Dat fiind faptul cã de la începutul lunii iulie în zona judetului Vaslui nu a mai plouat deloc, anul agricol 2014 – 2015 are de suferit . Spre comparatie, pe aceastã vreme, anul trecut, grâul era semãnat pe 60% din suprafata programatã, în acest an, procentul este de doar 13%. Cu toatã seceta, productia din acest an este peste asteptãri atât la porumb, cât si la floarea-soarelui ori orz.
În prima decadã a lunii octombrie, culturile de toamnã în judetul Vaslui au fost realizate în proportie de doar 22% din totalul de 90172 hectare, motivul acestei întârzieri fiind seceta excesivã care a început sã-si facã efectele începând cu luna iulie a acestui an. La cultura de rapitã, anul agricol 2014 – 2015 va fi, din punct de vedere al agricultorilor, unul catastrofal, pe de o parte dat fiind faptul cã doar ceva mai mult de jumãtate din suprafata de 20 mii ha programate a fi înfiintate cu aceastã culturã au fost semãnate, mai grav este faptul cã, din lipsã de precipitatii, plantele nu au rãsãrit, fie deloc, fie foarte rar. “Anul agricol 2014 – 2015 debuteazã foarte greu, la unele culturi, cum ar fi cea de rapitã, fiind deja aproape compromis. În ceea ce priveste celelalte culturi de toamnã, sunt întârzieri foarte mari în ceea ce priveste înfiintarea acestora, dat fiind faptul cã, din cauza secetei, pãmântul nu poate fi lucrat”, a declarat Gigel Crudu, directorul executiv al Directiei pentru Agriculturã a Judetului Vaslui. Conform datelor DAJ Vaslui, pânã în prezent, grâul a fost semãnat pe doar 8237 ha, din totalul de 61.698 ha programate pentru aceastã culturã, procentul de 13% realizat pânã la aceastã datã fiind departe de cel de 60% realizat la aceeasi datã a anului trecut. Aceeasi situatie se întâlneste si în cazul orzului, unde au fost înfiintate doar 740 ha din totalul de 4256 programate, 17% fatã de 70% cât era la jumãtatea lunii octombrie 2013.
Recoltãrile: peste asteptãri
Cu toatã seceta din aceastã varã, dat fiind însã precipitatiile bogate cãzute în prima parte a anului, anul agricol ce tocmai se încheie este unul peste asteptãri, din punct de vedere al productiilor realizate de agricultorii vasluieni. Astfel, la floarea-soarelui, culturã la care deja s-a încheiat semãnatul, productia obtinutã pe cele 44.204 ha a fost de 1925kg/ha, peste asteptãrile de 1870 kg/ha ale fermierilor sau specialistilor. În ceea ce priveste cultura de porumb, acesta a fost recoltat de pe 28.113 ha, 30% din totalul suprafetei ocupate cu aceastã culturã, fiind obtinutã, în medie, o recoltã de putin peste 4 tone la hectar, cu aproape 600 kg mai mare decãt cea evaluatã la începutul verii. Aceeasi situatie se întâlneste si la o altã culturã aflatã în plin proces de recoltare, viticultorii vasluieni putându-se declara multumiti de productiile obtinute la struguri de vin. Astfel, dupã recoltarea a 7210 ha de vie pentru vin, douã treimi din întreaga suprafatã destinatã acestei culturi, productia medie obtinutã raportatã este undeva în jurul a 4479kg/ha, cea estimatã pentru acest an fiind de doar 4063kg/ha.