spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
20-mart.-2025

De la sicriul abandonat pe câmpul din Valea lui Bosie, la o înmormântare cu flori într-un cimitir din Huși. Frenț de la Tătărăni se poate odihni, în sfârșit, în tihnă!

- Advertisement -

DE NECREZUT… Întorsătură de situație în cazul mortului de la Valea lui Bosie, cel care era cât pe ce să fie îngropat ieri fără slujbă, după ce consătenii i-ar fi reclamat preotului din zonă că Mihai Frenț nu ar fi fost ortodox, ci catolic! După publicarea celor întâmplate cu defunctul, precum și a peripețiilor prin care a trecut de când a fost scos în sicriu de la Medicina Legală și până a ajuns în căsuța unde a trăit zeci de ani alături de soția sa nelegitimă, Eugenia, lucrurile s-au simplificat brusc. Ajutorul pentru mortul ce părea al nimănui a venit de la Huși, acolo unde, după niște cercetări rapide, s-au dovedit că sunt rădăcinile sale natale. Contactat ieri pe marginea acestui caz, primarul Ciupilan a dat dispoziție administratorului cimitirelor ortodoxe, Paul Șapcă, să primească mortul din Valea lui Bosie. De asemenea, preotul parohiei Dobrina, Neculai Trofin, s-a implicat și el și s-a oferit să ajute în acest caz. Nu doar că îi va face azi slujba de înmormântare lui Mihai Frenț așa cum se cuvine, dar a venit și aseară și i-a citit „Stâlpii” la căpătâi, așa cum cere rânduiala. Mai mult decât atât, ceea ce i-a făcut pe cei care s-au implicat în acest caz să își facă cruce și să se gândească la faptul că nimic nu este întâmplător, a fost faptul că, după o scurtă cercetare, în cimitirul din Dobrina a fost descoperit și mormântul părinților lui Mihai Frenț. Decizia a fost aceea de a-l îngropa lângă ei. „Vedeți, Dumnezeu le așează pe toate. El s-o fi cerut, săracu’, înmormântat lângă părinții lui și, după atâtea întâmplări, Dumnezeu, iată, i-a împlinit ultima dorință”, spun cu convingere cei care s-au implicat în acest caz.

E o mică minune în faptul că decedatul care cu o zi înainte era abandonat pe un câmp, urmând apoi să fie îngropat și fără preot, după o controversă legată de credința sa, a ajuns, iată, într-o capelă la oraș și acum are flori albe și roșii peste sicriul salvat din noroiul din Valea lui Bosie, de câțiva oameni inimoși. Ieri, hușeanul Marin Lila, cel care s-a implicat voluntar în acest caz, nu a vrut să îl îngroape fără preot, așa că a mers la Biserica Catolică din Huși, unde un preot de treabă a avut răbdare să caute prin toate documentele, constatând că mortul nu este credincios catolic. Cu această certitudine a fost contactat primarul Ioan Ciupilan, care nu a reacționat nu doar pozitiv, ci și prompt. I-a dat dispoziție administratorului cimitirelor ortodoxe, Paul Șapcă, să se ocupe de caz. Între timp, după niște mici cercetări, s-a ajuns la concluzia că Mihai Frenț este de origine din Huși, din cartierul Dobrina. Prin urmare, s-a luat legătura cu preotul parohiei Dobrina, unde se află și cel de-al doilea cimitir ortodox. Preotul Neculai Trofin a dovedit deschidere și a spus că, dacă există certitudinea că este ortodox, atunci fără probleme, defunctul poate fi înmromântat în cimitirul din Dobrina. 

Mihai Frenț, de la sicriul abandonat pe câmp în Valea lui Bosie, până la înmormântarea lângă părinții din cimitirul de la Huși

Așa se face că, după atâtea peripeții, iar a fost nevoie ca sicriul să fie luat de la căsuța din Valea lui Bosie și adus la Huși. A fost însă depus într-o capelă curată, discretă, într-o atmosferă demnă de o înmormântare civilizată. Emoționant a fost că, oamenii care au auzit despre caz, au venit să îi aprindă bietului om o lumânare și unii i-au adus și flori. Preotul Trofin a venit și el aseară și i-a citit „Stâlpii”, iar azi îl va înmormânta la ora 12,00, după toată rânduiala creștin-ortodoxă. Și iată cum, după ce Mihai Frenț a fost abandonat în câmp și era să fie înmomântat fără preot, brusc, o mică minune din vremea Postului Mare a făcut ca acest om simplu să aibă parte de tot ceea ce merită fiecare creștin aflat pe cel din urmă drum. „Țin să mulțumesc celor de la Primăria Huși, domnului părintelui Trofin, că au fost oameni de treabă. Nici nu am visat ca nenea Mihai să mai aibă o înrmormântare cum trebuie, dar are. Are și flori, și lumânări. E o minune!”, a spus Marin Lila. De altfel, tot o minune este și faptul că în cimitirul ortodox de lângă biserica din Dobrina, a fost găsit mormântul părinților lui Mihai Frenț. S-a luat decizia înțeleaptă de a-l înmormânta lângă ei, aspect care a creat o anumită emoție celor care cred că niciodată lucrurile nu sunt la voia întâmplării, ci au o tainică rânduială a lor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.