GREȘEALĂ… Răzvan Hortolomei, tânărul din Huși care în 2018 a supraviețuit aproape miraculos, după accidentul în care a murit șeful de post de la Vetrișoaia, dar și un alt prieten de-al său, va trebui să mai aștepte până să devină salvator la SMURD. Și asta pentru că înainte cu câteva zile de a începe cursurile de voluntar, acesta a făcut o greșeală de începători: a îmbrăcat uniforma SMURD, apoi și-a pus poza pe Facebook, încălcând astfel Ordinul 695/2008. E ca și cum un civil s-ar fi îmbrăcat cu uniforma de polițist, apoi s-ar fi lăudat cu pozele pe rețelele de socializare. ISU Vaslui l-a înștiințat vineri despre greșeala comisă, astfel că sâmbătă, hușeanul nu s-a mai prezentat la cursurile SMURD.
Din postura de victimă a unui accident rutier extrem de grav, tânărul Răzvan Hortolomei încearcă în această perioadă să-și croiască un rost în viață, iar încercările par să se fi oprit asupra meseriei de paramedic. Acesta a depus o cerere la ISU Vaslui pentru a se înscrie la cursurile de voluntari SMURD, însă nu a mai așteptat ca aceste cursuri să înceapă. Zilele trecute, Răzvan a îmbrăcat o uniformă SMURD, pe care cel mai probabil a împrumutat-o de la o cunoștință, apoi s-a postat cu ea pe Facebook, însoțind poza cu următorul mesaj. “Nu renunța niciodată la visul tău, luptă până acesta va deveni realitate”. Poza a stârnit nu doar încurajări și multe felicitări, ci și câteva amintiri dureroase pentru apropiații celor doi prieteni ai săi, șeful de post de la Vetrișoaia, Marius Nițică, și Ionuț Mazdrag, care, din păcate, nu au putut fi salvați în urma acelui accident. Procurorii îl acuză, în prezent, pe Răzvan Hortolomei de ucidere din culpă, pentru că era la volanul mașinii, a condus cu viteză, imprudent, și de aceea s-a produs accidentul în care au murit cei doi. “Poate Dumnezeu vrea ca el să își ispășească toată vina, salvându-i pe alții, așa cum Marius Nițică și Ionuț Mazdrag nu au putut fi salvați de nimeni, bieții de ei”, spun, cu amărăciune, apropiații celor doi decedați de la Vetrișoaia.
Nu s-a mai prezentat la cursuri după ce ISU Vaslui i-a pus în vedere că a încălcat legea
Răzvan trebuia să participe sâmbătă la primele cursuri organizate de ISU Vaslui, însă nu a mai făcut-o după ce, cu o zi înainte, Inspectoratul l-a înștiințat că a încălcat legea îmbrăcând acea uniformă înainte de a semna contractul și de a deveni voluntar cu acte în regulă. S-au încălcat astfel prevederile Ordinului 695/2008, care spune foarte clar că portul unei uniforme SMURD sau a unor piese dintr-un echipament SMURD de către persoane neautorizate este interzis. Practic, lui Răzvan i s-a reproșat faptul că s-a lăudat că este smurdist înainte de a fi.
Hop cu mucii-n fasole !
Unde-i armata de lăudători ??
Tu ahaa asta ce problema ai de tot comentezi la toate articolele pe care vrn le face în acest caz? Articol de 2 bani și comentator asemenea!
Trebuia sa se laude și el cu ceva!!
Fost candidat pentru a deveni salvator ISU..ar trebui să știe că nu toate muștele fac miere.