Vasile Mija: „Mai bine jurnalist în Moldova, decât să repar cizme în Portugalia”
Fiind şcolar, am apărut pentru prima dată într-un ziar cu o poezie. Purtam gazeta în geantă şi credeam că sunt cel mai tare poet din istorie. Cu atât mai mult cu cât, într-o dimineaţă, directorul şcolii mi-a spus că-s căutat de cineva de la radio, care vrea să-mi ia un interviu. Era Vasile Mija de la Redacţia Tineret a Radio Moldova. Acelaşi Vasile Mija pe care, deunăzi, l-am întâlnit la Lisabona. Un imigrant inedit, care poate gândi şi care visează să revină acasă, fiind convins că ţara îl aşteaptă…
În Portugalia, Vasile Mija e numit „signore Vashko”. El evită să se prezinte pe nume, căci „mija” în portugheză se tălmăceşte „urină”. Oricum, toate acestea îl amuză, deoarece întreaga sa poveste portugheză reprezintă o comedie dramatică. În ciuda tuturor dificultăţilor, Mija a fost numai zâmbet. O singură dată a plâns, când a venit în Portugalia şi lucra măturător. Colegii săi făceau mişto de el şi omul nu se putea abţine să nu izbucnească în lacrimi, întorcându-se seara acasă… Dar, înainte de toate acestea, se simţea minunat la Radioul Naţional, unde trebuia să fie avansat ca adjunct la Actualităţi. Tocmai se mutase într-un apartament pe care trebuia să-l plătească în rate, apoi murise socru-său, era plin de datorii şi a „votat” pentru Portugalia. L-a invitat văru-său. Vasile habar nu avea unde se află această ţară şi a căutat-o pe hartă. A decis să plece pentru un an sau doi, dar au trecut… zece.
„Vine ursul şi mă papă…”
I-a dat 4000 de dolari lui „Vasile de la Poşta Veche, care avea un RAF-ic”. Acesta i-a promis că-l va duce la Lisabona, dar l-a lăsat în Polonia, lângă un ţintirim, unde a mâncat doar bomboane. Într-o zi a ieşit în oraş, unde a gustat pentru prima dată carne de căprioară. În altă zi a fost dus într-o pădure. „Amurgea şi mă gândeam că s-a zis cu mine, că vine ursul şi mă papă. Timp de o oră am fumat doua pachete de „Doina”. Îmi făceam cruce. Pe urmă au mai venit câţiva moldoveni şi am fugit cu ei 60 de km prin pădure. Îmi ieşea limba de-un cot, nu puteam ţine pasul după ei. Ajungând la Odra, ne-au spus să fugim pe pod. Au rupt-o din loc ca nebunii, nu şi eu însă – eu râdeam de mă prăpădeam de starea în care am ajuns… Mă pornisem în Europa cu pantofi lustruiţi, dar, după ce am mers prin mlaştini, am călcat prin rahat de mistreţi şi băltoace, nu s-a ales nimic din ei”, îşi aminteşte el. Mija spune că sârma ghimpată de pe malul Odrei era ruptă în câteva locuri, ca să încapă un om. De unde se pare că nemţii ştiau despre ceea ce se întâmplă… Din Germania, au fost preluaţi de o maşină, care i-a lăsat la hotarul cu Portugalia. Au ajuns la Lisabona cu un taximetru şi tot drumul au spus „Tatăl nostru”, rugându-se să nu-i prindă poliţia.
„Căram căldări, băteam clopotele, deschideam uşa”
Ajuns la văru-său din Lisabona, a băut pe nerăsuflate o votcă, iar dimineaţă s-a prezentat la poliţie. Le-a spus că a fugit din Moldova. Peste zece zile a devenit măturător pe un şantier de construcţii, unde toţi râdeau de el. „Cu labele umflate, veneam seara acasă şi plângeam”, îmi spune el. Totuşi, Vasile mătura atât de bine, încât în scurt timp şeful său l-a numit pietrar, cu un salariu mai bun. A fost singurul portughez, dintre cei pe care i-a cunoscut, care l-a întrebat dacă are datorii. Aflând că Mija e dator cu 1600 USD, i-a dat banii. Pe atunci primea 700 euro pe lună.
Obţinând legalizare, s-a lăsat de construcţii. A lucrat operator de sunete la „Radio Renaccenca” – un post de radio al Bisericii Catolice – şi a colindat toată Portugalia. Astfel, i-a cunoscut aproape pe toţi preoţii de aici. După ce contractul de muncă de trei ani i-a expirat, a primit indemnizaţie de şomer de 500 euro. A apelat atunci la preotul Joan de la Biserica „Santa Joana”, care a acceptat să-l ajute. Iată cum îşi aminteşte Mija acea perioadă: „Căram căldări, băteam clopotele, deschideam uşa, schimbam lacăte, până a început să se vorbească printre enoriaşi că este un om care face totul. Atunci babele mă chemau să le spăl geamurile, să le mătur prin case şi nu ieşeam de la ele fără 40 de euro. Au decis să facă o statuie şi eu le-am lucrat postamentul în forma oraşului Lisabona. Toţi se mirau cât e de frumos”.
