spot_img
8.3 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Directoarea Casei Judeţene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, plasată sub control judiciar de procurorii DNA

- Advertisement -

Deranj mare ieri la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins în sediul instituţiei. Percheziţiile care au durat ceva mai bine de trei ore s-au derulat în biroul directorului executiv, Camelia Chitul, dar şi la compartimentul Resurse Umane.
La ieşirea din birou, în timp ce era însoţită de anchetatori şi jandarmi, şefa CJP Suceava a declarat că nu ştie care sunt acuzaţiile care o privesc.
„Doamna Chitul, ce au căutat procurorii DNA la dumneavoastră?” „Nu aş putea să vă spun. Dar ce au căutat nu au găsit nimic”, a fost declaraţia Cameliei Chitul.
Aceasta a fost condusă la sediul DNA Suceava în jurul orei 12.30, însă nu a poposit prea mult. A revenit la 14.45 însoţită de avocatul Laurian Ostaficiuc, iar mai apoi la audieri a ajuns şi avocata Silvia Tudor.
Audierile au durat aproape 3 ore, iar aseară, în jurul orei 18.00, pe numele Cameliei Chitul a fost instituită măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Faţă de Camelia Chitul s-au instituit şi o serie de interdicţii, respectiv cea de a părăsi ţara fără acordul prealabil al procurorului, interdicţia de a se apropia sau de a intra în contact cu o serie de martori, precum şi interdicţia de exercita profesia de director executiv al CJP Suceava în virtutea căreia a săvârşit ambele infracţiuni.
Tot la audieri la DNA a ajuns şi Petrea Florea, directorul economic al CJP Suceava, însă în calitate de martor, după cum singur a precizat.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-02-01/Directoarea-Casei-Judetene-de-Pensii-Suceava-Camelia-Chitul-plasata-sub-control-judiciar-de-procurorii-DNA

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.