a fost făcută pentru noi. Ani de zile ni s-a promis că se va face noul bazar, iar acum, când a fost finalizat, să aflăm că nu avem niciun drept. Dumneavoastră, consilierii locali, primarul, subprefecții, prefectul, nu vă puteți duce mai sus, la cei care au putere mai mare, să-i întrebați cum veți proceda cu noi? Pe nimeni nu interesează dacă vom rămâne fără locuri de muncă? În Vasluiul ăsta nu este industrie, dar măcar comerțul să fim lăsați să-l facem. După ce am rămas fără serviciu, imediat după revoluție, am rămas pe drumuri, iar acum riscăm să rămânem din nou, în prag de pensie, în prag de boli și altele. Văd tot felul de contre între partidele politice, dar nu văd pe nimeni să facă ceva concret pentru noi. Azi am făcut 200 de lei, iar în condițiile astea eu trebuie să particip la licitații, unde se vor da 3000-4000 de lei, ca să pot să câștig ce? Din toată afacerea asta câștigă Primăria Vaslui, că noi ieșim în pierdere la aceste chirii. Dacă vin 200 de comerciați în afară de noi, ce vom face, unde vom merge? Vom fi evacuați, vom merge acasă? Punem întrebările astea de ani de zile, iar în schimb primim doar contre politice”, a declarat soția primarului comunei Bălteni. La finalul dezbaterilor, consilierii PSD și PNL s-au abținut, astfel că noul regulament privind organizarea licitațiilor nu a fost adoptat.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

35 COMENTARII

  1. DACA TOT ZICETI CA BAZARU ARE NISTE HAINE CHINEZESTI VA INVIT SA MERGETI LA MAGAZINELE DE LA FUN SHOP CA ESTE NOU DESCHIS SAU TRECETI PE LA PPT PEPCO MAGAZINUL CHINEZESC DE LA CENTRAL SAU CEL DE LANGA PIATA TRAIAN CA SUNT DE CALITATE VEDETI IN CE TARI SUNT PRODUSE

    • hai zau dar pietari dau bon ca si ei sunt obligati de lege ca fac comert cu fructe si legume scutiti de acest lucru sunt producatori nu bisnitari din piete

  2. Am înțeles că cei din Bazar vor relocare. Să-i mute primăria în afara orașului. Dacă in condițiillr oferite pentru un comerț civilizat nu le place, să se ducă să vândă în fosta zonă industrială, să vedem dacă mai doresc relocare.

      • În articol spune ca, clubul sportiv este propietar. Acolo este tulburare de posesie și se pedepsește cu închisoare. Ce nu se înțelege? Nu sunt avocat.nu am taraba la bazar.nu sunt consilier. Sunt cetățean simplu al orașului vaslui. Sa nu mai vorbim de frauda care se petrece acolo. Totul este la negru ..ce face anafu??. Casele de marcat unde sunt??da chiar ne credeți depășiți??

  3. Bazaristii pot sa intre si in greva foamei. Consilierii nu pot semna o hotarare pe care scrie ABUZ in serviciu si ii va costa un dosarel penal. Spatiile alea nu pot fi atribuite prin numire directa ca asa vor bazaristii. Actele de adjudecare/ concesionare pot fi atacate in instanta de cei care vor sa particile la licitatie si situatia va ramane blocata ani de zile. Desi nu am mai intrat in bazarul ala infect de minim 15 ani, sunt sigur ca evaziunea e la ea acasa si bonul fiscal absolut inexistent. Daca nu le mergea treaba renuntau la tarabe si se apucat de altceva.

  4. Chiar credeti da incaseaza doar 200 de ron pe zi cand un m de teava este 2-3-4 lei ?cand un robinet este peste 20 de lei ?poate asa bani de seminte sunt astia 200 de lei care spune ea ! SI MAI ESTE O PROBLEMA DACA AR FI AVUTACAR UN RIVAL IN BAZAR CARE SA VANDA ACELEASI PRODUSE NU MAI ERA ASA APRINSA ! PIATE A UITAT CUM ERA CAND AVEA RIVAL PE MITREL!

    • Buna fenta ta, dar poate uiti de existenta Dedeman si a altor cateva magazine de bricolaje de prin oras. Cine naiba se mai duce in bazar sa cumpere teava si robineti? Gandeste si tu ca de aia nu iti ploua in gat.

      • Poate nu realizezi straine ce spui vino la ora opt in bazar si ai sa ezi ciada la magazinul.ptr instalatii sanitare pana la dedeman si altele omul de tara intra in bazar ia teava robiebti etc si pleaca plusca pretul este mai mic un pic decat la dedeman !

      • ia vezi ce returi practica dedemansi magazinele de bricolaj sunt unele produse de tot rasul pret mare calitate inferioare plus ca au produse made in china ha ha ha

  5. DAR CAND SA INCASAT TAXE SI CHIRII DIN BAZAR SAU BUCURAT CONSILIERII SI PRIMARUL NUI ASA DAR CAND SA VINA SA REPARE CVA CIUCIU NU AU FOST IN STARE SA AIVE UN OM DE SERVICIU IN BAZAR

    • Ce taxe s-au încasat? Cu cât se mai vinde o tarabă? Când ați eliberat ultima data bin fiscal? Din moment ce nu vreți sa va mutați în noul bazar, cu respectarea legii nu cum vreți voi, inseamna că investiția chiar a fost un moft al primarului Paval. Cu cine s-a consultat el când a luat decizia sa investească atâta amar de bani in niște hale complet inutile pentru secolul în care trăim?

