spot_img
17.5 C
Vaslui
08-sept.-2024
spot_img

Dezastru la Titularizare! Peste 60% dintre candidați au picat examenul

- Advertisement -
SLAB PREGĂTIȚI… Peste o sută de dascăli au fost notați cu mai puțin de 5 puncte. Profesori cu peste 15 ani vechime, notați cu 3 și 4 la Titularizare

DEZAMĂGIRE… Doar 37,5% dintre profesorii vasluieni, care au susținut examenul de Titularizare, au reușit să obțină note peste 7 (n.r. nota minimă necesară). Rezultatul este asemănător cu cel de anul trecut – 37,1% și este slab în comparație cu media pe țară – 41,9%. Și de data aceasta, în rândul profesorilor s-au regăsit unii total nepregătiți, peste o sută de dascăli fiind notați cu mai puțin de 5 puncte. De toată rușinea s-au făcut mai ales cei care nu au fost în stare să obțină nici măcar nota 2, cel mai slab rezultat fiind nota 1, 25, obținută de o profesoară din Solești la disciplina Psihopedagogie specială. O altă profesoară, însă din Lunca Cetățuii, a obținut la aceeași materie nota 1,45. Rezultate slabe s-au obținut și la cadrele didactice cu vechime mare în învățământ. Spre exemplu, o profesoară de Limba și literatura română, cu 24 de ani experiență la catedră, a obținut 3,60 la examen.

Ministerul Educației a publicat rezultatele examenului de Titularizare, proba scrisă. Din cei 520 de candidați prezenți la proba scrisă, niciunul nu a reușit să obțină nota 10. Cea mai mare notă înregistrată este 9,95 și aparține unei tinere din Iași, care a cerut transferul în Vaslui. Se numește Elena Roxana Busuioc, are doi ani vechime în învățământ și a obținut definitivatul la Limba și literatura română. Potrivit situației prezentate de Ministerul Educației pe județe, în Vaslui s-au obținut 193 de note între 7 și 9,99, 201 de note între 5 și 6,99 și 121 de note sub 5.

Anomalii: profesori cu peste 15 ani vechime, notați cu 3 și 4 la Titularizare

Numărul profesorilor habarniști care s-au prezentat la Titularizare total nepregătiți a fost unul considerabil. Spre rușinea lor, 121 dascăli nu au fost în stare să rezolve subiectele măcar pentru a obține un 5. Surprinzător este că aceștia au avut șansa să se retragă din concurs, dar au ales să meargă până la capăt și să predea teza. Putem trage concluzia că aceștia nu sunt conștienți de propria valoare sau, mai bine spus, lipsa valorii și a cunoștințelor deținute și că se supraapreciază. Nu este exclus ca pe unii profesori să nu îi intereseze, pur și simplu, că se fac de râs în fata celorlalți colegi, a elevilor și părintilor. Rezultate foarte slabe au fost înregistrate atât în rândul proaspetilor absolvenți de facultate, cât și în al celor cu experiență la catedră. O profesoară de Agricultură – Horticultură, din Ivănești, a luat, după 17 ani de predat elevilor, nota 4,85. O educatoare din Vaslui, cu experință de 20 ani, a luat 3,20 la examenul de Titularizare. Alt caz: profesor de Informatică și Tehnologia Informației, din Negrești, a fost notat cu 4,16, după 22 ani de vechime la catedră și grad didactic 1 obținut. Cu astfel de profesori la catedră, nu trebuie să ne mai mire rezultatele slabe de la Evaluarea Națională.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 31 iulie

Candidații nemultumiți de notele obținute pot depune contestații și astăzi, 27 iulie, până la ora 12:00, la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar). Rezultatele finale vor fi comunicate pe 31 iulie. Reamintim că pentru a obține statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

13 COMENTARII

  1. Dar ce te faci când o talaloaica din asta îți „bulingareste” copilul și îl face la psihic? Ce faci atunci? Aștepți dreptatea legala, ori o aștepți pe talaloaica la poarta liceului și-i crapi capul?? Sunt în mare dilema!!

  2. Supravegherea si formaea elevilor prin activitati de educatie se face timp de 5 zile cite max.6 ore / zi. Timpul 18 ore , raspunderea a ceea ce face elevul revine parintilor.nici un cadru didactic nu a dat Bani pentru cumparare de …. tras pe nas( droguri) si nici de prof. Care sa consume nu sa auzit… asa ca.. apucaturile de tras pe nas,pe găt etc, sint preluate in afara scolilor, si de ce nu de la parinti,si persoanele din anturaj. Cei carora nu le convine de o scoala pot transfera copii in alte scoli. Asa ca..

  3. Titularizarea, sa fie ca la examenul de obtinere a carnetului de conducere.. ca sa dispara motivele unor discutii .. oricum cei care au note mici,, ( care si au au incercat norocul,sau vor sa si probeze capacit. De a fi dascal) daca insista in decizia luata vor devenii cadre didactica..

  4. Cei care au facut bani,,,,dar nu in baza studiilor facute…. bulangii/ ciorditorii….se cred mai destepti ..decit cadrele didactice… si de aici pleaca discutiile, in statul paralel.

  5. Ăștia s aia care rag peste tot ca n au salarii,sporuri….care muncesc 16 ore pe săptămână…si s rupți de munca…niște putori care au ajuns la un nivel în care nici nu mai predau elevilor ci doar se rezuma sa le spună sa scrie din carte..fără sa explice nimic..dați afară toti …

  6. M…da mai sint si ghinioane…. sa nu ti pice temele pe care le ai invatat mai mult. .. sau ai invatat ceeia ce sa dat… asa ca examenele sunt probe.. subiective. Munca ulterioara cu elevii, …da calitatea cadrului didactic. .

  7. Reveniti la afisarea rezultatelor cu nume si prenumele candidatilor ,rezultatele obtinute… si apoi da ti motive de comentarii celor care nu au nimic cu participarea si rezultatele la concursul de titularizare.

  8. De amintit so faptul ca odrasla lui Timofticiuc a dat si el titularizare și a contribuit la acest clasament rușinos al județului!

    • Prostule! Odrasla lui Timofticiuc este unul dintre studentii de top de la UMF Bucuresti. Este fost olimpic national la biologie. Cum sa spui ca a dat titularizare, cand el este student la Medicina, parca prin anul IV daca nu ma insel. Furi curent grav. Va sta in gat Timofticiuc ca demasca toate cele, nu va convine relaitatea si haliti rahat pe aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.