O echipă de arheologi de la Compexul Muzeal Naţional Neamţ a descoperit într-un tumul dintr-o pădure un mormânt de incineraţie, vechi de 2.500 de ani.
Râvna unor arheologi de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ în a scoate la lumină artefacte sau relicve vechi de mii de ani a fost, iarăşi, încununată de succes. Pe la mijlocul acestei luni, ei şi-au îndreptat atenţia spre unul dintre tumulii aflaţi într-o pădure din comuna Dobreni, iar cercetarea arheologică avea să aibă rezultate.
Despre existenţa tumulilor (movile funerare de pământ) în respectivul loc se ştia, astfel că echipa formată din patru specialişti de la instituţia menţionată a decis să facă un „dignostic arheologic“, urmând să stabilească dacă ceea ce era o ipoteză, sunt sau nu morminte tumulare acolo, se confirmă sau nu.
În primele două zile în care s-au efectuat săpături susţinute nu au apărut rezultate spectaculoase, părând că nici vorbă de o necropolă tumulară sub ridicătura înaltă de jumătate de metru şi lată de circa opt-nouă metri. Lucrurile s-au schimbat în a treia zi, când au fost obţinute date despre perioada când a fost utilizat tumulul.
Citeste mai mult: adev.ro/rfs4u9