La cusut pantofi, dar şi la radio…
Înainte de a merge la Jurnalism, Vasile Mija a absolvit cu Diplomă roşie Colegiul de tehnologie din Chişinău. Căutând acum o soluţie ca să lucreze cu contract de muncă şi să beneficieze de asistenţă socială, s-a adresat la firma „Bota Minuto”, care se ocupă de reparaţia încălţămintei şi fabricarea cheilor. Peste jumătate de an a devenit şef de magazin, iar astăzi este instructor pentru tinerii specialişti care vor să deprindă meseria. De el depinde dacă cineva este angajat sau nu la firmă. În acelaşi timp, a făcut o emisiune în română la „Radio Nova Antena”. Vasile afirmă că propunerea i-a venit din partea unei asociaţii a moldovenilor din Lisabona, care i-ar fi promis marea şi sarea, dar nu i-a dat niciun sfanţ. „Există un „club”, unde trebuie să plăteşti cotizaţii de 21 de euro, dar unde nu faci altceva decât să pui la cale cum să mănânci o găluşcă de Revelion”, susţine jurnalistul fără a da detalii.
„Eroi sunt numai cei care se întorc acasă”
Vasile Mija vrea acasă ca nimeni altul: „Vreau în Moldova şi nu-mi place să fac nimic în Portugalia. Nu-s de acord că moldovenii îşi aduc familiile aici. E mai bine pentru ţăranii care prăşeau acasă şi fac aici acelaşi lucru. Dar când vii la o profesie care nu are nimic cu tine, e oribil. Vreau să fiu jurnalist în Moldova, nu să repar cizme în Portugalia. Nu banul îl face pe om. Am venit ca să-mi fac casă şi, chiar de voi primi cetăţenie, nu mă interesează”. Vasile consideră că moldovenii care vor să-şi asigure o pensie în Europa au minte scurtă şi n-au ţară. „Eroi sunt numai cei care se întorc acasă. Dacă eşti moldovean, aşa ai să pieri”, este de părere el.
Moldovenii s-ar întoarce acasă pentru salarii de 300-400 de euro, dacă statul ar fi interesat să le creeze condiţii, crede jurnalistul. El regretă că remitenţele trimise de imigranţii moldoveni nu sunt utilizate la dezvoltarea economiei, la creşterea PIB-ului şi la atragerea unor investiţii străine. După el, exodul moldovenilor a însemnat remitenţe, dar şi o metodă foarte profitabilă, folosită de unii demnitari prin protejarea firmelor care furau banii de la moldovenii obosiţi de Moldova. Mija nu este primul care vorbeşte despre aceasta, de aceea, citiţi în continuare TIMPUL…
„Soarta Moldovei e în mâna celor care văd lumea altfel decât comuniştii”
„La noi lumea e coruptă, măi!”, aşa explică Vasile Mija situaţia de acasă şi faptul că, în Portugalia, nu găseşti vile atât de luxoase ca ale demnitarilor moldoveni. Cât priveşte alegerile din 28 noiembrie, Mija nu crede că „Moldova poate să cadă, după ce s-a tăvălit prin râpă atâta timp”. „Moldova a fost dezorientată întotdeauna, amestecând ruşii cu românii şi devenind un cârlan care suge de la două oi. Trebuie să luptăm pentru ţara noastră şi să nu scâncim. Ca şi moldovenii, niciun portughez nu-ţi va spune că în ţara lui e bine. Soarta Moldovei e în mâna junimii şcolite în şcolile europene, care vede lumea altfel decât comuniştii”, crede jurnalistul. Mai mult, el este convins că generalul Voronin nu se va mai întoarce la putere, deoarece „Moldova e în Europa şi drumul ei este către comunitatea europeană”.
„Mă va ţine minte toată lumea”
Ca să nu murim, mă asigură Vasile, nu îmbrăcămintea din Moldova trebuie să fie scumpă, ci arta. „Numai prin cultură se poate menţine un stat. Şi parlamentul din Portugalia se ceartă de trei luni, neputând să aprobe bugetul pentru 2011. E ca şi la noi, însă cultura lor net superioară îi pune cu un cap mai sus”, precizează Vasile.
Omul care mi-a luat primul interviu susţine că degrabă, foarte degrabă se va întoarce acasă. „Dacă aş fi rămas în Moldova, aş fi fost şi eu om de treabă. Oricum, Moldova mă aşteaptă şi eu vreau acasă”, adaugă el. La despărţire îmi spune că, odată plecat din Portugalia, pe el îl vor ţine minte oameni din toate colţurile pământului, adică toţi cei pe care i-a învăţat să repare încălţăminte şi să facă chei.
timpul.md
