MOSUL CEL MISTERIOS Vã propunem sã-l cunoastem pe Mos Crãciun nu doar din povestile copilãriei sau din legendele populare, reclame si diverse fantezii moderne, ci din izvorul documentelor istorice. Cum se poate lesne constata, se fac tot felul de interpretãri referitoare la bãtrânul Crãciun. Cea mai frecventã, care s-a rãspândit în mediul românesc (si nu numai), este aceea cã Mos Crãciun vine din Laponia, unde, sustin unii, si-ar avea originea istoricã. Tot acolo are si o cãsutã, un fel de sediu, de unde pleacã cu sania trasã de reni sã ducã daruri copiilor din întreaga lume.
Dacã cercetãm informatiile folclorice, din rãspunsurile la “Chestionarele” lui Nicolae Densusianu, de la sfârsitul secolului al XIX-lea, vedem cã legendele despre “Crãciun” si “Crãciuneasa” sunt numeroase. Povestea lor este reprodusã în diferite variante, asa cum au fost culese din zonele tãrii. Aparitia lui Crãciun ridicã, însã, o mare problemã, care nici pânã acum n-a fost dezlegatã definitiv. Iar referirile din alte culturi la acest personaj sunt la fel de sumare si neconcludente.
Originea lui Crãciun
Se impune, asadar, sã încercãm a clarifica mai întâi originea lui Crãciun. O premisã în acest sens, demnã de luat în seamã, o constituie numele slavizat si asemãnarea versiunilor legendelor românesti cu cele slave din spatiul apropiat. De aici s-ar deduce cã motivul lui Crãciun a luat nastere din cel al “Protoevangheliei lui Iacob” (scriere apocrifã, din secolul al II-lea d.Hr., plãsmuitã în mediul grecesc si inseratã în textele bizantine), prelucrat în mediul traditiei slave. Mai precis, prezenta femeii Salomi la nasterea lui Iisus a generat în cultura popularã inventia unui sot al femeii, numit (Craciun), sau (Crãciun), în alte versiuni, cu însusiri asemãnãtoare cu a personajelor mitologice, precum “zeul-mos“, cel considerat protectorul casei. Cultul acestui personaj a dãinuit pânã astãzi în Balcani si mai ales în Rutenia Mare sau Bielorusia Orientalã. Personajului i se spune “Domowy” (“prietenul casei”), “Dziad” (“mosul”), “Dziadek” (“bunicul”). Referitor la aspectul exterior, în vechime se credea cã are înfãtisarea unui mosneag cu chipul acoperit cu pãr mãtãsos pânã în palmele mâinilor. Toti cercetãtorii în materie afirmã cã “Domowy”-ul a luat nastere din venerarea strãmosilor. Influenta sa în traditiile din zona dunãreanã este indubitabilã. Asa s-a nãscut Mos Crãciun.
Ce spun traditiile
În traditiile noastre de Crãciun, personajul este prezentat diferit. Prin secolul al XIX-lea, unele îl prezintã ca “un om bãtrân” sau “pãstor bãtrân cu barbã albã” si este considerat “vecinul lui Mos Ajun”, sau “fratele mai mic al lui Mos Ajun”, “un sfânt” etc. Cel mai frecvent se spune cã este “gazda unde s-a nãscut Hristos”. În alte traditii ale nativitãtii, Mos Crãciun apare însã ca un personaj rãu, care n-o primeste pe Fecioara Maria sã nascã în casa lui, ci în grajdul vitelor. În schimb, Crãciuneasa, sotia lui, o ajutã pe Fecioara la nastere. Drept pedeapsã, Crãciun îi taie mâinile Crãciunesei, care, binecuvântate de Maica Domnului, se prind la loc. În unele variante, la vederea minunii, Crãciun se pocãieste si crede în Hristos. Traditiile europene, desi cultivã imaginea personajului, nu mai pãstreazã nimic din legenda sa originarã. Ca urmare a influentei traditiilor popoarelor nordice, s-a nãscut povestea cu Mos Crãciun, care vine din Laponia, în sanie trasã se reni (sau de cai, de cerbi). Povestea, rãspânditã pe calea reclamelor, a ajuns dominantã în Europa.
