Doi deținuți care își executau pedepsele în Penitenciarul Botoșani au fost prinși cu o „instalație” artizanală prin care încercau să obțină rachiu chiar în toaleta celulei. Potrivit regulamentelor interne, în unitățile de detenție este interzis consumul de băuturi alcoolice și de droguri, însă cei doi deținuți au recurs la o metodă inedită – au cumpărat de la magazinul din incinta penitenciarului mai multe produse alimentare cu zahăr și pe bază de fructe, după care le-au pus la fermentat într-o găleată de 10 litri de la var lavabil, iar după câteva zile au acoperit recipientul cu o folie de plastic și au pus un fierbător electric, aducând produsul rezultat la temperatura de fierbere, vaporii adunați pe folie fiind colectați.
Doar că mirosul degajat i-a alertat pe angajații penitenciarului, care le-au făcut imediat o percheziție în camera de deținere. Așa se face că în grupul sanitar a fost descoperit și cazanul de rachiu improvizat, în care se aflau circa 5 kilograme de amestecuri fermentate.
Întrucât era vorba de o abatere extrem de gravă, cei doi deținuți au fost trimiși în fața Comisiei de disciplină, care a dispus sancționarea lor cu suspendarea dreptului de a primi și vizite pe o durată de 3 luni. Audiați în comisie, cei doi au respins acuzațiile că ar fi încercat să obțină băuturi alcoolice, însă au avut explicații diferite. Astfel, A.R.M. a susținut că făceau ceai, iar R.C.C. a invocat faptul că în găleata cu pricina ar fi fost compot.
Ambii au fost sancționați disciplinar, sancțiunile primite urmând să cântărească la analizarea propunerilor de eliberare condiționată. De altfel, după isprava cu pricina, ambii au fost respinși de la eliberare…https://www.monitorulbt.ro/local/2021/11/30/detinuti-prinsi-cand-faceau-rachiu-in-toaleta-celulei/