spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Din ciclul cum cheltuiesc deconcentratele banul public

- Advertisement -

Un raport al Curtii de Conturi realizat anul trecut arata ca institutiile publice deconcentrate din Vrancea au exagerat cu cheltuielile de functionare si plata unor servicii u la DSVSA s-au facut „minarii” cu benzina u la Casa de Pensii au fost platite ilegal indemnizatii de insotitor unor pensionari care beneficiau in acelasi timp si de asistent personal u la Agentia de Prestatii Sociale au fost gasite mamici platite sa-si creasca bebelusii, care insa munceau pe rupte u pentru acestea au fost facute plati nelegale de peste 60.000 de lei u tot fara sa verifice, Prestatiile Sociale au acordat drepturi banesti de 75.000 de lei unor persoane decedate.

Nerespectarea prevederilor legale referitoare la decontarea cheltuielilor reprezinta 28% din totalul abaterilor identificate de Curtea de Conturi (CC) în 2010 la institutii, pe urmatoarea pozitie situindu-se cele privind stabilirea, evidentierea si încasarea veniturilor bugetare, cu 19% din total. De asemenea, au fost identificate cazuri de nerespectare a principiilor economicitatii, eficientei si eficacitatii în utilizarea fondurilor publice si administrarea patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale sau fapte pentru care exista indicii ca au fost savirsite cu încalcarea legii penale, a caror valorificare urmeaza procedura prevazuta de lege. La nivelul judetului Vrancea prezentam citeva dintre sutele de cazuri de incalcare a legilor privind cheltuirea banului public. Inspectorii CC au constatat ca un sfert din cheltuielile statului sint nelegale. Fie in misiuni de audit, fie in controale tematice inspectorii Curtii de Conturi au depistat ca institutii ale statului, cum este Agentia de Prestatii Sociale a facut plati nelegale de 62.738 de lei la mamici care ar fi trebuit sa-si creasca bebelusii dar care munceau pe „sest” la patron. Aceeasi Agentie a reusit in 2009 performanta de a da bani si la morti. Astfel, controalele au dovedit ca s-au achitat alocatii in suma de 74.593 lei unor persoane decedate. In alte institutii vrincene, sefii acestora au lasat-o mai usor cu aplicarea legilor, dispunerea amenzilor sau a sechestrelor. Este cazul celor de la Directia Silvica sau a celor de la Directia de Finante.

Mismasuri cu benzina la DSVSA

La Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) au fost gasite mai multe abateri. O situatie unica in tara este includerea nelegala pe cheltuieli a contravalorii carburantilor nejustificati cu documente legale, cheltuieli care au generat un prejudiciu de 4.000 lei. Mirel Iordache, seful DSVSA, spune ca au fost identificate persoanele vinovate, pentru care s-au si emis decizii de imputatie, actiunea de retinere de sume din salariu fiind in derulare. Necalcularea si neînregistrarea în evidenta contabila si neîncasarea de penalitati si majorari pentru neachitarea în termen de catre clienti a facturilor emise de institutie, în baza contractelor încheiate, reprezinta o alta neconformitate descoperita in urma verificarilor. Cei de la DSVSA spun ca au fost inregistrate in evidenta contabila atit sumele reprezentind contravaloarea facturilor emise cit si a majorarilor si penalitatilor aferente pentru neplata in termen a acestora reducindu-se cu 66%, actiunea fiind in atentia conducerii. De asemenea, au fost actionati in instanta 12 clienti in vederea recuperarii sumelor datorate. Incadrarea si plata eronata, concomitent pe aceeasi functie publica de conducere a doua persoane a fost o alta abatere descoperita pentru anul 2009. Se pare ca problema consta in lipsa unui program informatic eficient care sa gestioneze angajarile, lichidarile si alte asemenea. Intre timp a fost preluat un program de la autoritatea centrala astfel incit totul se desfasoara normal dau asigurari autoritatile.

