SÃRBÃTOARE…Sfântul Spiridon este prãznuit de bisericã în ziua de 12 decembrie. Cât a trãit pe pãmânt, Sfântul Spiridon a avut o încredere nelimitatã în grija lui Dumnezeu si a si primit întotdeauna ceea ce a cerut în rugãciune. Mai mult decât atât, acum, când este aproape de Dumnezeu, minunile care s-au petrecut si se petrec dupã trecerea sa din viata pãmânteascã le întrec cu mult ca numãr pe cele din timpul vietii. Fie ca mica mea poveste de astãzi despre ajutorul primit de la Sfântul Spiridon în anul 2005 sã vã determine sã cumpãrati acatistul Sfântului Spiridon, pe care sã-l purtati mereu în buzunar, iar la nevoie, atunci când cãlãtoriti sau aveti timp liber, sã-l cititi cu inima. Vã veti bucura de ajutorul sãu, asa cum m-am bucurat si eu.
Era o vreme când îi ceream lui Dumnezeu si scriam si în pomelnicele pe care le dãdeam la preoti doar atât: Mihaela – sã am o fundatie. Nu fãceam nimic pentru asta, dar dacã am cerut, iar Dumnezeu mi-a dãruit fundatia prin Traian Focsa de la Primãria Vaslui, care tocmai voia sã o desfiinteze. El m-a întrebat, fãrã sã îi cer nimic: „Nu vreti o fundatie?”. Da, a fost o minune felul în care am primit fundatia. Prima.
Sfântul Spiridon, prietenul si ajutorul nostru
A doua minune a fost a Sfântului Spiridon. Nu mai locuiam la mama, în camera copilãriei mele, dar într-o dimineatã, când am pornit la drum, am trecut o fugã pe acasã, iar pe birouasul meu am gãsit acatistul Sfântului Spiridon. Mi-l dãruise cineva, cãzuse din vreo carte, nu stiu cum ajunsese acolo, în calea mea, înaintea ochilor mei, în ziua aceea. Eram tare necãjitã, umblam pe drumuri, în necunoscut, sã strâng bani, sã pun parchet, sã fac mobilier la fundatie. Nu obisnuiam sã mã rog la Sfântul Spiridon, dar atunci i-am luat cãrticica si am bãgat-o în geantã. Nu stiam unde merg, mã rugam si umblam pe stradã. Unde mã va duce Dumnezeu. Deodatã, mi-a venit un gând: sã organizez un spectacol la Liceul „Anghel Ruginã”, unde fusesem eu la o activitate în clãdirea de la intrare, pentru a strânge bani sã dotez cu ceea ce trebuia spatiul unde functioneazã si astãzi fundatia. M-am dus acolo. Am întrebat de doamna directoare, cu care ar fi trebuit sã vorbesc dacã se putea organiza spectacolul, dar elevul de serviciu mi-a spus cã ea este la clasã si doar în pauzã va veni la cabinetul sãu. Eram singurã cu visul meu. Trebuia sã dotez printr-o minune sediul, care nici mãcar nu-mi apartinea pe atunci. si eram singurã. Nu aveam cu cine sã mã sfãtuiesc. Aveam inima cât un purice si nu stiam încotro s-o apuc. Eram tare necãjitã în ziua aceea. Elevul de serviciu mi-a oferit un scaun. M-am asezat acolo, pe hol, chiar în fata cabinetului directoarei. Am bãgat mâna în geantã, unde am dat de acatistul Sfântului Spiridon. Mai întâi, l-am privit pe copertã pe sfânt si i-am spus cât sunt de necãjitã, cât de singurã si neputincioasã eram în proiectul în care pornisem. Nu stiu ce era cu mine în ziua aceea de cãzusem în butoiul cu tristete. Parcã nu mai aveam nici curaj sã merg înainte. Am deschis cãrticica si am început sã citesc acatistul Sfântului Spiridon. L-am strigat cu tot sufletul sã mã ajute si toate cuvintele acelea scrise în acatist le-am citit cu toatã fiinta mea. Atât de tare si cu durere m-am rugat în linistea aceea perfectã de pe hol, încât doar soneria care anunta pauza m-a adus la realitate. Au iesit elevii pe hol, a venit directoarea, am vorbit cu ea, iar proiectul cu spectacolul în liceu a cãzut. Am iesit în stradã cu umerii si mai împovãrati, atât de paltonul greu, cât si de grijile pe