spot_img
spot_img
4.8 C
Vaslui
19-ian.-2025

Detalii şocante dinaintea carnagiului de la Uricani: O fată a sărit să se salveze

- Advertisement -

În timpul anchetei, mecanicul trenului care a strivit maşina cu cele 11 persoane a observat un detaliu terifiant. Adolescenta care se afla pe bancheta din faţă a văzut trenul şi a încercat un gest absolut disperat. În mai puţin de o secundă, vehiculul avea să fie contorsionat. În maşină, mai mulţi pasageri erau beţi.

Procurorii ieşeni au finalizat ancheta privind accidentul feroviar de pe 8 septembrie anul trecut, în urma căruia 11 persoane din comuna Ţibana şi-au pierdut viaţa. În urma expertizelor şi a probelor adunate în timpul anchetei, procurorul Vasile Chifan a concluzionat că singurul vinovat al producerii accidentului este şoferul autoturismului Volks­wagen Sharan, în care se aflau victimele, care nu s-a asigurat înainte de a trece linia de cale ferată. An­chetatorii au mai descoperit că şofe­rul Costică Ursachi nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, dar că alţi trei pasageri din vehiculul morţii se aflau în stare avansată de ebrietate. Procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât şoferul tragediei a decedat şi el în urma accidentului.

Ce a văzut mecanicul

Pentru a afla toate împrejurările care au dus la producerea carnagiului, anchetatorii au audiat mai mulţi martori, inclusiv pe mecanicul trenului care a lovit maşina. Acesta a ofe­rit procurorilor un detaliu terifiant. „Martorul a precizat că a observat trei autoturisme care circulau cu viteză dinspre Uricani spre Iaşi de la o distanţă de aproximativ 700 de metri faţă de pasajul cu drumul comunal. A estimat că autoturismele aveau până la calea ferată circa 100 de metri şi, pentru că i s-a părut că merg repede, a dat drumul la semnale repetate de avertizare. A observat că autoturismele nu reduc viteza şi nu opresc, context în care a continuat avertizarea sonoră. La 70-80 de metri, a observat o dubă trecând cu viteză. Imediat s-a angajat în traversare un autoturism de culoare albă“, a povestit mecanicul, conform rechizitoriului, momentele de dinainte de impact.

Citeste si:

TRAGEDIA DE LA URICANI: VEZI filmul ORORII care a îndoliat două comune ieşene

Cu o secundă înainte ca maşina să fie strivită, mecanicul a precizat că a observat o fată care se afla pe bancheta din faţă, despre care şi-a dat seama că văzuse trenul. Condu­cătorul trenului a mai spus că adolescenta s-ar fi ridicat şi s-ar fi aruncat disperată înspre şofer. În acel moment, trenul se afla deja în frâna de urgenţă, însă vehiculul feroviar s-a oprit abia după 350 de metri, timp în care 9 dintre cei 11 pasageri erau deja morţi. Ceilalţi doi au murit la scurt timp.

Trenul avea 80 de kilometri pe oră

În ceea ce priveşte viteza trenului, expertizele au relevat că aceasta era de 80 de kilometri la oră, în con­diţiile în care limita pe acel sector de drum era de 100 de kilometri la oră. Constantin Lupu, din Glodenii Gân­dului (comuna Ţibana), cel care a pierdut trei membri ai familiei în acel accident, a declarat şi el în timpul anchetetei că în ziua respectivă a fost sunat de o persoană, care i-a spus să adune oameni pentru a munci la Vinalcool Breazu, la cules de stru­guri.

Anchetatorii au mai descoperit că şoferul avea permis obţinut, legal, în Italia.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/detalii-socante-dinaintea-carnagiului-de-la-uricani-o-fata-a-sarit-sa-se-salveze–36725.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.