SCANDALOS În urmã cu douã zile, o femeie în vârstã de 64 de ani, din Bârlad, a cãzut pe stradã în urma unui accident vascular si a fost transportatã la Compartimentul de Primire Urgente (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgentã „Elena Beldiman”. Conform declaratiilor apartinãtorilor, pacienta era cât pe ce sã îsi piardã viata în contextul în care a fost tinutã la Stationar fãrã sã o vadã vreun medic specialist mai bine de 5 ore, pe motiv cã liftul de la Neurologie este stricat. Între timp, starea pacientei devenea din ce mai gravã, iar rudele au cerut explicatii cadrelor medicale de la CPU. Rãspunsul a fost uluitor: medicul specialist nu se plimbã prin spital pentru un pacient, dar sã aibã rãbdare cã femeia va fi văzutã în momentul când se reparã liftul. Culmea este cã Sectia de Neurologie se aflã la etajul I în aripa nouã a spitalului bârlãdean, iar efortul unor brancardieri n-ar fi fost prea mare!
Numai cine nu a ajuns la spital nu s-a lovit de indolenta unor cadre medicale, în mâinile cãrora multi îsi încredinteazã viata. Asta se întâmplã mai ales când nu ai bani sã îndesi în buzunare sau când nu ai „pile” suficiente ca sã ti se acorde atentie. Exact acelasi lucru l-a pãtit o femeie din Bârlad, în vârstã de 64 de ani, care din nefericire a suferit un accident vascular pe stradã si a fost transportatã la Compartimentul de Primire Urgente (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgentã „Elena Beldiman”. Rudele acesteia ne-au declarat cã femeia a stat mai bine de 5 ore la Stationar fãrã sã fie bãgatã în seamã de nimeni, în timp ce starea de sãnãtate se înrãutãtea. A fost adusã cu o ambulantã la CPU în jurul orei 15.30 si a zãcut asa, fãrã a fi vãzutã de un medic specialist, pânã aproape de ora 21.00. Sora pacientei a ajuns la spital în jurul orei 18.00, iar cadrele medicale i-au spus cã abia atunci i se fãcuse internarea. Revoltatã, aceasta ar fi întrebat cu ce o ajutã dacã nu este dusã la Neurologie sã fie vãzutã de un doctor. I s-a rãspuns scurt cã medicul nu se plimbã prin spital dupã un singur pacient si cã totul se va rezolva când se reparã liftul de acolo. „I-am întrebat dacã reparatia la lift dureazã douã sau trei zile, bolnava va sta tot aici? Au dat din umeri si si-au vãzut de treabã. Eu am ajuns pe la ora 18.00 la sora mea si am vãzut în ce hal aratã. Nu stiu pe ce criterii aleg urgentele, dar, totusi, e un accident vascular. Dacã murea acolo ce ne spunea, cã liftul a fost de vinã? Dar brancardierii chiar nu puteau sã o ducã un singur etaj la Neurologie? Atâta nesimtire numai în spitalele noastre vezi si te întrebi apoi de ce mori cu zile”, ne-a declarat extrem de supãratã Angela Dangã, sora pacientei. Aproape de ora 21.00, Maria Cucu a fost dusã la Sectia de Neurologie. Peste aproape o orã a fost trimisã sã facã computerul tomograf.
„N-am crezut cã se întâmplã asa ceva în spital pânã nu am vãzut cu ochii mei”
Maria Cucu este o femeie obisnuitã, cu o pensie de handicap, având anumite probleme de sãnãtate. Nu are copii si nici sot, iar din cauza afectiunilor medicale se aflã în grija surorii sale. Accidentul vascular a prins-o chiar în fata bisericii „Sf. Dumitru” si doi tineri au sunat imediat la numãrul unic 112 pentru a chema o ambulantã. Transportatã la CPU, pacienta a fost vãzutã de medicul de gardã dupã care i s-a dat bilet de trimitere la Sectia de Neurologie, în aripa nouã a spitalului. Acolo nu a mai ajuns decât foarte târziu, pentru cã în momentul când a fost scoasã pe hol li s-a comunicat rudelor cã liftul e defect si va trebui sã mai astepte pânã se remediazã problema. „Am asteptat o orã, douã, trei, însã nimeni nu mai venea sã se intereseze de starea acesteia. Eu am stat lângã ea mai tot timpul si am vãzut cã s-a schimbat la fatã si arãta din ce în ce mai rãu. A fost groaznic, nici nu stiam cum sã o ajut. Este o femeie simplã si trãieste dintr-o pensie de handicap. Probabil dacã avea bani si era cunoscutã în oras nu ar mai fi trecut prin acest calvar. Dar asa, a stat 5 ore pe motiv cã nu merge liftul acolo, la Neurologie. N-am crezut cã se întâmplã asa ceva în spital pânã nu am vãzut cu ochii mei. Fereascã Dumnezeu sã ajungi aici!”, ne-a declarat Cerasela C., o vecinã de-a pacientei. Dupã ce i s-a fãcut computerul tomograf, diagnosticul pus a fost de accident vascular, inoperabil. În prezent, Maria Cucu se aflã sub tratament în Sectia de Neurologie a spitalului bârlãdean, starea de sãnãtate fiind stabilã.
Replica conducerii spitalului bârlãdean
Am încercat ieri sã obtinem un punct de vedere si din partea conducerii spitalului bârlãdean despre acest caz. Rãspunsul a fost unul evaziv, deoarece „sunt probleme cu mult mai importante în spital”. „Pacienta a fost adusã într-adevãr în jurul orei 15.30 la CPU, dar internarea la Neurologie s-a fãcut în jurul orei 18.00. Nu stiu de asa târziu si nu am avut timp sã mã interesez dacã liftul a functionat sau nu. Rudele femeii chiar dacã spun cã a fost dusã la Neurologie la ora 21.00, eu în acte am vãzut cã e trecutã ora 18.00. Nu pot sã comentez mai mult în jurul acestui caz pentru cã nu cunosc amãnunte”, ne-a declarat dr. Gabriela Danis, director medical în cadrul spitalului bârlãdean. Acelasi lucru a fost confirmat si de cãtre rude, cã foaia de internare s-a fãcut în jurul orei 18.00, dar pacienta a ajuns în sectia de Neurologie mult mai târziu, dupã mai bine de 5 ore de asteptare. Imediat ce femeia îsi va reveni, familia se gândeste serios dacã va face sau nu reclamatie la Colegiul Medicilor împotriva spitalului bârlãdean pentru neglijentã în serviciu.