spot_img
spot_img
8.1 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Declaraţie bombă a iubitei lui ”Cioacă de Neamţ”

- Advertisement -

*Mariana Rînceanu a spus ieri în instanţă că suspectul a fost cu ea pe tot parcursul nopţii dispariţiei Elodiei de Neamţ

*Tânăra care şi-a schimbat declaraţia a acuzat anchetatorii că ar fi ameninţat-o, iar acum este cercetată pentru mărturie mincinoasă

Declaraţia dată, ieri, ca martor de iubita lui Narcis Costel Ţuţuianu (27 de ani) ar trebui să constituie garanţia nevinovăţiei acestuia, dacă ar fi reală. Mariana Loredana Rînceanu a susţinut în faţa completului Tribunalului Neamţ că de fapt în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2012, noaptea dispariţiei Ramonei Georgiana Ţuţuianu, ea a fost cu iubitul ei într-un apartament al bunicii ei, în oraşul Bicaz.

Spre deosebire de cele susţinute la anchetă, când de faţă cu părinţii şi sub perspectiva sumbră de a-i îngreuna situaţia lui Narcis Ţuţuianu, a spus altceva. “Nu am vrut să afle părinţii mei că întreţineam relaţii intime cu el. De fiecare dată la audieri cei care mă anchetau mă ameninţau că, nefiind majoră, voi ajunge la Protecţia Copilului dacă nu spun adevărul. Au fost şi părinţii mei de faţă, la audieri şi de aceea am spus că aproximativ după ora 24 el a plecat de la mine. În realitate, am mai stat vreo jumătate de oră de vorbă în maşina lui, apoi am decis să mergem la apartamentul bunicii mele, din centrul oraşului Bicaz. Este un apartament gol, nu locuieşte nimeni acolo, bunica mea stă într-o casă lângă fabrica de ciment. Am stat acolo aproximativ două ore, apoi am plecat înapoi spre casă, unde am ajuns în jurul orei 4” a spus Mariana Rînceanu.

*O poveste demnă de o telenovelă

Prin cele spuse ieri, ea a vrut să-i ofere lui Cioacă de Neamţ alibiul perfect pentru exact intervalul orar în care a dispărut soţia acestuia. Declaraţia a avut, însă, darul de a-i aduce nu doar deservicii majore, ci chiar un dosar penal. Imediat, procurorul de şedinţă i-a cerut fetei clarificări, din al căror răspuns părea că nu mai reuşeşte să se descâlcească. Ignorând alte probe din acest dosar construit cu mare grijă de acuzare tocmai pentru că nu a fost găsit nici până în ziua de azi cadavrul Ramonei şi pentru ca Narcis Ţuţuianu să poată fi inculpat pentru uciderea soţiei, Mariana a prezentat ieri o poveste care ar fi putut stârni zâmbetul pentru naivitatea cu care a fost “ţesută” cu scopul de a acoperi momentele cheie care-l legau pe principalul suspect de dispariţia Ramonei. S-a întâmplat, ce-i drept, celor câtorva martori care aşteptau un alt proces şi care au pufnit în râs de vreo câteva ori, dar din cu totul alte motive.

Acuzarea, dar şi avocatul familiei Ramonei au asaltat-o cu un tir de întrebări din care Mariana Rînceanu a ieşit nu doar transpirată, ci şi învinuită de mărturie mincinoasă, chiar de faţă cu tatăl ei. Ceea ce n-a împiedicat-o să-l soarbă din priviri pe acuzatul care i-a zâmbit, la rându-i, vag.

*”Manole” a avertizat-o că “Puiul a dispărut”

Acuzarea i-a adus aminte de mesajul pe care Narcis Ţuţuianu i l-a trimis pe mobil pentru a o avertiza că “Puiul a dispărut”, cum îi spunea el Ramonei, şi că va fi audiat, urmând a spune că în noaptea respectivă au fost împreună, pentru a-şi asigura alibiul. Avocatul familiei dispărutei i-a amintit Marianei Rînceanu că s-a întîlnit cu Narcis Ţuţuianu chiar în perioada interdicţiei acestuia de a lua legătura cu martorii din anchetă, deci inclusiv cu ea, şi că în timpul cercetărilor Ţuţuianu i-a trimis un mesaj pe telefonul fratelui în care o avertiza să i se adreseze cu numele de Manole pentru a distrage atenţia anchetatorilor.

Împiedicându-se tot mai mult în propriile susţineri, Mariana Rînceanu a spus, răspunzând la un moment dat unei întrebări a avocatei inculpatului, că de fapt Narcis Ţuţuianu ar fi divorţat de Ramona pentru că aceasta i-ar fi fost infidelă şi a mers până acolo încât a argumentat cu un mesaj de pe telefonul iubitului ei în care, chipurile, Ramona îi cerea împăcarea.

*”Acesta este adevărul!”

Versiunea ei de ieri a fost atât de contradictorie cu celelalte din cursul anchetei, încât evident naște foarte multe întrebări. Mariana Rînceanu a mers până acolo încât a sugerat completului că de fapt patronul firmei la care lucrau soţii Ţuţuianu ar fi făptaşul. Mai mult de atât, chiar Cioacă de Neamţ a încercat s-o manipuleze acolo, în timpul procesului, sugerînd avocatei lui o întrebare la care fata ar fi trebuit să răspundă că până şi poliţiştii din Taşca au ameninţat-o să fie atentă ce declară, pentru că oricum patronul are relaţii şi “nu va plăti”. Tânăra s-a eschivat, însă, la un mod pueril, spunând doar că “existau zvonuri” prin comună.

De altfel, încercările familiei Rînceanu de a-l ajuta pe Narcis Ţuţuianu au fost evidente şi ieri, la audierile din instanţă. Alexandru Rînceanu, tatăl Marianei, şi sora acesteia, Nicoleta, au fost cât pe ce să împartă soarta Marianei, instanţa fiind nevoită să nuanţeze în câteva rânduri declaraţiile lor pentru a stabili exact ce au vrut să spună. Nicoleta a avut o ezitare în ce priveşte ora la care Narcis Ţuţuianu a plecat de la ele de acasă în noaptea de 22 spre 23 ianuarie, dar a explicat că e mult de atunci şi nu mai ştie exact.

Alt martor audiat ieri a fost paznicul de la barajul Bicaz, care a susţinut că nu a văzut maşina lui Narcis Ţuţuianu când a venit dinspre Bicaz spre Izvoru Alb, aşa cum declarase şi la anchetă.

*Patronul lui Ţuţuianu audiat la termenul următor

Instanţa i-a menţinut mandatul de arestare lui Narcis Ţuţuianu şi a stabilit pentru termenul de luna viitoare audierea altor şase martori, dintre care cel mai important este patronul firmei la care lucrau soţii Ţuţuianu. El a condus-o acasă pe Ramona Ţuţuianu în seara dispariţiei, dar a lăsat-o în apropierea casei. De pe drum, femeia a sunat-o pe mama ei să-i spună că ajunge imediat acasă, dar n-a mai ajuns. Pe 24 ianuarie 2012 mama ei a anunţat poliţia.

http://ziarulceahlaul.ro/declaratie-bomba-iubitei-lui-cioaca-de-neamt/

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.