Directorii instituţiilor descentralizate ale statului care au fost susţinuţi de PDL sunt aşteptaţi de USL să-şi predea mandatele şi să plece elegant din funcţiile pe care le ocupă din timpul fostei guvernări. Surse apropiate conducerii judeţene a PSD şi PNL ne-au declarat că termenul maxim până la care cele două partide sunt dispuse să aştepte ca directorii să-şi lase mandatele pe masă este luna septembrie, mai puţin la Spitalul de Urgenţă Suceava, pentru care actualii guvernanţi i-ar lăsa managerului Vasile Rîmbu un termen mai lung, până în octombrie.
Primele instituţii vizate pentru schimbări rapide şi pentru care actuala administraţie îşi doreşte un transfer paşnic de putere sunt Garda Financiară, Garda de Mediu, APIA, Casa de Pensii, Direcţia Sanitar-Veterinară, Direcţia de Finanţe şi Casa de Asigurări de Sănătate. Cei care sunt pregătiţi să preia funcţiile, deocamdată cu titlu interimar, până la organizarea concursurilor, sunt Mugur Sorin Irimie – Garda Financiară, Constantin Huţupaş/ Adriana Iordache – Garda de Mediu, Eugen Mogoş – APIA, Mirela Adomnicăi – Casa de Pensii, dr.Octavian Ilisoi- Direcţia Veterinară, Dumitru Buta – Direcţia de Finanţe şi dr. Ciprian Văcăreanu la Casa Asigurărilor de Sănătate. Alte instituţii la care CV-urile viitorilor directori au fost considerate corespunzătoare sunt AJPIPS- pentru Ovidiu Milici, AJOFM pentru Daniel Bădoi, SGA- Corneliu Vornicu, iar pentru SAPARD – fiul fostului primar PNL de Vatra Dornei, Ion Moraru.
La Spitalul de Urgenţă, în locul actualului manager este dorit doctorul urgentist Tiberius Brădăţan.
Varianta predării paşnice de ştafetă presupune demisia actualilor şefi de instituţii aduşi de fosta putere şi înlocuirea lor cu directori interimari, de regulă din cadrul sistemului. În cazul în care această soluţie nu funcţionează, argumentele forte de care s-a uzitat la fiecare schimbare de guvern au fost schimbarea organigramelor şi auditul finalizat cu dosare penale.