11 cazuri de plata dubla a asistentilor personali

La Casa Judeteana de Pensii (CJP), in urma controlului Curtii de Conturi privind activitatea pe 2009 s-au descoperit plati ilegale ale indemnizatiilor de insotitor din bugetul asigurarilor sociale de stat unor pensionari care beneficiau in acelasi timp si de asistent personal, platit din buget local, respectiv primarie. De asemenea, au fost efectuate plati nelegale privind pensia de urmas acordata persoanelor care au realizat din activitati profesionale venituri brute lunare mai mari decit o patrime din salariul mediu brut pe economie, pentru care plata pensiei urma a fi suspendata. Mai exact, in urma verificarilor a rezultat ca mai multe persoane au beneficiat nelegal de drepturi de pensie din Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat (BASS). Reprezentantii CJP spun ca in cele mai multe dintre cazuri beneficiarii aveau obligatia de a anunta institutia de situatia in care se aflau si anume ca nu mai puteau primi banii din mai multe surse. 11 persoane au comunicat celor de la CJP ca nu au asistent personal, pentru ca ulterior sa depuna documentatia necesara la primariile de care apartin pentru a beneficia de asistent personal cu scopul evident de a „mulge” statul de bani.

Platite sa aiba grija de copii, mamele munceau pe rupte

Si la Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) au fost gasite nereguli la controlul de la inceputul anului trecut. Au fost depistate plati nelegale de 62.738 lei, din care circa 48.000 lei pentru beneficiarii de indemnizatie pentru cresterea copilului in virsta de pina la doi ani si aproximativ 14.600 lei pentru beneficiarii de alocatie complementara si monoparentala. Reprezentantii institutiei spun ca debitele s-au constituit deoarece beneficiarii de indemnizatie pentru cresterea copilului au realizat venituri profesionale pe perioada cit s-au aflat in cresterea copilului (fapt interzis de lege). In acelasi timp, unele alocatii au fost platite de factorii postali rudelor beneficiarilor in conditiile in care titularii erau… decedati! AJPS a verificat si anul 2008 in urma masurilor impuse de Curtea de Conturi. Au mai fost gasite plati ilegale de 74.593 lei. Au fost recuperati toti banii dati pentru alocatii complementare si monoparentale in timp banii dati nelegal pentru cresterea copilului au fost recuperati 84,42%.

Salariile angajatilor din laborator, platite din fonduri proprii

Directia de Sanatate Publica a facut in 2009 cheltuieli neprevazute de legislatia in vigoare precum „suportarea din sumele alocate de la bugetul de stat a cheltuielilor aferente personalului din cadrul laboratoarelor, precum si a altor cheltuieli comune, în conditiile în care, o parte din aceste cheltuieli trebuiau suportate din veniturile proprii. Aceasta s-a datorat faptului ca, în BVC pentru activitatea finantata din venituri proprii, aprobat de Ministerul Sanatatii, nu au fost cuprinse, în cadrul cheltuielilor curente, si cheltuielile de personal aferente activitatii autofinantate, asa cum prevede HG nr. 59/2003 privind înfiintarea de catre MS a unei activitati finantate integral din venituri proprii”, se arata in raportul Curtii de Conturi. Mai precis, DSP ar fi trebuit sa plateasca salariile personalului din cadrul laboratorului din veniturile proprii inregistrate si nu din bugetul transmis de MS. Dupa aceasta problema, Ministerul a decis ca in fiecare trimestru sa calculeze cit reprezinta cheltuielile de personal si sa se faca o regularizare cu bugetul de stat. Asa se face ca in 2010 institutia a primit 73.000 de lei pentru salariile angajatilor de la laborator. Chiar daca DSP a facut contestatie, aceasta nu a fost acceptata. „De asemenea, s-a dispus Ministerului Sanatatii luarea masurilor care sa asigure înlaturarea abaterilor financiar-contabile constatate la Directia de Sanatate. Aceasta, în contextul în care, în urma verificarilor s-a constatat faptul ca, la nivelul conducerii acesteia nu s-a actionat pentru înlaturarea abaterilor de la legalitate si regularitate constatate si consemnate în procesul verbal de constatare întocmit în urma derularii actiunii de audit financiar asupra situatiilor încheiate de catre aceasta entitate la 31.12.2009”, se mai arata in raportul CC.

