VIDEO | Despre celebrul pãrinte Calistrat si întrebarea care te poate duce în Rai sau în Iad: Esti mâncatã sau nemâncatã?

REPORTAJ LA MÃNÃSTIRE: e bine sã dai pentru sãnãtate!

ÎNCURCATE SUNT CÃILE DOMNULUI SI ALE COMUNEI TANACU… Am condus pânã la Mãnãstirea de la Tanacu de zeci de ori, pe vremea celebrului Corogeanu. Doar vineri, 15 martie, am ratat o intersectie si a trebuit sã mã rog de o doamnã evlavioasã sã mã îndrume. Doamna, mergea si ea tot la mãnãstire si, desi m-am oferit sã o ajut cu transportul ca un bun credincios, eventual samaritean, m-a refuzat elegant pentru cã oricum astepta o altã masinã. M-am simtit putin pãcãtos, nefolositor destinat focului Gheenei, dar am simtit, totusi, un semn divin în mine, un amãnunt care dã sens tuturor valorilor crestine. Nu întâmplãtor, atunci când era vorba de Corogeanu, am gãsit drumul drept, dar când cel vizat a fost pãrintele Calistrat a intervenit lucrarea Domnului. Vedeti, asadar, cum lucreazã pronia divinã, denumitã generic si fals, de influecencerii pãcãtosi, karma?

Oricum, am înfruntat toate piedicile, inclusiv drumul noroios, cu ajutorul unui Logan cu inimã de Land Rover si am patinat spectaculos pânã la parcarea improvizatã de la mãnãstire, între niste paleti de materiale de constructii. Când Domnul te cheamã la el, nimic nu te poate opri! Ne-a oprit, în schimb, imediat ce am intrat pe poarta mãnãstirii o coadã la magazinul mãnãstiresc. Se pare cã acolo se vindeau lumânãri sfintite si trebuiau neapãrat cumpãrate pentru binele comun, al credinciosilor si al celor care vietuiesc în mãnãstire. Abia dupã acest pas, urma din câte mi-am dat seama, adevãrata distractie. Era ca un fel de bilet la spectacol. O multime de doamne emotionate ieseau cu legãtura de lumânãri si se rãspândeau ca niste albinute harnice, care încotro! De fapt, asa mi s-a pãrut mie ca un novice pãcãtos, pentru cã am realizat ulterior cã totul este perfect reglementat si ordonat. Primul indiciu l-am avut atunci când un grup de patru doamne au iesit victorioase din magazine cu lumânãrile în mânã si, cea mai experimentatã doamnã, trecutã prin toate mãnãstirile, le dirija: „Mergem, aprindem câte una afarã, la morti si la vii, si restul le aprindem înãuntru!”. Îmbujorate de emotie, novicele au urmat-o în acest ritual atât de palpitant. În urma lor, alte douã doamne aveau o disputã extrem de aprinsã. Cea mai în vârstã încerca sã-si convingã prietena, putin afarã din scenã, cu o geacã rosie si blond platinat în pãr, cã „e bine sã dai”.

„E bine sã dai pentru sãnãtate”

N-am prins decât frânturi din conversatie dar, din câte mi-am dat seama, doamna blondã cu geaca rosie nu a vrut sã dea. Prietena ei încerca sã o aducã pe calea cea dreaptã: „E bine sã dai. E bine sã dai pentru sãnãtate. Vecina mea, Veronica, avea un bãiat cu apoplexie. A dat si, acum, bãiatul e bine, e student la particularã la Iasi. E bine sã dai”, a concluzionat prietena expertã în chestiunile mãnãstiresti. Cu toate acestea, doamna cu geacã rosie nu pãrea convinsã, dar nu am mai prins explicatiile refuzului pentru cã s-a auzit deodatã, ca un dangãt de clopot, un zvon: a venit pãrintele!

„Esti mâncatã sau nemâncatã!”

În acel moment, instictul de ziarist s-a activat frenetic în mine, mi-am scos telefonul si am pornit camera ca sã pot prinde acest moment atât de important. Oricum, atmosfera s-a animat si doamnele îmbujorate se foiau precum pitigoii pe un cablu de internet, ca sã prindã momentul culminant. Pe o lateralã a bisericii a apãrut relaxat, cu barba albã de Saruman, level 1014, iubitul pãrinte Calistrat. În ciuda îmbujoratelor care îl asaltau timid, acesta s-a îndreptat spre niste plante nedefinite si a explicat cã acolo trebuie sã aparã si sã înfloreascã niste bujori deosebiti. Dupã ce a inspectat toate plantele, si-a îndreptat atentia spre prima îmbujoratã de lângã el si i-a dat cu magia maximã nivelului sãu: Esti mâncatã sau nemâncatã? Doamna interogatã s-a pierdut rãu cu firea, nu mai pãrea îmbujoratã deloc si nici n-am auzit rãspunsul. Mã gândesc cã, dacã era deja 6 seara si doamna n-a putut articula ceva mai sonor, sigur mergem pe varianta câstigãtoare, adicã nemâncatã!

Zi-i lui Elefterie sã aducã din masinã douã candele si racla cu moaste!

Imediat ce a fãcut-o sah-mat pe admiratoarea mutã de foame, pãrintele a dat niste indicatii pretioase unui subordonat, cãlugãr noob, level maxim 15. „Spune-i lui Elefterie sã aducã din portbagaj cele douã candele si racla cu moaste!”. Dupã aceea, Saruman a intrat în biserica improvizatã, pe un culoar plin de admiratie si bujori în obrajii credincioaselor. Afarã, cãlugãrul noob l-a vãzut pe numitul Elefterie si i-a strigat: A zis pãrintele sã aduci din masinã douã candele si …am uitat. Ce mai e pe acolo!” Eu nu sunt expert în slujbe de Sfântul Maslu, cã despre asta a fost vorba la mãnãstire, dar m-am gândit, în pãcãtosenia mea, cã trebuie sã fi fost important ce a uitat noob-ul, adicã racla cu moaste!

Trebuie sã pupi toate moastele!

Dacã cineva a avut rãbdarea sã citeascã acest pseudo-reportaj, trebuie sã înteleagã cã nu este despre credintã, traditie sau alte chestiuni sfinte. E despre felul în care credinciosii îmbujorati se raporteazã la credintã, ca un fel de telenovelã la care au ocazia sã participe live. Este despre babele care cârtesc la funeraliile religioase din cauzã cã sfatul loc pretios privind aranjamentul prosoapelor care au fost date de pomanã, nu a fost luat în considerare. Cât depre pãrintele vedetã, mi s-a pãrut total iesit din context: natural, direct, normal si cu capul albit si bine proptit pe umeri. Pãrea ca un director de circ, singurul care nu ia în serios giumbuslucurile clown-ilor si care se distreazã pe seama spectatorilor. Scena culminantã cu doamna nemâncatã, s-a întâmplat în interiorul bisericii improvizate. La intrare, doamna stãtea îngenunchiatã lângã o raclã cu moaste. Pãrintele vine si o întreabã. Ai pupat moastele? Acesta spune cã a pupat! Fãrã milã crestineascã, pãrintele o umileste în fata tuturor: pãi, nu e doar asta, tot peretele e plin de moaste, trebuie sã le pupi pe toate!