spot_img
spot_img
2 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Deputatul Mihai Botez, prima reacție după scandalul din Guvern: “PNDL 3 este o hoție”

- Advertisement -

Deputatul Mihai Botez a avut o primă reacție după ce colegii săi de partid au întrerupt ședința de guvern, pentru că premierul Florin Câțu voia să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul de investiții “Anghel Saligny”. Asemenea liderilor USR PLUS, parlamentarul bârlădean critică noul PNDL și îl etichetează drept “o hoție”. Întorcând declarația premierului, care spunea că “dacă colegii de la USR nu susțin dezvoltarea României, foarte bine, să iasă în față”, deputatul Mihai Botez a spus că “USR PLUS susține dezvoltarea reală a comunităților locale, prin programe transparente și investiții care să facă viața mai bună a românilor”. Acesta a mai spus că “în forma susținută de premierul Cîțu, PNDL 3 este însă o hoție. Este programul becurilor de 1.800 de euro și a toaletelor din Teleorman de 80.000 de euro. Programul celor 44,5 miliarde de lei scurși în buzunarele baronilor. Dezvoltarea României nu se poate face cu programele de îmbogățit baronii locali, moștenite de la Liviu Dragnea”, a mai spus deputatul Mihai Botez. Ședința de guvern va fi reluată în această seară, la ora 19:00.

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că USR-PLUS șantajează cu proiectul privind desființarea Secției Speciale și a subliniat că „politica nu se poate face pe condiționări și șantaj” și că nu este timp de „jocuri politice” în contextul discuțiilor cu privire la programul de investiții „Anghel Saligny”. Potrivit digi24.ro, liderii USR PLUS au discutat trei variante în ședința care a avut loc miercuri, după scandalul din guvern. Variantele luate în calcul de liderii partidului au fost depunerea unei moțiuni de cenzură, retragerea din guvern sau impunerea unor amendamente la proiectul de investiții Anghel Saligny.

Potrivit liderului USR PLUS, “toate opțiunile sunt pe masă”, inclusiv depunerea unei moțiuni de cenzură sau ieșirea de la guvernare: “Am văzut în ședința de Guvern un fel de joacă, deși luni am convenit cu partenerii noștri discuții pe PNDL, SIIJ. Am constatat în această ședință de Guvern unde la pregătitoare nu exista nimic prevestitor, am descoperit acest PNDL 3 pe care avem rezerve. Este încălcarea actului adițional la actul de guv pe care l-am semnat cu partenerii noștri. Am stabilit niște reguli. Guvernarea se face în coaliție, ședința de Guvern se face în Coaliție. Surprizele sunt neacceptate. Premierul a acceptat să nu forțeze lista suplimentară și să mai avem o discuție. Am avut o discuție în partid și toate opțiunile sunt pe masă. Vom vedea cum evoluează ședința de Guvern. USR PLUS nu este împotriva dezvoltării locale… Am propus niște amendamente pe care le-am transmis colegilor acum două ore și jumătate, despre cum sunt alocați acești bani și nu sunt dați discreționari. Avem această problemă de funcționare a coaliției. La momentul dimineții nu erau transmise avizele de la Justiție și Transporturi. Este o discuție în desfășurare. Nu vă jucați cu USR PLUS!”, a fost mesajul lui Barna.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.