De unde a plecat obiceiul de a-i schimba vesmintele Sfintei Parascheva. Blestemul si cât de mult iubeste Cuvioasa culorile drapelului tãrii noastre!”

MÃRTURIE EMOTIONANTÃ…Dacã acum existã la Catedrala Mitropolitanã între 20 si 30 de vesminte noi, pentru Sfânta Cuvioasã Parascheva, aduse de crestini drept multumire pentru binecuvântãrile primite, în conditiile în care învesmântarea moastelor se face de cinci ori pe an, în trecut nu exista acest obicei. De exemplu, în anul 1942, Sfânta Parascheva avea „vesminte tare vechi”, care aveau 82 de ani, dupã cum mãrturisea Maica Stavrofora Veronica, celebra staretã a Mãnãstirii de la Vladimiresti, cunoscutã românilor drept fetita care a stat de vorbã cu Iisus Hristos într-un câmp. Vã prezentãm mai jos povestea uluitoare în care Sfânta Parascheva i-a apãrut în vis Maicii Veronica si i-a spus sã îi facã vesminte noi, indicîndu-i unde si la ce magazin si, mai ales, cum sã le cumpere.Totodatã aflãm din declaratia Maicii Veronica trecute la cele vesnice acum 19 ani, ce culoare si-a ales însãsi Cuvioasa pentru ele. „Ce mult iubeste Sfânta Parascheva culorile drapelului tãrii noastre”, a scris Maica Veronica în declaratia ce a dat-o despre minunata întâmplare.

Iatã povestea maicii Veronica spusã acum mai multi ani, despre cum i-a schimbat vesmintele Cuvioasei, vechi de 82 de ani. Acum a devenit un bun obicei, iar multe biserici din tarã, cu hramul Sf. Parascheva au vesmintele acesteia, asa cum au fost primite si la Vaslui, la biserica de lângã Piata Traian: „Povesteam odatã niste lucruri de suflet, în casa doamnei Lucia Costin din Bucuresti, la un grup de credincioase. Dânsele, vãzând cât de mult este rãsplãtitã milostenia de Dumnezeu, m-au rugat sã le spun ce sã facã, ca sã fie multumite sufleteste. Eu le-am deschis usa de aur a milosteniei si le-am rugat sã înceapã sã strângã între dânsele ceva bani, sã putem cumpãra Sfintei Preacuvioasei noastre Parascheva, vesminte, cã fusesem nu de mult la Iasi si vãzusem cã Sfânta avea vesminte tare vechi.Toate s-au bucurat si au hotãrât cã, în cel mai scurt timp, le vom cumpãra. Eu le-am spus cã maicile noastre croitorese le vor coase si, într-o bunã zi, sã mergem în pelerinaj, sã le ducem Sfintei Parascheva, care este rugãtoarea întregii lumi, a tãrii noastre, în al cãrei sân au binevoit sã vinã sfintele ei moaste, ocrotitoarea Moldovei noastre scumpe, în al cãrui leagãn a fãcut atâtea minuni. Si a rãmas ca ele sã strângã bani, iar eu am venit la Mãnãstire. Dupã un timp, m-am visat la Iasi în Sfânta Mitropolie si mi se pãrea cã racla Sfintei este în mijlocul bisericii. Mã apropii sã mã închin si vãd cã sfântul ei trup lipseste din raclã. M-am înfricosat si am stat miratã, gândind cine a luat sfântul ei trup. Vedeam cã ies preoti din Sfântul Altar, cu capul în jos, parcã i-ar fi ocãrât cineva. În altar se auzea gãlãgie mare. Mi-am zis: oare o fi certând Sfânta pe preoti? Si voiam sã ies, cã-mi ziceam cã o sã vinã afarã si o sã mã certe si pe mine. Deodatã iese Sfânta Parascheva din altar si vine cãtre mine. Era supãratã. Eu simteam cã mã fac micã de fricã si nu-mi gãseam locul. Sfânta s-a apropiat de mine, si-a scos mâinile de sub voalul pe care îl avea atârnat de pe cap, pe corp si m-a luat în brate. Eu eram asa de micã în bratele Sfintei, cum este un copil de doi ani în bratele mamei lui. Sfânta Parascheva m-a sãrutat pe amândoi obrajii, iar eu mã mãguleam si mã vâram sub voalul ce-i atârna. Mi-a spus: „Sãrutã-mã si tu pe mine!” Mi-era teamã si nu îndrãzneam! „Sãrutã-mã!”, mi-a repetat. Cu sfialã am luat-o de gât si am sãrutat-o pe frunte. Am simtit fruntea rece si iar m-am vârât sub voal. Dânsa m-a sãrutat din nou pe obraji, mi-a dat drumul din brate sI mi-a spus: „De ce nu te duci sã cumperi vesmintele pe care le-ai fãgãduit?”. Eu i-am rãspuns cã nu avem bani destui. Ea mi-a spus cã atâtia câti avem strânsi, ajung. Si mi-a mai spus: „Sã mergi la Bucuresti, la Magazinul „Pop si Buzescu” si sã ceri ceea ce îti trebuie. O sã-ti scoatã un vânzãtor trei valuri. Sã-mi iei din fiecare culoare câte doi metri. Apoi, m-a sãrutat a treia oarã, s-a suit în raclã si mi-a spus: „Am certat pe preoti pentru lãcomie si pentru furturile ce se fac lângã mine! Vezi vesmintele cu care mã acopãr eu? Mie nu-mi plac, dar le primesc, cã sunt date cu dragoste de cei ce mi le aduc. Tu, dacã nu te duci acum sã cumperi ceea ce mi-ai fãgãduit, nu ti le mai primesc! S-a culcat si mi-a spus sã o acopãr. Apoi, m-am desteptat.

