EVENIMENT… Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad a găzduit sâmbătă, 14 decembrie 2024, o conferință arheologică de excepție, unde pasionații de istorie și arheologie au avut ocazia să afle detalii fascinante despre cercetările desfășurate în județul Vaslui. Evenimentul, organizat în colaborare cu Institutul de Arheologie Iași, Academia Română – Filiala Iași, a adus în prim-plan munca dedicată a doi arheologi de renume: dr. Alexandru Berzovan și dr. Mircea Oancă.
Prima parte a conferinței a fost dedicată prezentării rezultatelor cercetărilor arheologice de la Albești-Cetățuia, cunoscută în literatura de specialitate drept Cetățuia Vladnic. Dr. Alexandru Berzovan, un expert recunoscut național din cadrul Institutului de Arheologie Iași, a oferit publicului detalii despre această fortificație remarcabilă, situată în zona colinară a Dealurilor Fălciului. Cercetările, începute în 2021, au relevat un sistem defensiv sofisticat, constând dintr-un val de pământ cu palisadă și un șanț de apărare. De asemenea, au fost descoperite locuințe de suprafață incendiate, datând din secolele IV-III î.Hr., precum și un bordei cu artefacte din aceeași perioadă. Materialele descoperite includ fragmente ceramice, piese întregibile și structuri arhitecturale, oferind o imagine amplă asupra vieții comunităților din perioada respectivă. Alexandru Berzovan și echipa sa au demonstrat, în ciuda provocărilor financiare și logistice, o perseverență extraordinară în investigarea acestei fortificații, aducând contribuții semnificative la cunoașterea patrimoniului istoric al regiunii.
Cetățuia Vladnic – povestea unei fortificații milenare
Cetatea traco-getică de la Vladnic datează din secolele IV-III î.Hr., iar de-a lungul timpului a fost cercetată de mai mulți arheologi. Cea mai veche menționare a cetății este făcută în chestionarul lui Alexandru Odobescu, între anii 1871-1874. A doua menționare a cetății se înregistrează în Marele Dicționar Geografic al României, în 1899. Cetatea este redescoperită în anul 1951 de către colectivul șantierului de la Poienești (Cihodaru, Vulpe, Petre, Kiss). În anul 1971, cetatea va fi studiată de către A. C. Florescu în colaborare cu Gh. Melinte. În anul 1983, cetatea este sondată de către Ruxandra Alaiba. Ultimele cercetări au fost efectuate în anii 2021, 2022, 2023 și 2024 de către Alexandru Berzovan, Mircea Oancă și Mircea Mamalaucă. Cercetarea Ruxandrei Alaiba din anul 1983: „Cetatea traco-getică de la Vladnic se individualizează, în raport cu celelalte cetăți din partea de răsărit a Podișului Bârladului, prin altitudinea mult mai mică, în raport cu înălțimile ce o înconjoară. Cercetările de suprafață întreprinse pe valea Bârladului și pe afluenții lui au dus la redescoperirea acesteia. În 1951, colectivul șantierului de la Poienești descria cetatea: «În pădure, pe înălțime, la circa 800 m S de Schit și la E de sat, se află urmele unei cetățui cu șanțuri și valuri bine păstrate. Nici un obiect databil. Locul e numit Cetățuia. E vorba de o fortificație feudală». A. C. Florescu, în 1971, o va include în rândul cetăților hallstattiene din Moldova de Sud, prin studiul în colaborare cu Gh. Melinte. Tot A. C. Florescu va relua problematica acestei cetăți în sinteza publicată în același an, cu care ocazie va contura și trăsăturile cetăților de pământ din Moldova, cunoscute în acel stadiu al cercetărilor. Repertoriul arheologic al Vasluiului o va consemna succint ca o „cetate de pământ hallstattiană târzie”. Cetatea de la Vladnic se află la aproximativ 7 km nord de satul Vutcani și 3 km est de satul Corni, la circa 0,3 km sud-sud-vest de schitul Vladnic, comuna Albești. În 1971, A. C. Florescu menționa o incintă cuprinsă între 1-1,5 ha. Starea de conservare a acesteia este relativ bună. Cetatea a suferit, în parte, în urma bombardamentului din timpul ultimului război mondial. Intrarea în cetate s-a conservat bine. Azi, suprafața terenului pe care a fost construită este acoperită de pădure deasă de crâng. Probabil din acest considerent ea nu a intrat în atenția arheologilor. Caracteristica acestei cetăți, în raport cu descoperirile similare din podiș, de regulă situate într-o poziție dominantă, cu vizibilitate de jur-împrejur pe mari distanțe, o constituie poziția acesteia intermediară, între valea pârâiașului Cetățuiei, mic afluent al pârâului Vladnic, și înălțimile ce o înconjoară.
