PROGRAM… Vasluienii sunt invitați sâmbătă, 1 martie, la deschiderea oficială a proiectului “Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025”. Evenimentul va începe la ora 10:00, la Centrul Cultural Județean “Dimitrie Cantemir” și va cuprinde mai multe activități și discuții libere pe seama a ceea ce înseamnă programul de anul acesta. La parterul instituției, vasluienii vor găsi un Instacorner & Games, unde vor putea face poze și vor putea socializa, precum și un Ritmic Corner, adică un colț dedicat pasionaților de muzică, în care își vor putea exersa talentul în fața unui auditoriu. Tot la parter vor putea lua parte la o discuție pe tema “Ce nevoi au tinerii în anul 2025?”.
La etajul I, vasluienii vor putea găsi standurile vocaționale ACCED, câte unul pentru fiecare direcție a proiectului: Antreprenoriat, Cultură, Civico-Politic, Ecologie și Digital. În cadrul direcției “Civico-Politic”, aceștia vor putea afla mai multe despre accederea în profesia de avocat. Potrivit echipei de proiect, acestea vor fi standuri cu activități practice, menite să îi ajute să-și dea seama ce direcție li se potrivește. “Dacă până acum te întrebai ce o să se întâmple în 2025 în Vaslui, cu ocazia Capitalei Tineretului, iată că a sosit momentul să afli! Pe 1 martie, la Centrul Cultural Județean, deschidem oficial anul Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025! Începând cu ora 10:00, vei putea participa la activări interactive, ateliere și prezentări menite să te inspire și să îți ofere o perspectivă clară asupra programului din acest an. Tot în cadrul acestora, te vei putea înscrie în direcția/direcțiile A.C.C.E.D. care te interesează. De ce să vii? Pentru că este un loc unde ideile prind viață, unde îți poți găsi drumul și unde poți începe o călătorie care să îți schimbe viitorul. Aici te așteaptă oameni ca tine, dornici să crească, mentori gata să îți ofere sprijin și resurse care îți pot deschide noi orizonturi. Intrarea este liberă! Adu-ți prietenii și fii gata să contribui și tu la un Vaslui mai vibrant, mai implicat!”, este îndemnul echipei de proiect “Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025”.