 „Ce mult iubeste Sfânta Parascheva culorile drapelului tãrii noastre!”

Maica Veronica si-a continuat povestea: „Dimineata, cu primul tren, am plecat la doamna Lucia Costin. Cu ea am mers la magazinul arãtat de Sfânta Parascheva. Primului vânzãtor pe care l-am întâlnit, i-am arãtat ce ne trebuie si l-am rugat sã ne aducã cam ce ar crede el cã ar merge. A plecat acest vânzãtor, tot o fugã, spunându-ne sã îl asteptãm, cã ne aduce ceva frumos. Noi stãteam cu inima la gât, sã vedem ce ne aduce, iar doamna Lucia, cãreia îi spusesem visul meu, stãtea sã vadã de ne ajung banii ce-i aveam strânsi. Vine vânzãtorul, foarte fericit, cu trei valuri de catifea de mãtase rosu, galben si albastru. Când l-am vãzut, n-am putut sã mã abtin si am spus: ce mult iubeste Sfânta Parascheva culorile drapelului tãrii noastre! Vânzãtorul a lãsat valurile de material pe tejghea, iar eu am întrebat cât costã metrul. Ne-a rãspuns, iar noi am fãcut socoteala si am vãzut cã avem bani tocmai cât costã câte doi metri din fiecare culoare. Asa am fãcut cumpãrãturile si am mers cu stofa acasã, fericite. Apoi, m-am dus la mãnãstire, unde vesmintele au fost lucrate de maicile noastre croitorese si, în primãvara anului 1942, am mers eu cu 25 de maici si surori, si cu multime de credinciosi din Bucuresti, Galati si Tecuci, la Iasi, la Sfânta Mitropolie, pentru a duce darul dragostei credinciosilor, rugãtoarei noastre, Sfintei Preacuvioasei Maicii Parascheva. Ajunsi acolo, eu, însotitã de domnul colonel Coman Ionescu, am mers la IPSS Mitropolit Irineu Mihãilescu si i-am spus motivul venirii noastre, cerându-i înalta binecuvântare. El s-a bucurat foarte mult de crestineasca purtare a pelerinilor, apoi a dat poruncã sã vinã preoti mai multi, pentru a face o slujbã frumoasã. Însã mi-a spus cã Sfânta Parascheva a iubit smerenia si, de se va lãsa grea, nevrând sã se ridice din raclã, sã nu ne speriem, cã nu vrea lux. Despre aceasta l-am liniistit, cã noi stiam cã Sfânta noastrã nu se uitã la stofa adusã de noi, care în curând se murdãreste si se stricã, ci se uitã la dragostea cu care este adusã”.

Ritualul prin care maica Veronica, împreunã cu alte maici au schimbat vesmintele Sfintei Cuvioase Parascheve

MÃRTURIE…”Fericitã, dar cu inima strânsã, m-am întors alãturi de ceilalti la racla Sfintei Parascheva, începând s-o rugãm cu lacrimi multe. S-a fãcut un acatist dupã Sfânta Liturghie, apoi m-am apropiat cu multã sfialã de sfântul ei trup, ridicându-l în sus cu maicile Tecla, Epraxia, Olimpiada si Fevronia. Celelalte maici si surori cântau în jurul sfintei racle, iar sora Marioara Alexandrescu si maica Singhilitichia au ajutat la îmbrãcat. Nu voi uita niciodatã cã în clipa în care am pus mâinile sã ridicãm sfântul trup al Sfintei Parascheva, singur s-a ridicat si îl simteam toate ca pe o panã de usor. Toatã lumea care era adunatã la închinare, a fost fericitã cã Sfânta a binevoit sã lase, de toti simtit, un miros preaplãcut ce venea din altã lume. Din toate acestea, putem lua o învãtãturã: cã, desi Sfânta Parascheva stã în preajma Sfintei Treimi si este învesmântatã în haina nemuririi, a primit darul pe care i l-au adus inimile credinciosilor. Stiam cã, prin marea ei smerenie a ajuns în Paradisul cel de sus si credeam cã nu are nevoie de darurile noastre, dar le-a asteptat ca sã ne deschidã usa fericirii, primind de la noi dragostea, fie ea arãtatã în feluri si chipuri, numai sã fie curatã si cu gândul de a ajunge acolo de unde am venit, în mâna lui Dumnezeu. De aceea trebuie sã dãm Bunului Dumnezeu, Maicii preacurate si tuturor sfintilor, ceea ce avem noi mai scump si mai drag, nu cum facem câteodatã: dãm pentru vesnicie ceea ce nu ne mai place sau ceea ce nu ne mai trebuie. Frumusetile vesniciei nu suferã amânare, iar de cele date de noi nu are nevoie lumea vesniciei. Noi, cu ceea ce dãm aproapelui nostru sau Sfintei Biserici, nu putem face altceva decât sã ne îmbogãtim sufletul si sã ne îmblânzim Stãpânul pe care l-am supãrat mult. Prin milostenie, poti face milostiv pe acela care ti-a dat în dar atâtea bogãtii ca minte, sãnãtate, frumusete si multe altele, pentru care rãmâi asa de dator. Si când milostenia este împletitã cu rugãciunea si curãtenia sufleteascã, devine un stâlp puternic spre cer. Care nu are milostenie, ce sã facã? Toti putem face milostenie! Milostenie se socoteste si atunci când dai un cuvânt de mântuire unui om cãzut în deznãdejde sau îl scapi din nãpastã. Câte usi frumoase are milostenia, pentru a ne face fericiti!”.