Fortificație ridicată cu ajutorul naturii
La construirea cetății s-au adaptat particularitățile terenului pentru realizarea unei fortificații artificiale și naturale. În anul 1988 am realizat aici o ridicare topografică cu teodolitul. Suprafața incintei este în ușoară pantă înclinată spre nord-nord-est. Marginea de vest-sud-vest se continuă printr-o limbă de pământ care coboară abrupt în vale. Spre vest, sud și parțial spre nord, incinta acesteia este protejată natural de pante puternic ravenate, abrupte, tăiate din albia Cetățuiei. Pe latura dinspre nord și est și, parțial, sud are o fortificație artificială de val și șanț „descriind un imens semicerc”. În partea de sud-est a cetății, valul începe din dreptul râpii. În acest loc, din cauza terenului înclinat, se ajunge ca valul să fie mai jos decât incinta cetății. De asemenea, spre mijlocul ei se află un mic promontoriu. Denivelarea terenului în exteriorul valului, dinspre partea de acces, presupune existența a încă unui val de apărare. Confirmarea acestui al doilea val ar duce și la posibilitatea unei eventuale extinderi a incintei. și în afara primului val s-au descoperit, la suprafața solului, fragmente ceramice, însă foarte puține. Suprafața incintei, stabilită în 1971, era cuprinsă între 1-1,5 ha. Lungimea valului, deci și a șanțului, se înscrie între 250-280 m. Înălțimea maximă a valului atingea 4-4,50 m, măsurată de la suprafața actuală a solului, și lățimea bazei de 15-18 m. Șanțul avea deschiderea superioară de 1,50-3,00 m și adâncimea de 1,50-3,00 m. În anul 1983 am realizat aici o săpătură de salvare. Secțiunea realizată de noi nu a făcut decât să retușeze câteva gropi rămase de la scoaterea copacilor, suficient însă pentru stabilirea stratigrafiei și pentru șpăcluirea unui complex ceramic de mici dimensiuni. În restul suprafeței săpate s-au mai descoperit și alte fragmente ceramice disparate. Cernoziomul de pădure, gros de peste 0,40 m, suprapune nivelul de locuire preistoric. Stratul cu urme de locuire getică apare la o adâncime de 0,50-0,70 m (cercetările recente au demonstrat că stratul de locuire se află la o adâncime mai mică decât s-a constatat anterior) și are o culoare brun-închisă. Sub acesta au apărut, sporadic, fragmente ceramice specifice culturii Noua. La 0,80-1,00 m începe stratul de loess.
Primele indicii, descoperite acum 40 de ani
Primele fragmente ceramice au fost descoperite de Gh. Melinte. Sondajul realizat în 1983 a dus la descoperirea unui număr destul de mic de fragmente ceramice, totuși suficient pentru o primă analiză. Cu tot efortul de a restaura fragmentele disparate, nu s-a întregit nici un vas. Ceramica descoperită face parte în exclusivitate din categoria celei lucrate cu mâna. Sistematizarea ei se va realiza doar pe baza pofilelor acestor fragmente, conform sintezei ceramicii traco-getice realizate de E. Moscalu.
Astfel, primul tip cuprinde cetățile situate pe înălțimi dominante, majoritare. Al doilea tip de cetăți sunt cele amplasate pe forme de teren joase și foarte joase, dar înconjurate de înălțimi. Din ultima categorie face parte cetatea Vladnic, situată pe o limbă de teren ce coboară din platoul Vladnicului. Altitudinea acesteia este mult mai mică în raport cu a platoului și a dealurilor înconjurătoare. Analogii pentru cetatea de la Vladnic sunt mai puține. Între acestea se înscrie și cetatea de la Buhalnița și Horodiștea, jud. Iași. Rolul cetăților din pământ a fost subliniat de la începutul cunoașterii lor, ele „constituiau desigur reședințele unor șefi locali a căror autoritate se extindea de jur-împrejur, de la caz la caz, pe o rază de zeci de kilometri. Îndeplinind funcția unor veritabile centre urbane, adevărate polis-uri ale lumii traco-getice”.
Descoperirile de la Pochidia: o incursiune în trecutul preistoric și medieval
REZULTATE… În cea de-a doua parte a evenimentului, dr. Mircea Oancă, de la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, a prezentat rezultatele cercetărilor preventive desfășurate în comuna Pochidia, județul Vaslui. Campania din 2024 a scos la lumină patru situri arheologice, incluzând așezări din cultura Starčevo-Criș, cultura Cucuteni și perioada Suntana de Mureș-Cerneahov. Cea mai impresionantă descoperire a fost o necropolă de perioadă modernă, care oferă perspective noi asupra locuirii și practicilor funerare din această regiune. Cercetările detaliate efectuate de dr. Oancă și echipa sa au îmbogățit considerabil baza de date arheologică a județului Vaslui.
Un apel la susținerea cercetării arheologice
APEL… Evenimentul a evidențiat nu doar valoarea descoperirilor, ci și dificultățile întâmpinate de cercetători, care se confruntă frecvent cu lipsa fondurilor necesare. Dr. Alexandru Berzovan și dr. Mircea Oancă au demonstrat, însă, că pasiunea și dedicarea pot compensa multe obstacole, oferind publicului o incursiune remarcabilă în trecut. Îndemn pe cei care au posibilitatea să sprijine munca acestor experți, fie prin promovarea cercetării arheologice, fie prin implicare directă sau financiară, pentru ca patrimoniul cultural al județului Vaslui să fie valorificat și conservat pentru generațiile viitoare.
Bârladul, un centru al cunoașterii și al descoperirilor
PERFORMANȚĂ ȘTIINȚIFICĂ… Conferința de la Muzeul „Vasile Pârvan” a depășit cadrul unei simple prezentări științifice, fiind și o oportunitate de a evidenția munca pasionată a arheologilor și de a sublinia importanța instituțiilor culturale din Bârlad în promovarea și conservarea istoriei locale. Publicul a plecat nu doar mai informat, ci și inspirat să susțină cercetarea arheologică, o activitate esențială pentru înțelegerea rădăcinilor noastre și pentru păstrarea moștenirii culturale. Muzeul „Vasile Pârvan” continuă să fie un punct de referință pentru evenimentele culturale și științifice din regiune, promițînd să aducă în atenția comunității noi descoperiri captivante și inițiative valoroase.
