Medicii legişti au constatat că Alexandra Ivanov, tânăra în vârstă de 25 de ani care a decedat după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”.
Femeia, mamă a trei copii, a fost internată joi seară, însă timp de şapte ore nu a primit deloc îngrijiri medicale. „Cauzele decesului, conform cu certificatul medical constatator al decesului au fost: insuficienţă cardio-respiratorie acută, edem pulmonar acut şi sarcină oprită în evoluţie, complicată infecţios”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati ” Botoşani, Ioan Asaftei. Întrebat câte cadre medicale care erau de gardă pe secţie în acea noapte au activitatea suspendată în urma deciziei conducerii spitalului, reprezentantul unităţii sanitare a răspuns: „Sub rezerva că nu am documentele în faţă, ştiu că este vorba despre un medic, o asistentă şi personal auxiliar, trei cadre medicale”.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/de-ce-a-murit-alexandra-in-maternitatea-din-botosani-a-fost-eliberat-certificatul-de-deces-2475249