      • dar de chiria pe terenul de sub tarabe ai auzit se platesc lunar si de 42 de lei metru patrat asa ca nu vb in necunostinta in cauza tu primesti bon fiscal de la pietarii in primul rand noul bazar era altfel proiectat adica tot tarabii fara hale si tot in aer liber dar amenajat mai bine

          • 300 de lei cel mai mic la cel mai amarat bazarit dar cum saunt cei de la blugi care au 20 de m cat fac cel putin 840 pe tarabi plus daca au si spati de depozitatr ajung cel putin de 1000 de lei asa ca se incaseaza bani frumosi de la bazari in fiecare luna si primaria stie asta

  6. Ce nu vrea sa spună nimeni este ca la bazarul nou sunt mari probleme cu construcția, pentru ca firma din Cluj a fost băgată în faliment de Primăria Vaslui, deoarece i-a pus conditii prin spate sa lucreze cu firmele baiatului lui Pavăl.
    Dar patronul spaniol cand s-a trezit i.a tras.o dlui primar și i-a făcut o construcție de tot rahatul ca să se ia cu mainele de cap.
    La fel și cu firma Pfefier din Timișoara a unui patron german.
    De ce credeți ca sunt atâtea întârzieri la lucrările cu apa și canalizarea în oraș. Primarul i-a dat de înțeles patronului german ca aici în Vaslui orice mare lucrare trebuie sa treacă și pe la firmele băieților lui, aceștia nu au înțeles, după care au început sicanele primarului ca firma germana și cea spaniola sa plece și sa lase lucrările la patronii vasluieni.
    Nu vedeți ce bine merge prin Vaslui firma Viacons din Huși dacă a înțeles mesajul primarului

    • Nea Paval a falimentat cam toate firmele cu care primaria a lucrat, printre care si corevas la piata vidin. Conditia nespusa e ca lucrarile sa fie ulterior subcontractate catre firmele lui. De aia nu se face nimic in oras, iar ce se face e de tot rasul.

  7. Disperați după voturi, atât PSD prin Barbu cât și PNL prin Braniste vor să i-o tragă domnului Primar Vasile, cărora unii ii mai spun și Vasile Săracul.
    Atât Barbu cât și Braniste ii arată pisica lui Paval ca trebuie sa nu mai candideze la anul la primarie și ca trebuie sa stea mai mult prin concedii medicale.
    Primarul Paval a fost cel care le-a promis bazaristilor ca ii muta în bazarul nou fara licitatii, cu toate că știa ca este ilegal. Ca să se poată ține de promisiune, primarul Paval ar fi trebuit sa construiască în noul bazar doar un nr de spatii comerciale egal cu cel din vechiul bazar. De când s-a aprobat proiectul noului bazar și a început construcția lui, bazaristii în frunte cu madam Brașoveanu trebuiau sa-si dea seama că primarul nu se poate ține de cuvânt, pentru ca a aprobat construirea mai multor spatii comerciale, iar restul neocupate de bazaristi nu putea fi date altora prin încredințare directa, ci doar prin licitații publice.
    Concluzia este, asa cum spunea și madam Brașoveanu, următoarea: dacă li se spunea de la începutul lucrărilor noului Bazar că locurile vor fi scoase la licitații, bazaristii aveau timp sa-si facă economii pentru a putea participa la licitații.
    Primarul îi manipulează pe bazaristi, prin doamna Brașoveanu, că cei din CL Vaslui nu vor să-i ajute, iar Barbu și Braniște își umflă mușchii la nea Vasile Pavăl și îi arată că el trebuie sa vina in fata CL sa recunoască ca i-a mințit pe bazaristi.
    Tipic politicului din România.
    Cei care vor câștiga din aceasta mare problemă a primarului Pavăl sunt cei de la USR, AUR și Forța Dreptei.

    • PAI ce economii sa faca bazaristii?stimabile?Comertul se face pe bani sa termibat cu tarabele datae miaca de primarie pe care apoi sa le vinzi la altiicare vor sa faca comert !poate aveti curiozitatea sa afalati cu cat se vindea o taraba in bazar intre anii 2010-2015 de la o mie de euro taraba aaa se vindea si nu a vemit nimeni de afara sa dea banii astia pe o taraba ci doar TOT EI BAZARISTII LE CUMPARAU ! !

  8. La cum a vorbit doamna Brașoveanu sii a expus problemele celor din bazar, seamana cu doamna Firea de București.
    De ce sa nu avem si noi la Vaslui o doamna din PSD care vrea sa fie încălcata legea.
    Auzi ce abordare comunista poate sa aibă duduia asta, ca de nu merg primarul și prefectul ,,mai sus” sa le rezolve problema, ca sa nu se mai scoată locurile la licitație.
    Adică la Parlament și Guvern ca sa le schimbe legea.
    Nu mai bine mergeți să vă plângeți și la parlamentarii județului Vaslui dacă tot vreți o lege doar pentru voi?

