DECIZIE… Ludovic Orban, candidatul Forța dreptei și PMP pentru președinția României, a anunțat luni seară, la dezbaterea candidaților de la Digi24, că se retrage din cursă și o va susține pe Elena Lasconi, președinta USR și candidata acestei formațiuni la funcția de președinte al României. „Am luat decizia să continuăm campania electorală pentru prezidențiale, dar să fie pentru susținerea Elenei Lasconi. Am intrat cu încredere și speranță în această competiție, susținut de oameni de bună credință. Sunt un om realist, care știe exact care este situația politică și știe când să facă un pas lateral sau înapoi”, a declarat, în dezbaterea organizată de Digi 24 și Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Ludovic Orban. La Vaslui, liderii politici ai USR și Forța Dreptei comentează acest moment politic important. Marius Arcăleanu salută gestul șefului său și ne invită să vizionăm documentarul celor de la Recorder, despre președintele Iohannis și modul în care acesta a transformat PNL, într-o anexă a PSD-ului. Mihai Botez, deputat USR, își freacă mâinile, fiindcă aportul Forței Dreptei la Vaslui este important. Îl vede pe Ludovic Orban un mare om politic, care a păstrat dreapta românească nealterată.
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a simțit momentul prielnic și a făcut un apel la celelalte forțe de centru-dreapta pentru un pas similar. „Vă mulțumesc, domnule Orban. Eu vă respect foarte mult, vă mulțumesc pentru încredere și domnului Tomac vreau să îi mulțumesc pentru încredere. Aș vrea să fac un apel la celelalte forțe de centru-dreapta să facă un astfel de pas. Mă gândesc la REPER, la Vlad Gheorghe, mă gândesc la ei foarte tare.”, a spus lidera USR. Interesant este cum este văzut acest moment istoric din această campanie electorală prezidențială, de către combatanții din teritoriu ai celor doi lideri naționali. Mihai Botez a rămas plăcut surprins de decizia lui Orban și spune că astfel, proiectul politic din vară, ADU, de la alegerile locale, dă rezultate acum. Să ne amintim de performanța lui Marius Arcăleanu, care a candidat pe ADU la Primăria Vaslui și a avut aproape 30%, iar dacă ar fi fost două tururi de alegeri, astăzi acesta ar fi fost primar. Într-o finală cu Lucian Braniște, fostul liberal îl spulbera pe Braniște care și-a obținut maximul de voturi, cumulând 46% din opțiunile vasluienilor. Alături de Arcăleanu ar fi venit cei din AUR și din PNL. Și Marius Arcăleanu a salutat decizia lui Orban, dar aruncă săgeți în dreptul liberalilor, amintindu-și că la Vaslui aceștia au trădat dreapta.
Mihai Botez: “Elena Lasconi, singurul candidat de dreapta care contează”
“A fost o surpriză plăcută declarația lui Ludovic Orban privind retragerea din cursa prezidențială și susținerea Elenei Lasconi. Ca președinte al unei filiale județene și ca om implicat la nivel înalt în politică, înțeleg foarte bine cât de greu de luat a fost această decizie și cu atât mai mult îl și apreciez pentru acest sacrificiu, demn de un om de stat. Semnalul pe care l-a dat Ludovic Orban votanților săi este fără echivoc: trebuie să votați Elena Lasconi, singurul candidat de dreapta care contează. Ciucș e deja asimilat de PSD, iar planul lui Ciolacu de a avea meci blat cu Simion în turul 2 poate fi oprit doar de Elena Lasconi. Metoda prin care PSD îi va transfera voturi lui Simion este deja verificată, amintiți-vă cum au încărcat cu voturi UDMR la europarlamentare în județul Vaslui. Cu susținerea lui Ludovic Orban și mai ales cu semnalul pe care l-a dat, sunt și mai încrezător în șansele Elenei Lasconi de a deveni președintele României, dar și șansele României de a fi o țară pentru toți, nu doar pentru unii”, a spus Mihai Botez, deputat USR de Vaslui.
Marius Arcăleanu: “Să știi să faci un pas în spate, să te lași pe tine pentru binele cetățenilor, este un act demn de respect”
DEMONSTRAȚIE… “Forța Dreptei, prin vocea președintelui Ludovic Orban, a demonstrat încă o dată că este singura forța politică capabilă să scape România de PSD. Gestul făcut de Ludovic Orban este unul de profundă responsabilitate politică și cred că toți candidații care declară că vor binele românilor ar trebui să îi urmeze exemplul. Dacă PNL chiar dorește să scape țara de PSD, de această dată ar trebui să facă un pas în spate. Este evident că propunerea actuală de președinte nu are forța necesară pentru a ajunge în turul 2. Dacă alegătorii vor să înțeleagă de ce PNL-ul a tot scăzut după plecarea domnului Orban, recomand să urmărească reportajul Recorder. În ceea ce privește decizia președintelui Forța Dreptei: să știi să faci un pas în spate, să te lași pe tine pentru binele cetățenilor, este un act demn de respect – ceva ce Klaus Iohannis și apropiații săi din PSD și PNL au demonstrat că nu o să înțeleagă niciodată. Într-o Românie în care mai marilor noștri li se urcă puterea la cap și ar face orice ca să o păstreze, Ludovic Orban a demonstrat că mai există urme de decență în politică. Forța Dreptei trebuie să ajungă în Parlament! Forța Dreptei este, după cum bine se poate observa, singura formațiune care are maturitatea necesară să lupte pentru binele românilor!”, a spus Marius Arcăleanu, candidat Forța Dreptei.
Doamne ajută românilor să voteze cu maturitate un candidat de valoare pentru turul doi căci e grețos să tot votezi între două rele în turul II. Așa s-a trezit Klaus Iohanis președinte al României! De două ori! Poate reușim mai mult decât Ci-Ci sau Ci-Si în turul II!
”Mare sacrificiu” la Orban. Știa că nu are șanse de câștig. Sunt catastrofe toți!
Și faptul că i-au scos din cursă pe medicul Răzvan Constantinescu de la Iași, care este in PPR (votați partidul )- și pe Șoșoaca -așa cum este ea bună/rea- arată in ce țară de mafioți, trădători, incompetenți, mincinoși și analfabeți politic, trăim!