spot_img
6.7 C
Vaslui
08-nov.-2024
spot_img

Deţinuţi la Giurgiu, arestaţi la Adjud pentru ”false” accidente

- Advertisement -

La percheziţiile celulelor unde aceştia erau deţinuţi, joi, anchetatorii au găsit telefoane mobile, cartele şi hand-free-uri u cei trei indivizi au dat o “ţeapă” totală de 43.000 lei u un complice al escrocilor a fost arestat pe 1 mai, după ce a fost prins în Bucureşti u două victime au fost” salvate” de taximetriştii care aflaseră din presă de metoda “Accidentul”

Marius Staicu, zis Edison, Maricel Vieru, poreclit “Bulă”, şi Marian Ninel Piperea, zis Marian Chioru’ , sunt cei trei deţinuţi care au ieşit din puşcărie şi au ajuns vineri în arestul Poliţiei municipiului Adjud ca urmare a unor înşelăciuni prin metoda “Accidentul”. Cei trei indivizi, deţinuţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu pentru fapte de mare violenţă, au fost vineri arestaţi preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Adjud. Totul s-a întamplat după ce un complice al celor trei escrosci, de loc din Bucureşti, a fost arestat la începutul lunii mai. În arestul Poliţiei Adjud au ajuns astfel şi cei care, de altfel, erau coordonatorii reţelei prin metoda “Accidentul”. Opt acte de înşelăciune şi un prejudiciu total de 43.000 lei este rezultatul “muncii” depuse de cei trei indivizi. Cazul a intrat în atenţia anchetatorilor vranceni pe 30 aprilie, cand o bătrană de 82 de ani din satul Domneşti, comuna Pufeşti, a fost la un pas să rămană fără suma de 8.000 lei, care însă i-a fost returnată integral. Asta şi pentru că taximetristul care a mers să-i ridice banii pentru a-i preda în Bucureşti şi-a dat seama de faptul că devine complice fără voie al escrocilor, a mers la poliţie şi a colaborat pentru prinderea individului care urma să primească banii. Bogdan Cristian Staicu, un tanăr de 21 de ani din Bucureşti, a fost arestat pentru înşelăciune în ziua imediat următoare, respectiv pe 1 mai, după care a fost predat autorităţilor judiciare din Vrancea pentru cercetări.

Interceptări şi percheziţii într-un penitenciar de maximă (ne)siguranţă

Pentru că tanărul din Bucureşti a declarat că este intermediar, fiind rugat să ridice banii şi fiind în legătură cu alte persoane care sunau efectiv, munca anchetatorilor vranceni s-a ramificat. Aşa au aflat aceştia de cei trei deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu care sunau de pe telefoane mobile, oficial interzise în penitenciare. ”La data de 19.06.2014, în colaborare cu poliţiştii din Giurgiu şi Buzău, în baza actelor de autorizare emise de Judecătoria Adjud, a fost efectuată o percheziţie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, în camera de deţinere în care se aflau încarceraţi cei trei deţinuţi. Acolo au fost găsite trei terminale mobile, şase cartele SIM, două căşti audio şi un încărcător de telefon, toate improvizate, precum şi înscrisuri ce conţineau nume de persoane şi numere de telefon”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader ofţerul de presă al IPJ Vrancea. Norocul a două persoane din Vrancea, sunate de cei trei indivizi, a fost că taximetriştii “curieri” aflaseră din campaniile de presă despre înşelătorii.  “În urma activităţilor complexe desfăşurate, poliţiştii vrânceni au stabilit faptul că cei trei, în perioada 09.04.2014 – 17.06.2014, în timp ce executau pedepsele privative de libertate, au apelat cinci persoane din judeţul Vrancea, doua persoanele din judeţul Bacău şi una din judeţul Mehedinţi, pe care le-au înşelat prin metoda “Accidentul”, prejudiciindu-le cu sume de bani cuprinse între 2.000 – 10.000 lei, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de 43.000 lei. Aceştia, la data de 17.06.2014, i-au solicitat prin intermediul telefoniei mobile suma de 10.000 lei D. Aurica, din oraşul Odobeşti, judeţul Vrancea. Pejudiciul a fost recuperat în totalitate, întrucât persoana (şofer la o firmă de transport marfă din municipiul Focşani), contactată de autori pentru a ridica suma de bani de la persoana vătămată, s-a prezentat la sediul I.P.J. Vrancea, unde a predat cei 10.000 lei”, a mai indicat ofiţerul de presă al Poliţiei. (Gabriel SAVA)

Complicele, prins cu emoţii în Bucureşti

“Sunt fiul tău, mamă, am avut un accident, am dat peste cineva şi vor să mă aresteze. Dacă le dau bani, mă împac cu omul şi îmi dau drumu’”, ar fi spus tanărul la telefon “mamei” sale, pretinzand că este fiul de la Botoşani. Printre sughiţuri de plans, cu o voce teatral afectată, unul dintre escrocii din penitenciar a convins-o pe bătrana de 82 de ani din Domneşti că vorbeşte cu fiul său. Şi ca orice mamă, cu gandul de a-şi ajuta feciorul, femeia a adunat toţi banii de care a putut face rost, respectiv 8.000 lei şi i-a dat unui taximetrist din Focşani, intermediar fără voie al escrocului. La circa jumătate de oră după ce a predat banii, adevăratul fiu a sunat-o şi i-a spus că nu a păţit nimic. Se întampla pe 30 aprilie. Şoferul şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi a luat legătura şi cu sora sa, care este absolventă a Academiei de Poliţie promoţia 2013 şi care a efectuat stagiul de practică la IPJ Vrancea anul trecut. După ce a luat banii, taximetristul a decis să meargă direct la Serviciul de Investigaţii Criminale, aflat în coordonarea comisarului şef Marian Cîrjică. Acesta s-a implicat personal în organizarea flagrantului. Aflat în permanentă legătură cu poliţiştii, taximetristul a trebuit la un moment dat să justifice în fata infractorului că i s-a terminat acumulatorul de la mobil şi i-a indicat un alt număr de telefon cu care să ţină legătura prin sms. La un moment dat, flagrantul era la un pas să eşueze cand escrocul i-a cerut să schimbe locaţia, apoi să urce într-un alt taxi cu care să ajungă într-o altă zonă a Capitalei. Poliţiştii i-au recomandat să refuze, moment în care taximetristul i-a spus individului că se va întoarce cu suma întreagă în Vrancea, în cazul în care nu o va preda la adresa iniţială. Astfel, Bogdan Staicu a fost “săltat” după care a fost escortat în Vrancea, unde instanţa a dispus arestarea lui. (G. S.)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588805057-deţinuţi-la-giurgiu%2C-arestaţi-la-adjud-pentru-”false”-accidente.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.