  9. Bazarul este făcut pentru toți, nu pentru cei din bazar ! Locurile sa fie scoase la licitație cum prevede legea fiindcă nu ai nici un drept tu, bazaristule cum îți spui sa ți alegi locul. Nu te a obligat nimeni sa stai la 45 de grade, nu te a obligat nimeni sa faci aceasta meserie! A fost alegerea ta dar asta nu îți da dreptul sa ai întâietate! Nu. Unde este acea lege ori acel articol de lege? Cei din primărie sunt doar niște lași în aplicarea legii! Nu îți convine? Lasa te de comerț ca și asa bonuri fiscale nu dai , ….etc,etc! Locurile se acorda în urma unei licitații nu? Primăria este la fel de lașă ca și cu țiganii din piata Traian? Probabil.

    • Bravo domnule felicitari Ati punctat bine! A fortato banii sa stea la 45, de grade ! Banii cei 200 de roni saraca cu 200de roni cat incaseaza isi permite sa mearga cu masina de 17000 de euro! E NECAJITA FACETI COLECTA DOMNILOR BAZARIST PTR MOTORINA DOAMNEI !

  10. Licitatia , concurenta scoate la lumina firmele care in loc da facă dumping de drept social , plătesc taxe și impozite pt o Românie mai buna . Crescută pe principii europene in care corupția și nepotismul n-au loc . In vechiul bazar domnește si va domni economia neagră ! Șpaga ! Corupția . Iar reprezentata lor este nimeni alta decât o PSD ista ! Le cunosc famila și e de toată lauda ce face primarul , dar m-a scârbit . “ azi am făcut 200 lei “‘! Cine e vinovat ca nu oferi ce ii trebuie omului ..ce e căutat . Comerțul nu îl facem doar sa vindem .. ca avem 200 ani in piata ! Cel mai bun produs sa stea in fata . Dacă nu ai sa stai competitiv după 100 ani de Comert in cel mai iefitn și bun vad din vaslui … , asta nu e vina mea ca cetățean sa te in continuare pe banii mei .. sa ai tu preempțiune ca ești membre PSD ! Bai jegodii mai sunteți ! Buie Muzatu !

    • Chiar credeti da incaseaza doar 200 de ron pe zi cand un m de teava este 2-3-4 lei ?cand un robinet este peste 20 de lei ?poate asa bani de seminte sunt astia 200 de lei care spune ea ! SI MAI ESTE O PROBLEMA DACA AR FI AVUTACAR UN RIVAL IN BAZAR CARE SA VANDA ACELEASI PRODUSE NU MAI ERA ASA APRINSA ! PIATE A UITAT CUM ERA CAND AVEA RIVAL PE MITREL!

      • De asta tot da ca sa nu vina nimeni din exteriorul bazarlui îieste frica de Big ,Delchimvas
        s Romstal aau poate va veni unul de afara cu 10-20de mii de euro sa vanda aceleasi produse ca ea!Ptr ea estw o suma ff mare 10-20 deii de euro ! Dar o masina ca ei oare cat costa ! !doar o masina e cat valoare capitalului celui de care se teme dumneaei !

  11. Dna Mioara Brașoveanu: sunteți de toată jena. Am înțeles că sunteți soția primarului PSD al comunei Balteni. Ați spus că nimeni nu a venit sa vadă cum lucrați in călduri de 45 de grade și cu mizerii la WC, că nu aveți apa sa va spălați pe mâini.
    Cine v-a oprit sa mergeți în audienta la Prinarul Vasile Pavăl și sa.i spuneți aceste doleanțe, dacă ați văzut că dlui nu vrea sa vina în bazar sa vadă la fața locului condițiile pe care le invocați. Ce treabă are Prefectul, Subprefectul sau Viceprimarii cu condițiile în care lucrați în bazar. Singurul care trebuia să se aplece asupra problemelor din bazar este Primarul PSD Vasile Pavăl sau Președintele PSD a Județului Vaslui Dumitru Buzatu, care la rugămințile soțului dvs trebuia sa-l urechească pe domn Primar. În rest este gargara ieftina de a nu spune cine.i vinovat de situația creata

    • Kokarii politici ajunși panarame și niște incompetenți acu stau la pinda poate mai prind un mandat de cyoarda.elita forjei proletare a lu ceașcă a ajuns nea forja la costum sa facă și ei pe secretarii de partid ca după 90 muskii lor carte nu știe….. ca totu e pe cumatrie.vaslui ultimu județ din tara datorita gonflabilelor la costum pe jumătate umflati și disperați ca nu mai freacă mentolu pe lovele. Jos cu panaramele alea de frekangii care duc tara și județul Vaslui în kap. Nu votați panarame ca o sa minkati de pe jos cu karikaturile astea la costum de circari în campanie electorala puși numa pe golaneala și prosteala . Atenție la prostu care vrea sa ajungă sus ca uita depăși de măsa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.