DETENȚIE… Adus din arestul poliției ieșene, la Vaslui, Dumitru Buzatu a petrecut, pentru prima oară, sărbătorile în spatele gratiilor chiar în penitenciarul unde cu câteva luni înainte și-a instalat protejata în funcția de director. Vorbim de soția protopopului de Vaslui, Cristina Chirvasă, care s-a “evidențiat” copiind la examene și eliberând deținuți înainte de termen. Cum era de așteptat, în această perioadă, cei aflați după gratii au beneficiat de masa festivă de Crăciun. La Vaslui, masa festivă a însemnat, cel mai probabil, o gogoașă făcută în incinta Penitenciarului, fiindcă după cum știm Ciolacu a tăiat cheltuielile suplimentare în instituțiile publice prin celebra “Ordonanță a Austerității”. În schimb, fostul președinte al CJ Vaslui a putut să dea ochii cu Anuța sau cu Tudorel, după ce i-au fost permise vizitele. Și nu doar atât. Pe lângă analizele medicale și evaluările psihologice, Dumitru Buzatu a putut participa la diferite activități oferite de Penitenciarul Vaslui sau să iasă la plimbare, cu curtea închisorii, alături de persoanele private de libertate aflate, ca și el, în carantina de 21 de zile.
Fostul președinte al CJ Vaslui ajunge să petreacă primele sărbători de iarnă în spatele gratiilor după ce judecătorii au decis să-l păstreze în arest preventiv, chiar dacă a început cercetarea judecătorească. Decizia a venit ca urmare a faptului că pe telefonul Centrului de Reținere și de Arestare Preventivă Iași, acesta a spus iubitei sale că dacă va fi eliberat vor fugi în Ecuador. Chiar dacă este arestat preventiv, la Penitenciarul Vaslui i se permit vizitele din partea familiei. Mai mult, de Crăciun, a putut servi masa oferită de bucătăria penitenciarului. Cum, în vigoare, până la sfârșitul anului, este celebra “Ordonanță a Austerității”, cel mai probabil, acesta s-a bucurat de gogoașa făcută în interiorul unității de detenție. De cozonaci, nici vorbă, doar dacă Anuța sau Tudorel i-au adus de acasă. “Să nu își imagineze cineva că masa festivă, în Penitenciar, este ceva deosebit. Un fruct sau o gogoașă făcută aici înseamnă masă festivă. La Vaslui tind să cred că gogoașa a fost oferită celor lipsiți de libertate, fie ei deținuți, fie arestați în carantină. Pentru cozonaci ar fi trebuit să fie făcută achiziție separată pentru că în bucătăria Penitenciarului Vaslui nu se pot face asemenea prăjituri și nu cred că au fost făcute donații în acest sens”, spun surse din închisoarea vasluiană. Chiar dacă nu s-a bucurat de o masă festivă în adevăratul sens al cuvântului, Dumitru Buzatu are acum alte avantaje. Conform modificărilor legislative privind drepturile persoanelor lipsite de libertate, acesta are dreptul la vizite chiar și în perioada de carantină. În plus, poate participa la activitățile oferite de Penitenciarul Vaslui și să iasă la plimbare, în curte, alături de persoanele lipsite de libertate aflate, ca și el, în perioada de carantină. În schimb, deocamdată nu are voie să se amestece cu ceilalți deținuți din Penitenciarul Vaslui.
Buzatu beneficiază oare de protecția șefei Penitenciarului Vaslui?
Arestatul preventiv, Dumitru Buzatu, a avut mână bună când a susținut-o politic pe Cristina Chirvasă să ajungă director la Penitenciarul Vaslui. Iată că peste câteva luni de la acest moment, fostul președinte de CJ Vaslui a ajuns “chiriașul” acesteia. Cristina Chirvasă nu ar fi avut nicio șansă să ajungă director prin concurs. A mai încercat, dar a fost prinsă copiind la examen și dată afară din concurs. Vremea Nouă deține documentul în care este consemnată rușinea.
