Conducerea Companiei Naţionale de Poştă a înaintat cerere la instanţele de judecată pentru a recupera debitul rezultat în urma închirierii unui spaţiu numai după o intervenţie a „Ziarului de Iaşi”. Este vorba despre o afacere încheiată de fostul director Radu Mironeanu.
Deşi se confruntă cu grave probleme financiare, oficialii Companiei Naţionale de Poştă stau cu mâinile în sân chiar şi când ar avea de unde să facă rost de bani. Este şi cazul unui contract semnat la Iaşi între CNPR şi firma SC Diaprod Ro SRL pentru închirierea fostului magazin filatelic situat la parterului blocului de pe strada Banu (zona Fundaţie), unde Oficiul Judeţean de Poştă are mai multe bunuri imobile. “Ziarul de Iaşi” a scos la iveală în primăvara anului 2013 cum fostul director pe regiune Radu Mironeanu a facilitat închirierea spaţiului către firma Diaprod Ro, deţinută de cumnata sa Simona Berghi, care ulterior nu a mai plătit chiria. Berghi închiriase spaţiul pentru a deschide o shawormerie, căreia i-a dat numele „Doha”. La acel moment, Poşta recunoştea existenţa debitului şi anunţa că va acţiona firma în judecată pentru recuperarea prejudiciului. Din acel moment a trecut un an şi nouă luni şi pe portalul instanţelor de judecată nu a apărut niciun proces între două părţi până pe data de 11 martie, când Poşta a luat atitudine în urma unei solicitări de date publice din partea „Ziarul de Iaşi”.
Gunoiul de sub preş
În fapt, conducerii CNPR i s-a solicitat, pe data de 5 martie, să speficice care au fost măsurile luate de companie pentru recuperarea prejudiciului de peste 30.000 lei (la nivelul lunii iunie 2013) aferent neplăţii chiriei de către Diaprod Ro. Pe 13 martie, CNPR a remis următorul răspuns: „CNPR a transmis către Judecătoria Iaşi acţiunea împotriva SC Diaprod SRL, urmând a primi citaţie de la această instanţă cu numărul de dosar. Din raţiuni obiective ce ţin de buna desfăşurare a unei astfel de acţiuni, în acest moment nu putem oferi detalii suplimentare. În ceea ce priveşte închirierea spaţiului respectiv, procedura a fost iniţiată, dar în lipsa unor oferte ferme care să răspundă cerinţelor, până în acest moment, spaţiul nu a fost inchiriat”. La o simplă căutare pe portalul instanţelor de judecată, se poate observa că CNPR a introdus acţiune la Judecătoria Iaşi pentru recuperarea prejudiciului abia pe 11 martie 2015, în dosarul 6794/245/2015, cu obiectul „ordonanţă de plată – OUG 119/2007/ art. 1013 CPC şi, mai precis cu două zile înainte de trimiterea răspunsului către „Ziarul de Iaşi”. Fie că este vorba de incompetenţă, fie de nepăsare, un spaţiu imobiliar central stă nefolosit de doi ani în loc să aducă venituri Oficiului Judeţean de Poştă Iaşi, iar banii pentru perioada în care a fost închiriat încă stau în buzunarul fostului chiriaş. Oficialii OJP Iaşi se spală permanent pe mâini şi spun că nu mai au personalitate juridică de la reorganizarea din 2010, însă demersurile privind recuperarea prejudiciilor locale ar trebui să demareze de la Iaşi, doar că nimeni nu îşi asumă având în vedere că implicat este şi fostul lor şef, Radu Mironeanu.
sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dezvaluiri-uluitoare-sefii-de-la-o-mare-companie-de-stat-au-fost-dati-de-gol–90969.html