Bucurie de sarbatori
În ciuda crizei financiare si economice prin care trece întreaga tarã, elevii Grupului Scolar Codãesti nu au uitat nici în acest an, de cei mai putin favorizati de soartã si au pornit în ajun de sãrbãtori sã “colinde” asezãmântul social din localitate, dar nu ca sã primeascã daruri, ci ca sã ofere o micã bucurie celor uitati sau abandonati în astfel de institutii. Ieri, bãtrânii internati în Centrul de Asistentã Medico-Socialã Codãesti au primit cu lacrimi în ochi donatia elevilor, bucurându-se atât de aspectul material al actiunii lor, cât, mai ales, de faptul cã nu au fost uitati. “Impresionati de singurãtatea si tristetea bãtrânilor internati în Centrul de Asistentã Medico-Socialã Codãesti, în urma actiunii „Sãptãmâna legumelor donate”, elevii de la Grupul Scolar Codãesti au hotãrât sã le însenineze sãrbãtorile de iarnã printr-un gest simbolic, dar pornit din suflet. La initiativa clasei a XII-a, s-au alãturat elevii claselor a V-a A si a VIII-a B care au sustinut un program de colinde si le-au oferit cadouri, emotionându-i pânã la lacrimi pe bãtrânii rãmasi singuri sau uitati de familii. „Voi sunteti minunea trimisã de Dumnezeu în pragul sãrbãtorilor”- a spus cu lacrimi în ochi o fostã învãtãtoare, internatã în acest centru”, a declarat profesoara Tatiana Croitoru, directorul Grupului Scolar Codãesti.