spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Deficit de medici „tratat” pe seama Facultăţii de Medicină

- Advertisement -

Sunt prea puţini medici în mai toate unităţile medicale din ţară. Nu toţi absolvenţii facultăţilor de medicină vor să vină să lucreze în alt oraş, dacă nu este vorba de Capitală sau de centrele regiunilor istorice, aşa că, în rest, managerii scoteau non stop la concurs locuri pe care nu le ocupa nimeni. De când primele generaţii de medici ai Facultăţii de Medicină şi-au terminat specializările, au început să aleagă să practice acasă. La Spitalul de Copii situaţia deja e pe cale de rezolvare.

„Aceeaşi situaţie am avut-o şi noi. Spun «am avut» deoarece de nenumărate ori am scos la concurs post de medic ORL şi nu s-a prezentat nimeni. Asta s-a întâmplat în decurs de trei ani. De doi ani nu s-a prezentat nimeni la dermatologie. Norocul nostru că la ultimul concurs pe care l-am organizat anul acesta, în august, şi în derulare avem unul şi în septembrie, s-au prezentat atât pentru ORL cât şi pentru dermatologie medici specialişti foşti studenţi ai Facultăţii de Medicină din Galaţi. Acesta este marele avantaj al nostru şi se va rezolva situaţia. De mult aşteptam asta, deoarece la ORL aveam un singur medic iar la dermatologie nu aveam deloc medic. Avem în continuare deficit de personal la Anestezie şi Terapie Intensivă, aici avem doi medici, este în specializare un medic care va termina în octombrie. Mai avem şi alţi medici rezidenţi, dar pe an mic, astfel încât aici încă avem un deficit. Avem nevoie de medici neurochirurgi. Pe traumatologie sunt foarte multe cazuri iar noi avem şi dotare şi posibilitatea de a face investigaţii de tip computer tomograf şi rezonanţă nucleară dar nu avem medic de neurochirurgie, de recuperare plastică şi reparatorie şi de buco-maxilo-facială. Noi în acest moment funcţionăm în colaborare cu medicii de la Spitalul Judeţean, care ne preiau aceşti copii după care vin aici şi le urmăresc evoluţia. Şi pe radiologie mai avem nevoie de medic. Aici avem un medic rezident, tot fost student de al nostru, în specializare”, a precizat dr. Victoriţa Ştefănescu, directorul Spitalului de Copii Galaţi. Aşa se face că acum deficitul de medici la Spitalul de Copii nu trece de zece. „Avem nevoie de aproximativ 10 medici, mai ales pe specializările chirurgicale. A fost destul de greu deoarece o anumită perioadă nu am avut medici pe unele specializări şi am avut în schimb colaborare cu alţi medici de la spitalele din Galaţi. Asta însemna transportul bolnavilor sau aducerea medicului aici pentru consultaţie. Numai că acum am început să rezolvăm situaţia pe seama noilor generaţii de medici care au studiat la Facultatea de Medicină Galaţi şi care sunt foarte bine pregătiţi”, a precizat dr. Geta Badiu, director medical Spitalul de Copii Galaţi.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/36462-deficit-de-medici-tratat-pe-seama-facultatii-de-medicina.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.