spot_img
spot_img
5.1 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Deputatul Tudor Polak îl critică pe Marius Budăi: “domnul ministru are responsabilitatea de a ușura povara pusă pe angajatori”

- Advertisement -

REACȚIE… Deputatul vasluian Tudor Polak critică anunțul făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit căruia programul de muncă flexibilă va dispărea în următoarele trei luni. Parlamentarul consideră că este necesar ca Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să inițieze un act normativ prin care “munca flexibilă (kurzarbeit) să se prelungească până la finalul anului 2022”, în caz contrat, “ne vom ocupa de această situație în Parlament, în regim de prioritate”. “Piața muncii este încă vulnerabilă în urma celor aproape doi ani de restricții, iar datoria noastră este să ne asigurăm că revenirea la normalitate se va face treptat, fără a împovăra suplimentar angajatorii și angajații român”, a explicat deputatul vasluian Tudor Polak, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Ministrul Marius Budăi a declarat recent că odată cu încheierea stării de alertă, statul nu va mai sprijini angajatorii ai căror angajați se află în șomaj tehnic, iar programul de muncă flexibilă (kurzarbeit) se va încheia în următoarele trei luni. Deputatul Tudor Polak îi îndeamnă pe reprezentanții Ministerului Muncii să nu lase angajații și angajatorii români descoperiți într-un moment critic din punct de vedere economic. “Raționamentul din spatele acestei decizii este imposibil de înțeles în contextul geo-politic actual și al crizei energetice cu care ne confruntăm. Munca flexibilă (kurzarbeit) a avut din 2020 încoace un impact extrem de pozitiv asupra pieței muncii din România și a salvat sute de mii de locuri de muncă. Retragerea sprijinului statului în acest moment tensionat este o măsură pe care noi nu o vom accepta. Putem anticipa cu toții că actuala criză energetică, dublată de situația politică din apropierea României, vor aduce dificultăți la nivelul lanțurilor de aprovizionare, iar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este dator să se asigure că cetățenii români vor avea un loc de muncă indiferent de situație”, a transmis deputatul Tudor Polak.

“Ridicarea stării de alertă nu este echivalentul rezolvării tuturor problemelor românilor”

Parlamentarul consideră că “ministrul Marius Budăi are responsabilitatea de a sprijini piața muncii și de ușura povara pusă pe angajatori pentru o perioadă îndelungată, în care piața muncii a suferit schimbări substanțiale. Personal, aștept ca în cel mult două săptămâni, Ministerul Muncii și al Solidarității Sociale să inițieze un act normativ prin care munca flexibilă (kurzarbeit) să se prelungească până la finalul anului 2022, timp în care angajatorii români vor reuși să se echilibreze financiar. Dacă aceast act normativ nu va apărea în timp util, ne vom ocupa de această situație în Parlament, în regim de prioritate. Ridicarea stării de alertă nu este echivalentul rezolvării tuturor problemelor românilor. Piața muncii este încă vulnerabilă în urma celor aproape doi ani de restricții, iar datoria noastră este să ne asigurăm că revenirea la normalitate se va face treptat, fără a împovăra suplimentar angajatorii și angajații români. Despre responsabilitate este vorba. Suntem alături de români indiferent dacă ei își desfășoară activitatea în sistemul public sau cel privat”, a mai transmis deputatul vasluian.

 

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Că sa stai la 20 de ani sub fusta mamei că sa comentezi când de fapt trebuie sa faci ceva, se vede că au ajuns oameni bolnavi sa conducă oameni sănătoși

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.