care le purtam cu mine. N-am fãcut nici doi pasi pe trotuar, cã m-a iesit înainte pãrintele Emanuel, de la Mãnãstirea Alexandru Vlahutã, care are hramul Nasterea Maicii Domnului. Îl întâlnisem prima datã cu doi ani înainte, tot pe stradã, ca si acum, în fata sediului ziarului nostru. Eram cu o vasluiancã mutatã în Iasi, care îl cunostea. L-am reîntâlnit apoi, de fiecare datã cam tot în acelasi loc, pe strada Ștefan cel Mare. Cu ochelari, pãrul cret si lung, strâns în coadã, pãrintele Emanuel era un copil mare si bun pentru mine. Ce mai faceti, pãrinte?, îl întrebam de fiecare datã. I-am dat un pomelnic pe care scrisesem, în dreptul cuvântului Mihaela, la fel: sã am o fundatie. „si eu vreau o fundatie pentru mãnãstirea noastrã!”, mi-a spus pãrintele Emanuel. Altã datã, când ne-am întâlnit peste vreun an, i-am spus bucuroasã cã, în sfârsit, am fundatie. „si eu am fundatie pentru mãnãstire”, mi-a spus el. Ni se împlinise visul, dar de-abia atunci începea greul pentru amândoi. Aveam actele, urma restul. „Sfântul Spiridon vrea ca banii acestia sã ajungã la dumneavoastrã”. Trecuse ceva timp de când nu-l mai vãzusem pe pãrintele Emanuel, atunci când mi-a iesit înainte la iesirea de la „Anghel Ruginã”. Venea dinspre garã si mergea spre oras. Mi-a înmugurit speranta în suflet. I-am spus: haideti sã vã arãt ceva! Nu i-am spus unde îl duc si ce îi arãt. Am luat un autobuz pânã în Cartier, unde aveam spatiul pe care voiam sã-l dotez. Am descuiat usa si l-am invitat în clasa în care pusesem parchet si aveam deja cinci mãsute si scãunele mici, mici, din lemn, pentru copii. Erau primele mele achizitii. M-am asezat pe unul dintre scãunele, într-un colt al clasei. El era departe, spre geam, si mã asculta. I-am povestit ce fac, ce am de fãcut. Dupã ce m-a ascultat cu atentie, fãrã sã mã întrerupã, si-a asezat ochelarii pe nas, s-a ridicat în picioare, si-a luat servieta neagrã, a deschis-o, s-a dus din nou spre geam, unde s-a întors cu spatele la mine. Eu continuam sã-i explic planurile mele cu însufletire. L-am vãzut la un moment dat cum se îndreaptã spre mine, cu câteva bancnote de un milion în mânã. „De la Sfântul Spiridon, pentru dumneavoastrã!”, a spus el, întinzându-mi banii. Nu se poate, pãrinte, am încercat eu sã-l refuz, stiind ce nevoi are si el la mãnãstirea aflatã atunci la început de drum. Dar pãrintele Emanuel a continuat: „Sfântul Spiridon vrea ca banii acestia sã ajungã la dumneavoastrã. Sunt darul lui pentru ce vreti sã faceti aici”. Mã uitam la el si nu întelegeam nimic. Nu stiam ce sã cred. Mã întrebam în gând de ce îmi vorbeste tocmai de Sfântul Spiridon. Pãrintele Emanuel nu îmi dãdea însã nicio explicatie. Insista sã iau banii. Pentru cã tot nu voiam sã-i primesc, mi-a explicat: „Banii acestia erau ai Sfântului Spiridon. Voiam sã mã duc în Grecia, în insula Corfu, sã-i cumpãr papuci noi, pentru cã mereu îi are tociti. E încãltat cu papuci noi, acolo, în raclã, dar el îi toceste pe toti. Tãlpile papucilor lui se uzeazã, de aceea trebuie înlocuiti mereu. Pentru cã îl iubesc si pentru cã mã ajutã mereu, voiam sã-i cumpãr si eu o pereche de papuci din partea mãnãstirii noastre, însã Sfântul Spiridon asa vrea, sã vã dau dumneavoastrã banii. Asa mã îndeamnã, asa îmi spune parcã”. Am început sã plâng. Am înteles, în sfârsit, ce s-a întâmplat. Sfântul Spiridon mi-a rãspuns la rugãciune în treizeci de minute, prin pãrintele Emanuel. Asta îi cerusem: sã pot continua lucrãrile si sã pot deschide Centrul pentru copii „Veronica”. Mi-a trimis ce am cerut. S-au împlinit toate.
