INTERVENTIE Deputatul PNL de Vaslui, Dan Bordeianu, a fãcut, ieri, o declaratie de presã în Parlament, pe tema adoptãrii OUG care modificã si completeazã Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a energiei din surse regenerabile. Asta dupã ce, în sedinta de marti, 4 iunie a.c., Guvernul a adoptat o ordonantã de urgentã prin care se modificã si se completeazã legea privind energia obtinutã din surse regenerabile. „Conform acestei ordonante, se amânã plata unor certificare verzi de la 1 iulie 2013 pânã la 1 ianuarie 2017. Cresterea necontrolatã a investitiilor în energia regenerabilã poate duce la o crestere de la 60 lei la 100 lei pe MWh, povarã financiarã greu de suportat de populatie”, sustine deputatul Bordeianu.
„Probabil cã, multi dintre cei care citesc aceastã declaratie se vor întreba ce legãturã are aceastã ordonantã de urgentã cu problemele cotidiene ale românilor. Aproape de noi, în Bulgaria, un guvern s-a prãbusit ca urmare a unor ample si îndelungi proteste de stradã, din cauza dublãrii facturilor la energia electricã ale consumatorilor casnici, în luna ianuarie 2013, fatã de decembrie 2012. Peste o sutã de mii de bulgari au iesit pe strãzi, din peste 35 de orase, pentru a protesta împotriva guvernantilor si a grupului energetic ceh – CEZ Bulgaria. Ordonanta de Urgentã a Guvernului care modificã Legea nr. 220/2008 privind energia regenerabilã preîntâmpinã producerea unor probleme economice si sociale dificil de gestionat în contextul majorãrii pretului la energia electricã produsã din surse regenerabile (eoliene, panouri fotovoltaice, hidro). Dacã aceastã ordonantã nu ar fi fost adoptatã acum, consumatorii casnici si cei industriali aveau sã suporte costurile energiei electrice prin includerea certificatelor verzi în achitarea facturilor la energie. Cresterea necontrolatã a investitiilor în energia regenerabilã poate duce la o crestere de la 60 lei la 100 lei pe MWh, povarã financiarã greu de suportat de populatie”, spune parlamentarul vasluian.
„Aplicarea acestei ordonante ne protejeazã pânã în 2017”
Referitor la adoptarea acestei ordonante de urgentã, deputatul Dan Bordeianu a mai spus: „În luna martie a acestui an, i-am adresat în scris o întrebare domnului Constantin Nitã, ministrul delegat pentru energie, pe care l-am rugat sã ne precizeze ce solutii va identifica executivul confruntat cu majorarea pretului la energie datoritã includerii certificatelor verzi în pretul final al energiei electrice care urma sã aparã evidentiat pe facturile consumatorilor finali. Ca sã fiu cât mai bine înteles, conform Legii nr. 220/2008, cei care produc energie din surse regenerabile primesc un numãr de certificate verzi, de la 1 la 6 în functie de tipul resursei sau tehnologiei utilizate (eolianã, solarã, hidro), pentru fiecare MWh de energie electricã produs si livrat în retelele furnizorilor. Certificatele acestea se tranzactioneazã pe piatã într-un interval de pret ce variazã între 27 si 55 de euro. Furnizorii de energie electricã au obligatia achizitionãrii unei cote din certificate verzi care, evident, urmeazã sã fie inclusã în valoarea facturilor consumatorilor finali, casnici sau industriali. La momentul respectiv, i-am sugerat domnului ministru, ori adoptarea unei reglementãri prin care sã se subventioneze partial aceste certificate verzi ori sã se creeze o schemã de sprijin mãcar pentru populatie. Vreau sã cred cã, la adoptarea acestei ordonante de urgentã, care amânã pentru o perioadã plata certificatelor verzi, am contribuit si eu alãturi de alti colegi parlamentari si specialisti în energie care, vãzând ce se îmtâmplã în tara vecinã, ne-am gândit cã si noi ne vom confrunta cu aceastã problemã. Trebuie sã recunoastem cã aplicarea acestei ordonante, valabilã în intervalul de timp iulie 2013-ianuarie 2017, ne protejeazã economic si social. Sperãm ca, pânã în 2017, sã ne consolidãm cresterea economicã care sã se regãseascã si în buzunarul românilor si, totodatã, sã gândim scheme mai inteligente de subventionare sau finantare a energiei produse din surse eco astfel încât povara certificatelor verzi sã fie suportabilã pentru consumatorii finali”.