spot_img
spot_img
3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Descoperit la volan, cu permis de conducere fals

- Advertisement -
VERIFICARI… Un cetățean moldovean, de 32 de ani, intenționa să ajungă în Franța, dar permisul de conducere era fals.

CERCETAT… Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie moldovenească care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

La Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean moldovean, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Republica Moldova, care intenționa să ajungă în Franța.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic.

Colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că persoana în cauză deține permis de conducere cu aceeași serie, eliberat de autoritățile din Republica Moldova, dar că acesta figurează în bazele de date ca fiind reținut, întrucât persoana în cauză este cercetată pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 300 de euro.

”În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat subcomisarul Irina Miricî, purtîtorul de cuv=nt al  al S.T.P.F. Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.