spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

David l-a cucerit pe Bichinet

- Advertisement -

NEGOCIERI Sedintã secretã, ieri dimineatã, în biroul vicepresedintelui Consiliului Judetean, Corneliu Bichinet. Senatorul PNL Cristian David, a negociat, ore întregi, în cabinetul lui Bichinet, conditiile trecerii acestuia la PNL în mod oficial. Fostul presedinte de Consiliu Judetean nu si-a vândut pielea prea ieftin si a vrut sã-i arate lui David cã are putere în plan politic, chemând la el mai multi presedinti de organizatii comunale, cãrora le-a trasat directia, mai degrabã sãgeata, pe care vor trebui sã lucreze în campania electoralã din varã. Cei doi politicieni au fost „vizitati”, la un moment dat, de presedintele PSD, Dumitru Buzatu, cel care a vrut sã stie ce se discutã în biroul lui Bichinet si cum decurg negocierile. Pânã la urmã, dupã trei ore de discutii, Bichinet a bãtut palma cu David, desi niciunul nu a vrut sã recunoascã în mod oficial. „Eu am venit la dl. Bichinet pentru cã am auzit cã aici se serveste cea mai bunã cafea din judet”, a glumit senatorul David. Pe surse, am aflat si motivul supãrãrii lui Bichinet. Cu douã sãptãmâni în urmã, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a convocat o sedintã la Bucuresti, unde a participat si Bichinet. Fãrã sã-l bage în seamã, Vadim i-a iertat pe liderii de filiale judetene care, în 2010, au fost suspendati din partid, „uitând” sã-l reabiliteze si pe Corneliu Bichinet, ceea ce a provocat furia acestuia.

Desi nu recunoaste oficial, de ieri, Corneliu Bichinet este în slujba PNL, dupã discutii îndelungi cu seful liberalilor vasluieni, senatorul Cristian David. Cum se face la astfel de negocieri, Bichinet a vrut sã arate cã nu a venit cu mâna goalã în PNL si a chemat mai multi presedinti de organizatii comunale PRM cãrora le-a trasat ceea ce au de fãcut de acum înainte. A fost forfotã mare, pânã cãtre ora 12.00 la cabinetul lui Bichinet, cu tot felul de persoane venite din judet, la chemarea fostului presedinte de Consiliu Judetean. Bichinet însusi a iesit la un moment dat din birou, a luat câteva coli de hârtie de la secretarã, dupã care s-a întors la negocieri. La doi pasi de biroul lui „Bichi”, celãlalt vicepresedinte al Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, privea multumit cohorta de politicieni, cel mai probabil peremisti care au rãspuns la chemarea lui Bichinet. Stie cã trecerea lui Bichinet îi mai usureazã din sarcina pe care o are în campania electoralã, mai ales cã lupta se va duce, în curând, între cei doi grei ai politicii locale, Dan Marian si Dumitru Buzatu, cu Bichinet pe post de arbitru.

„Eu am venit la o cafea la dl. Bichinet, face cea mai bunã cafea!”

La un moment dat, Buzatu nu a mai rezistat si a intrat în biroul lui Bichinet, sã vadã cum decurg negocierile. Fostul sef al PRM a sãrit ca ars, vãzând cã Buzatu intrã destul de greu în birou si vede toatã lumea ce se petrece în cabinetul sãu, însã a avut o idee salvatoare. „Haideti, intrati, sã vedeti cã nu avem nimic de ascuns. Suntem oameni civilizati, ne-am întâlnit sã facem o discutie amicalã. Am doi musafiri si vreau sã fiu o gazdã bunã”, a glumit Bichinet. În fata biroului lui Bichinet, Cristian David si Dumitru Buzatu zâmbeau provocator. L-am întrebat pe senatorul David ce face în biroul fostului sef de la Consiliul Judetean. „Eram în trecere pe aici, am auzit cã dl. Bichinet face cea mai bunã cafea din judet. Nu stiu nimic de domnia-sa la PNL, am venit doar pentru cafea”, a dat-o pe glumã David. „Da’ ce, este un lucru rãu dacã dl. Bichinet se duce la USL?”, a încercat sã provoace o discutie si Buzatu, desi nu era prea convins cã glumeste. Pânã la urmã, cei trei au rãmas la negocieri, convinsi cã au fãcut o afacere bunã.

Vadim s-a supãrat pe „Bichi” si nu l-a mai reabilitat

În timp ce Corneliu Bichinet este zgârcit în declaratii – „Rar de tot vin pe la mine parlamentari. As putea spune cã, de-a lungul timpului, cele mai multe întâlniri le-am avut cu dl. ministru Cristian David” – dinspre Bucuresti vin tot felul de informatii, care fac luminã în situatia fostului lider judetean PRM. Se pare cã, acum douã sãptãmâni, la Bucuresti a avut loc o întâlnire între liderii din teritoriu ai PRM, la care a participat si tribunul Vadim. Acesta nu l-a bãgat în seamã pe Bichinet, care se dusese la sedintã crezând cã va primi „binecuvântare” pentru candidatura PRM la postul de presedinte al Consiliului Judetean. Singurul care a fost ridicat în picioare si pus sã informeze conducerea nationalã despre filiala judeteanã a fost presedintele interimar, Florin Sârbu. Mai mult, spre nemultumirea lui Bichinet, Vadim i-a iertat si repus în functie pe liderii judeteni PRM din Botosani, Constanta sau Vâlcea, care fuseserã exclusi din partid în urma unei sedinte cu scandal, în 2010. O altã informatie venitã tot pe canale neoficiale este legatã de o discutie pe care un lider din Partidul Poporului ar fi avut-o cu doi reprezentanti din conducerea PRM Vaslui, în urmã cu câteva zile, în care s-a negociat eliminarea lui Bichinet din PRM, în schimbul încheierii unei întelegeri între PP-DD si PRM, în judetul Vaslui. În aceastã situatie, dilema lui Bichinet este mai mult decât evidentã: sã stea la un partid care nu-l vrea, PRM, si care îsi doreste sã-l elimine din cursa electoralã sau sã caute alte solutii, PNL, respectiv USL? Se pare cã a ales a doua variantã, desi mai pot apãrea surprize în zilele urmãtoare.

Bichinet vizeazã postul de vicepresedinte, din partea PNL!

Manevra preelectoralã a lui Bichinet devine evidentã, dacã luãm în discutie unele declaratii din ultima vreme a vicepresedintelui CJ Vaslui. Acesta a anuntat cã nu vrea sã candideze la primãria Negresti, în ciuda zvonurilor de tot felul care se aud prin orasul în care locuieste. „S-a speculat destul de mult privind candidatura mea pentru orasul Negresti. Negrestiul este o localitate cu paradoxuri mari. Aici s-au obtinut câteva finantãri deosebite, dacã mã gândesc la HG 577, cu asfaltãri în satele Glodeni, Cioatele, pe strada <<Apelor>>, construirea unei grãdinite cu 60 de locuri. De aceste proiecte nu m-am ocupat eu si nici altii, ci primarul Ioan Cozma, acesta este adevãrul. Aflat la partidul de guvernãmânt, fãcând zeci de drumuri la Bucuresti, în timp ce altii îl credeau prãbusit, tot el a obtinut si proiectul prin PNDI, cu asfaltãri în satele componente si în restul orasului. Nu vreau sã mã împãunez eu, în aceste conditii, cu meritele altuia”, explicã Bichinet.

„Dl. Bichinet este membru PRM în continuare. Nu stiu de nicio întâlnire.”

„Nu stiu despre ce vorbiti, nu a fost nicio sedintã la Bucuresti, la care sã fi participat si dl. presedinte Corneliu Vadim Tudor. Nu a fost asa ceva. Eu stiu cã dl. Bichinet este în continuare membru în PRM, Domnia sa reprezintã mult pentru organizatia judeteanã, a fãcut multe pentru PRM la nivel de judet” – Florin Sârbu, presedinte interimar PRM Vaslui.

Casetã:

Casetã cu Florin Sârbu:

Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.