Mai mult surse din penitenciar afirmă că atunci când a fost șef de serviciu la evidența pedepselor persoanelor condamnate, aceasta nu s-ar fi descurcat. Circulă legenda că unui deținut i-ar fi dat drumul mai devreme și a fost nevoie de mascați pentru a-l prinde din nou. În acest context, Buzatu a forțat și iată că aceasta ajunge director interimar pe o perioadă limitată. Rămâne de văzut dacă Cristina Chirvasă îi va întoarce serviciul…
De-asta asa mare dragoste între piticul de ignatie, buzatu si zabalosul de popa chirvasa, ptr ca la mijloc sunt banii pentru asociația asa-zis filantropica, condusa de vicleanul basarabean belescoi, niste javre împuțite toti.
Biserica este în aceeași horă cu politicul, inclusiv episcopul Ignatie care a încuviințat totul. Să nu spună că nu știa, că-l minte pe Dumnezeu.
Băi Jon dacă sunt mulți angajați nemulțumiți înseamnă că instituția respectivă este condusă de o persoană incapabilă. Ai arătat că sigur ești unul dintre lingăii ei.
Bine ca nu a mâncat căcat uzatu…. 😄😄😄😄
Caramea Tudose le-a facut bine celor ca tine ,lingăilor care nu-s pe picioarele lor ……un scelerat cu mintea numa la bani ,bani , bani o familie mafiotă care a distrus acest județ……dar vina este a celor care votează de 34 de ani numai HOȚI & CU**E !
Denigrarea directorului unității este sigur un atac al anumitor angajați , sigur acest lucru pentru că frustrările sunt enorme , răutatea este la rădăcina multor dintre angajați
Cum sa te împrumuți că primărie, sa tragi gaze în comuna?!!? Pai de când gazele țării, sunt proprietatea lui Tighici😡😡 Toată lucrarea trebuie făcută de guvern, plătești de la gard până la aragaz, nu trebuie sa se împrumute primăriile. Banii încasați pe gaze, trebuie investiți în lucrări , nu băgați în contul unora
just.
Imi pare rau ca Biserica Ortodoxa, in mod total indirect, este implicata.
Apreciez ca necesar ca autoritatile religioase sa se implice si sa abordeze situatia.
Aaaa…și tu, Belzebutule nu ai neamuri? Nu ai cumătri, nași, fini, veri, părinți, copii, cumnați, nepoți? Oricum, e ca și cum nu i- ai avea. Gurile rele spun că unii dintre ei vor dori să facă pipi pe cavoul tău după ce vei trece în lumea drepților. Piei, Satană!
A furat atât de mult buzatu încât a ajuns Vasluiul cel mai sărac județ din țară ma psdist împuțit ce ești.
CARACATIȚA ……e grele nene măfiuța lucrează sicilia e mic copil pe langă ăștia acum își plătesc datoriile MAFIOȚII TICĂLOȘI…..cred că o să fie condamnat cu suspendare la VASLUI sau tergiversat pănă la prescrierea faptelor !
Sub conducerea lui buzatu CJ Vaslui a ajuns o structura mafiota. Buzatu a condus și conduce CJ pe principiul mafiei Italiene. Trăiască PSD-ul.
Mai conduce pe măsa ……
Are grijă cumătra de el. Neamurile se ajută reciproc pentru a avansa în carieră. Nu uită doamna susținerea primită. Acum a venit rândul să întoarcă favoarea primită.
Cu doamna Chirvase m-am întâlnit pe holurile de la Consiliu Județean când a venit la domnul Buzatu pentru a discuta și primi binecuvântate pentru noua funcție. Suntem o țară unde funcțiile se dau celor care plătesc mai mult.
Cu mata nu??
Bai amărâților…
Timofticiuc, urâtule mirositor, numai la gogoși te gândești! Escrocule condamnat pentru șantaj prin presă, tu dai lecții de moralitate, tu fiind cel care duce campanii de defăimare împotriva celor care nu vor să încheie contracte ”de publicitate” cu Vremea Nouă? Mizeriile debitate de tine vor fi sancționate în curând, penalule! Va veni și vremea ta pentru alte condamnări, mai „spectaculoase”. Spre deosebire de tine care te bucuri de libertate mâncând știi tu ce, Buzatu a făcut atât de multe încât tu n- ai ști să le numeri. Încearcă să aduni în piața publică doar pe cei cărora Buzatu nu le-a făcut vreun bine. Știi câți se strâng? Tot cam câți ziariști obscuri lucrează la ziarul ăsta sulfuros.
Mergi la idolu tau si i o suge un pic , probabil are nevoie sa inceapa anu nou cu un happy ending , daca il iubesti asa mult , chiar te asteapta.