spot_img
14.4 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

De ce fuge România de banii chinezeşti.

- Advertisement -

România a ajuns, în câţiva ani, din ţară partener european preferat al Chinei, în ţară aflată la coada clasamentului investiţiilor momentului

România a ratat una dintre cele mai mari oportunităţi ale începutului de mileniu: investiţiile din China, ţară aflată în plină expansiune globală. În 2009, faţă de 2008, China a urcat de pe locul 12, pe 5, din punctul de vedere al totalului investiţiilor externe directe, cu 56,5 miliarde de euro, iar analiştii se aşteaptă ca puterea asiatică să îşi dubleze investiţiile în doar 3 ani (intervalul 2010-2012).

În anii ’90, România era unul dintre partenerii comerciali preferaţi ai Chinei, între ţările europene. În 2003, România încă ocupa poziţia a 7-a, în Europa (inclusiv Rusia), din punct de vedere al sumei investiţiilor directe din China, cu 30 de milioane de euro, respectiv 7% din total, conform unei analize a Institutului pentru Afaceri Externe al Marii Britanii. Patru ani mai târziu, România pierduse deja, 5 poziţii.

Deficit al balanţei comerciale cu Ungaria… datorat produselor „Made in China”

Chiar dacă investiţiile din China în România au ajuns, în 2007, la 73 de milioane de euro, în acelaşi interval de timp alte ţări, precum Marea Britanie, Germania, Olanda, Suedia sau Ungaria au înregistrat creşteri de 10 – 24 de ori ale investiţiilor chineze. Astfel, ultimele trei state au ajuns să ne depăşească, iar Germania şi Marea Britanie, care se plasau la acelaşi nivel cu România, s-au apropiat la investiţii de un miliard de euro. Fenomenul s-a accentuat enorm în anii următori.

Conform datelor Registrului Comerţului, investiţiile directe ale Chinei în România totalizează aproximativ 300 de milioane de euro, dar asta reprezintă mai puţin de 2 procente din totalul investiţiilor europene ale Chinei. România are un deficit al balanţei comerciale cu Ungaria de 2 miliarde de euro datorat produselor fabricate de China, importate de Ungaria şi… distribuite în România.

Vreme la Beijing

În acest context, primim veşti bune, de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI): ministrul de resort, Valerian Vreme, s-a întâlnit joi, la Beijing, cu reprezentanţii industriei de software din China, câteva companii arătându-şi interesul în oportunităţile oferite de piaţa românească „văzută ca poartă de intrare pe piaţa europeană”, se arată într-un comunicat de presă.

Între companiile cu ai căror oficiali s-a întâlnit domnul Vreme se numără şi gigantul Alibaba Network Technology, deţinătorul site-ului alibaba.com, cel mai mare magazin electronic (online) asiatic. S-a pus la cale organizarea la Bucureşti, în 2011, a unui forum economic bilateral în sectorul IT&C „în scopul dezvoltării de parteneriate şi pentru promovarea unor investiţii din partea marilor companii din China în ţara noastră”.

Preşedintele Camerei de Comerţ România – China nu a fost anunţat de vizita lui Vreme

Riscul de a nu se concretiza nimic sau mai nimic este ridicat, în cazul în care nu se schimbă ceva fundamental în politica externă românească faţă de China. „Investiţiile Chinei în România ar fi putut fi, lejer, de peste 5 miliarde de euro, dacă s-ar fi dat curs proiectelor majore la care ne-am angajat faţă de ei, dar care nu s-au concretizat, în urma schimbărilor de regim de la noi”, a declarat, pentru gândul, Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România – China.

Ghelmegeanu a aflat de la reporterul gândul de vizita ministrului Vreme în China. „Nu am fost invitat şi nici anunţat de vizită. Sunt deja obişnuit cu acest dezinteres. S-au obişnuit şi chinezii şi nu mai au mari speranţe. Desigur, sunt politicoşi, îi răsfaţă pe politicienii noştri când se duc în vizită acolo, dar, cam aici se opreşte totul. Marile proiecte se derulează pe mulţi ani de zile. Or, la noi, cum se schimbă regimul şi vine un nou ministru, renunţă la proiectele în derulare şi se apucă de altele. Aşa s-a renunţat, după privatizarea Romtelecom, la proiectul Postelecom (o reţea de telefonie fixă digitală alternativă la Romtelecom, realizată de Poşta Română, cu finanţare din China), la realizarea podului peste Dunăre de la Brăila, la modernizarea şoselei de Centură a Bucureştiului, la investiţiile în energia nucleară şi multe altele”, spune Ghelmegeanu.

Acesta este sceptic privitor la rezultatele Forumului economic bilateral anunţat de Ministerul Comunicaţiilor: „Forumuri ca acestea au fost cu zecile. Dar nu sunt pregătite aşa cum trebuie şi nu se întâmplă ceva concret. Întâlnirile cu oficialii şi oamenii de afaceri chinezi sunt de curtoazie. Mai nimic nu se concretizează, pentru că guvernanţii români promit multe şi fac prea puţin”. Ghelmegeanu consideră că lucrurile se pot schimba doar printr-o implicare mai activă a României, la nivel de preşedinţie şi de prim-ministru. „Ţările în care chinezii investesc sunt cele din care primesc semnale clare, de la vârf.

Cel mai recent exemplu este Franţa, unde investesc 20 de miliarde de euro, după ce preşedintele Sarkozy şi-a pus cenuşă în cap pentru sfidarea cu Dalai Lama. Suedia şi-a fixat de câţiva ani o politică pro-Beijing, limba chineză se învaţă în şcolile publice din Suedia, iar rezultatul e că Suedia este deja printre ţările europene cu cele mai mari investiţii din China. Prim-miniştrii Ungariei merg în vizită de două ori pe an în China, iar Ungaria a devenit o placă turnantă pentru Europa a mărfurilor chineze. România are un deficit comercial de 2 miliarde cu Ungaria datorat importurilor de produse chineze. Oare nu le-am fi putut importa direct?”, se întreabă, retoric, Ghelmegeanu.

Oficial chinez: „Sunt foarte multe de făcut”

Liu Qiwei, consilier comercial al Ambasadei Chinei la Bucureşti, confirmă, pentru gândul, că starea afacerilor bilaterale nu este tocmai „roză”. Rugat să precizeze ce se poate face, din punctul său de vedere, pentru îmbunătăţirea situaţiei, dl. Qiwei a replicat: „Sunt foarte multe de făcut”. Apoi, diplomat: „Haideţi să vedem ce veşti vom mai primi după vizita domnului ministru Valerian Vreme şi ce se va întâmpla cu vizita de săptămâna viitoare, a două mari companii din China din domeniul construcţiilor şi infrastructurii. Reprezentanţii celor două companii vor avea întâlniri cu oficiali din Ministerul Economiei şi din Primăria Capitalei. Sperăm, cu folos”.

gandul.info

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.