O imagine comercialã
Înfãtisarea sa în cultura europeanã a suferit o evolutie în timp, fiind influentatã si de alte figuri, unele aghiografice (referitoare la sfinti). În realizarea Mosului bun s-au asimilat trãsãturi de la Sfântul Nicolae, cunoscut ca blând si darnic. Ca urmare, Mos Crãciun a fost zugrãvit dupã imaginea icoanei Sfântului Nicolae, cel popular atât în Rãsãrit, cât si în Apus (moastele sale se aflã pânã astãzi la Bari, în Italia). Mos Crãciun a cîstigat mult în popularitate în perioada modernã si contemporanã, când i s-a conturat figura portretisticã – o creatie inspiratã din imaginea altor personaje asemãnãtoare. Asa, de pildã, bãtrânul Crãciun cu barbã albã si cârliontatã este o imagine care derivã din personajul mitologic numit la germani “Pelznickel” (“Nicolae cel bãrbos”), care l-a inspirat în anul 1862 pe Thomas Hast, un caricaturist american, sã creeze imaginea Mosului în forma modernã, recompusã artistic pentru revista “Harperâs Weekly”. Tot atunci s-au produs schimbãri si în ce priveste îmbrãcãmintea sa. Mosul apare într-o costumatie neagrã, verde sau albastrã, cu pantaloni în dungi, vestã cu nasturi mari si strãlucitori, cizme largi. Imaginea cunoscutã pânã astãzi în costum rosu, cu fes si garniturã de blãnitã albã, a fost creatã de Haddon Sundblum pentru o reclamã în anul 1931. La noi, traditia arhaicã despre Mos Crãciun, cu toate cã se apropie mai mult de cea din “Protoevanghelie” si sursele legendare de origine, nu mai este pãstratã. Sub efectul conceptiei europene si a imaginilor unui Mos Crãciun tot mai comercial, s-a adoptat de ceva vreme numai imaginea personajului bun, care aduce daruri copiilor.
Originea motivului “Crãciun” si “Crãciuneasa”
În “Protoevanghelia lui Iacob” este indicatã originea primarã a motivului “Crãciun” si “Crãciuneasa”, conform savantului Nicolae Cartojan în “Cãrtile populare în literatura româneascã” (vol. II, p. 91-93, 1974). Scrierea apocrifã a circulat mult în Rãsãrit si a fost sursã de inspiratie pentru Pãrintii Bisericii, precum Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Epifanie, Sfântul Ioan Damaschinul sau imnograful Bizantin Romanos Melodu. De asemenea, unele date au intrat în Minee si Sinaxare, îmbogãtind astfel relatãrile scriitorilor bisericesti cu fapte din traditiile necanonice. Dupã manuscrisul primar s-au fãcut o serie de copii. Unele au ajuns la greci, slavi si români, iar altele s-au rãspândit în Apusul Europei. Singura si cea mai veche copie în limba românã (manuscrisul nr. 2046), pe care am cercetat-o, se aflã la Biblioteca Academiei Române din Bucuresti. Dintre manuscrisele grecesti, mai numeroase, ne-a fost accesibil, printre altele, “Codex Apocryphus”, unde scrie cã atunci când Iosif cu Maria mergeau spre Ierusalim se petreceau unele minuni: pãstorii cu oile ridicând mâna ca sã le loveascã, au rãmas cu mâna sus etc. (p. 107). Apoi, cei doi au ajuns la o pãdurice (“speluncã”). În alt loc se spune cã Maria cobora din munte. Maria naste în speluncã. La nastere o ajutã o femeie pe nume (Salomi), reprodus Salome în textul latin. Aceasta nu crede cã Maria naste pe Dumnezeu si atunci îi cade o mânã. Se roagã de Maria si Fecioara o vindecã (p. 109). De remarcat cã în textele mentionate nu apare vreun sot al femeii. În traditia româneascã, Salomi poartã numele de “Crãciuneasa” si are un sot, pe bãtrânul “Crãciun”.
(Material realizat cu sprijinul dr. Nicolae Cojocaru si Ziarul “Lumina”)