Exact peste un an, pe 9 decembrie (atât e si azi, când scriu aceste rânduri), s-a tãiat panglica la „Veronica”. Mare contributie a avut Sfântul Spiridon la împlinirea acestui vis! Am cãpãtat mare curaj dupã întâlnirea cu pãrintele Emanuel si, mai ales, dupã rãspunsul mai mult decât încurajator pe care mi l-a dat Sfântul Spiridon, prin el. Au trecut cîtiva ani de la întâmplare si, într-o bunã zi, i-am povestit uneia dintre mamele copiilor de la „Veronica” (avea probleme cu alcoolul si era somerã) cum m-a ajutat pe mine Sfântul Spiridon la foarte scurt timp dupã ce l-am rugat. Peste un timp, mi-a cerut acatistul Sfântului Spiridon, semn cã s-a gândit la istorioara mea. Dupã ce i-am dat cãrticica, a citit-o în fiecare zi. I-a cerut ajutor sfântului cu nãdejde si sinceritate. Și-a gãsit în scurt timp serviciul pe care îl are si astãzi, iar eu n-am mai vãzut-o niciodatã de atunci în situatia jenantã de a fi o femeie aflatã sub influenta alcoolului. Este o mama adorabilã pentru cei cinci copii ai sãi. Amândouã îi multumim Sfântului Spiridon pentru ajutorul dat.
Cine a fost Sfântul Spiridon
Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a nãscut cãtre anul 268 d.Hr, într-un mic sat, numit Askia, situat la opt kilometri de Trimitunda. În tinerete a fost pãstor de oi si a fost cãsãtorit, însã a rãmas vãduv de timpuriu. Dupã ce s-a cãlugãrit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtutii si cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni si nespus de milostiv. „Cu adevãrat era Spiridon icoanã si model de virtute”, se spune. Și tocmai pentru marea lui virtute a fost hirotonit episcop al Trimitundei. Dupã hirotonirea sa, minunile au urmat una dupã alta. Dumnezeu îi pedepsise pe cei din insula Ciprului cu o secetã cumplitã, care adusese cu sine o foamete la fel de cumplitã. Toti stiau cã nenorocirea nu putea fi alungatã decât de un om sfânt, asemenea lui Ilie. Iar acest om sfânt era Sfântul Spiridon, cãruia Dumnezeu nu i-a trecut cu vederea rugãciunea. Imediat, cerul s-a înnorat, iar ploaia a tinut atât de mult si nu s-a oprit pânã nu s-a rugat iarãsi Sfântul. Un sãrac, de meserie agricultor, prieten cu Sfântul Spiridon, s-a dus la un bogat cerându-i o mãsurã de grâu cu împrumut. Bogatul însã i-a spus cã nu-i dã nici mãcar un sâmbure din roadele lui, dacã nu plãteste. Deznãdãjduit, sãrmanul a mers la Sfântul Spiridon si i-a istorisit ce se întâmplase. Sfântul l-a mângâiat cum a putut si l-a trimis la casa lui, iar a doua zi dimineatã l-a vizitat el însusi, cu o mânã plinã de aur, ca sã-l dea amanet bogatului. În schimbul aurului, omul a primit grâul de care avea nevoie ca sã-si semene ogorul si sã-si hrãneascã familia. Dupã ce a scãpat de sãrãcie, el i-a înapoiat Sfântului Spiridon aurul amanetat. „Vino sã dãm aurul înapoi Preamilostivului Dumnezeu, cã El ti l-a împrumutat”, i-a spus omului Sfântul, apoi l-a luat în propria grãdinã, unde cultiva câteva legume pentru putina lui hranã. Îndreptându-si privirea spre cer, a spus cu voce puternicã: „Doamne Iisuse Hristoase, care poti face toate cele pe care le voiesti, care ai prefãcut toiagul lui Moise în sarpe în fata faraonului Egiptului, preschimbã si aurul acesta în ce era mai înainte, ca toti sã afle de purtarea ta de grijã si ca sã se împlineascã cuvântul Scripturii, care zice cã Domnul a fãcut toate câte le-a voit”. Pe când se ruga astfel, s-a petrecut o înfricosãtoare minune: aurul cel neînsufletit s-a prefãcut în animal viu, în sarpe, ce îndatã a început sã se târascã printre pietrele de unde îl luase Sfântul pentru a-l preschimba în aur.
(Mihaela Manu)
