Neplata la timp a expertizelor medico-legale solicitate, a adus Inspectoratul Judetean de Politie (IPJ) Vaslui în fata instantei de judecatã. Procesul a început în urmã cu mai bine de sase luni, iar între timp, conform reprezentantilor IPJ, jumãtate din datorie a fost achitatã.
În ultimul timp, IPJ Vaslui a acumulat datorii de ordinul sutelor de mii de lei cãtre Spitalul Judetean de Urgentã (SJU). Nu a avut bani sã achite contravaloarea expertizelor medicale efectuate de Serviciul de Medicinã Legalã, asa cã, la începutul anului, debitul a ajuns la 630.000 lei. A început un proces si între timp IPJ a reusit sã achite jumãtatea din aceastã sumã. “La sfârsitul lunii iulie, IPJ a fãcut o platã cãtre Spitalul de Urgentã în valoare de aproximativ 7.000 de lei. Suma restantã va fi achitatã în limita creditelor bugetare aprobate. Facem mentiunea cã în acest an, IPJ a achitat mai bine de jumãtate din datoria totalã, sumã pentru care am si fost actionati în instantã. La ora la care vorbim, mai sunt de plãtit în jur de 200.000 de lei”, a declarat insp. Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al institutiei. De partea cealaltã, conducerea Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui a cerut prin reprezentantii sãi ca debitul sã fie acoperit din fondurile Ministerului de Finante, Ministerului Administratiei si Internelor si cele ale IPGPR. „Am spus-o si o repet: ne descurcãm foarte greu. Nu avem fonduri, dar avem probleme destule. Nu putem face servicii pe datorie la nesfîsit. Avem si noi furnizori de plãtit, care nu mai vor sã lucreze cu noi pe datorie”, a declarat Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui.