Dupa mai bine de sase luni de mandat ca edil al municipiului, Ovidiu Portariuc nu a reusit sa duca la bun sfarsit mai nimic din mult laudatul „Plan pentru Botosani”. Asumat in timpul campaniei electorale, maretul „Plan” cuprinde trei obiective majore: locuri de munca, locuinte ieftine pentru tineri si eliminarea coruptiei. In timp ce tot mai multi botosaneni se declara nemultumiti de felul cum arata orasul, primarul incearca sa gaseasca explicatii pentru esecurile sale si promisiunile neonorate cetatenilor ce l-au ales.
In „Planul” sau, Portariuc a anuntat ca va realiza 18 blocuri cu 1044 de locuinte, respectiv 720 apartamente si 324 garsoniere, destinate tinerilor care isi intemeiaza o familie. Pretul estimat pentru constructia de locuinte: intre 460 si 550 euro mp. Banii vor fi platiti integral sau prin credit obtinut la finalizarea locuintei. Primaria va incheia un parteneriat cu una sau mai multe banci care activeaza in municipiul Botosani, pentru acordarea creditelor in conditii avantajoase.
„La Ministerul Apararii voi continua demersurile pentru transferul terenului de la unitatea militara, demersuri facute de altfel si de catre fosta administratie, dar fara succes. Sper de data asta sa reusim, am facut demersuri si in toamna. S-a schimbat ministrul, trebuie sa o luam de la capat. Documentatia este depusa. Stiu ca multi s-au intrebat unde sunt locuintele promise. Deocamdata ne luptam sa avem terenul, pentru ca nu exista un teren pe care sa se poata construi in Botosani. Daca cei dinainte au incercat trei-patru ani si nu au reusit, dati-ne si noua macar jumatate de an sau un an sa reusim sa facem transferul acestui teren de la unitatea militara”, a declarat la finalul saptamanii Ovidiu Portariuc.
Concedieri colective anuntate in locul locurilor de munca
Cateva mii de locuri de munca promise la inceput de campanie electorala de Ovidiu Portariuc, candidatul USL la Primaria Botosani, au disparut in doar cateva saptamani. Explicatia: „Economia este intr-o continua dinamica, iar situatia externa are influente si pe plan intern”. Asta spune Portariuc despre „evaporarea” a 3.000 de locuri de munca din promisiunile sale initiale. Acesta a tinut sa precizeze ca planul sau pentru Botosani este rodul a 6 luni de munca, insa nu a explicat care sunt acele influente externe care au redus numarul de locuri de munca promise de el de la 5.500 la 2.500.
De realizat locuri de munca nu s-au realizat, in schimb primarul Portariuc a anuntat ca vor fi disponibilizati angajati de la unitatile subordonate Consiliului Local. Vizati sunt salariatii din birourile Societatii Urban Serv.
Anularea contractului cu HSR, reabilitarea termica a locuintelor, ingrijirea pensionarilor la domiciliu de catre personalul medical pensionat, hrana ieftina si sanatoasa, construirea unui Campus sportiv, realizarea a doua noi crese si a doua noi gradinite, modernizarea strazilor, sunt alte obiective propuse de Portariuc. De rezilierea contractului cu HSR se ocupa viceprimarul Cosmin Andrei. „Avem termene de rezolvare a deficientelor. Nu putem anula pur si simplu contractul si sa ajungem in instanta si sa fim nevoiti sa le dam daune celor de la HSR. Contractul a fost in asa fel semnat incat municipalitatea ar fi buna de plata, daca nu respectam niste pasi”, este scuza cu care vine viceprimarul Cosmin Andrei.
Rezolvarea problemei cainilor comunitari in maxim 12 luni este un alt punct al Planului. Municipalitatea a pregatit un nou regulament de gestionare a cainilor fara stapan de pe strazile din Botosani. Potrivit noului regulament, supus dezbaterii publice, serviciul public de gestionare a cainilor fara stapan se poate organiza si functiona atat in gestiune directa, cat si in gestiune delegata. Intre timp numarul cainilor de pe strazi a crescut, botosanenii fiind agresati de prezenta lor la fiecare pas.
Si presedintele PNL, Florin turcanu, l-a indemnat pe edilul municipiului sa reciteasca „Planul pentru Botosani” si sa vada ce a facut el pentru Botosani. „Il rog pe domnul primar, daca deja a ajuns liderul PSD, sa-si scoata Planul pentru Botosani, sa vada acolo ce promitea oamenilor si ce a realizat din el”, declara Turcanu, luna trecuta.