Silvicultorii nu dau amenzi si uita sa aplice penalitati

Reprezentantii Directiei Silvice Focsani spun ca, in urma raportului Curtii de Conturi pentru anul 2009, Vrancea se regaseste cu “probleme” la trei pozitii. Inspectorii au depistat in primul rind ca nu s-a facturat si nu s-au inregistrat penalitati pentru neplata unor facturi.
“Este vorba de un singur agent economic, pentru care nu s-au calculat penalitati de neplata a unei facturi reprezentind masa lemnoasa livrata. S-au calculat aceste penalitati, este vorba de 47.500 lei. Pentru recuperarea acestor bani, Directia Silvica este in proces cu societatea in cauza”, a precizat Titi Olteanu, purtatorul de cuvint al Directiei Silvice Focsani. Societatea cu pricina apartine controversatului om de afaceri Dorel Dumitrascu, cel care si-a exprimat de curind disponibilitatea de a vinde cladirea in care a functionat fostul restaurant Golden si pentru care Consiliul Judetean ofera 320.000 de euro. Cit priveste capitolul amenzi, Olteanu a precizat ca, printr-o prevedere legala anterioara completarii noului cod silvic in 2010, in padurile cu functie speciala de protectie, cuantumul amenzilor aplicate ar fi trebuit dublat. “Este vorba de o suma de pina in 70.000 lei, care reprezinta valoarea dublata a proceselor . Parte dintre acestea a fost contestata in instanta iar judecatorii au dat cistig de cauza contestatorilor iar prevederea a fost ulterior eliminata din legea care prevede cuantumurile amenzilor, anul trecut”, a precizat Titi Olteanu. Toate amenzile sint incasate de bugetele locale ale unitatii administrative unde este domiciliat cel sanctionat contraventional. Referitor la neinregistrarea si nelivrarea catre bugetul de stat a cotei de 65% aferenta confiscarilor, reprezentantii Directiei spun ca restantele s-au recuperat in timpul controlului, respectiv in 2009.

Fiscul s-a conformat recomandarilor Curtii de Conturi

Abia dupa ce au trecut inspectorii Curtii de Conturi pe la ei, finantistii vrinceni au luat masurile pe care le impunea legislatia. Astfel, dupa ce Curtea de Conturi a depistat ca Fiscul vrincean in 2009 nu controla firmele
care in ultimii cinci ani tot se declarau cu pierderi, abia atunci Directia Generala a Finantelor Publice a dispus includerea in planul de control a acestora. CC a constatat neaplicarea si altor masuri de executare silita cum ar fi: blocarea conturilor bancare, executarea veniturilor datorate de terti, instituirea de sechestre asupra bunurilor mobile si imobile, dupa expirarea termenului de 15 zile de la data comunicarii somatiei. „S-au inventariat agentii economici asupra carora s-au declansat in anul 2009 procedurile de executare silita. Aceste proceduri s-au aplicat succesiv sau concomitent asupra bunurilor si veniturilor urmaribile existente in patrimoniul debitorilor, conform informatiilor existente in dosarul de executare silita precum si a constatarilor faptice realizate cu ocazia cercetarilor efectuate in teren”, se arata in raspunsul primit de la DGFP Vrancea. Tot inspectorii CC au constatat ca finantistii nu au luat masuri cu firmele care nu si-au depus bilanturile contabile. Fiscul a depistat firmele care nu si-au depus declaratiile fiscale ca aveau erori de vector fiscal si au fost restituite in vederea corelarii, iar alte bilanturi fusesera transmise de contribuabili prin posta. „Operarea cu intirziere nu a avut influenta asupra activitatii de evidenta, urmarire si incasare, constatindu-se administrarea fiscala corecta a acestora”, se mai arata in raspunsul DGFP Vrancea.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.