CAPITALA UITATĂ… Puțini știu astăzi că Vasluiul a fost în urmă cu cinci secole un adevărat centru al puterii domnești. Aici, voievozii Moldovei și-au stabilit reședința, au emis hrisoave, au judecat pricini și au pregătit oștile pentru război. Mai mult decât atât, la Vaslui, s-a ridicat o Curte Domnească impunătoare, a cărei importanță a rivalizat, o vreme, chiar cu Suceava, vechea capitală a Moldovei. De aici a domnit fiul lui Alexandru cel Bun, Ștefan al II-lea, care a și avut reședința aici. Curțile s-au extins apoi de Ștefan cel Mare, când a fost construită și biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, în cinstea victoriei uluitoare a voievodului împotriva imperiului otoman. După acea perioadă glorioasă, mai ales după moartea domnitorului, Curtea Domnească din Vaslui a decăzut, fiind redescoperită de arheologi în secolul XX, devenind astăzi un simbol al orașului Vaslui.
În Evul Mediu, voievozii Moldovei nu aveau o singură capitală, ci își împărțeau șederea în mai multe reședințe domnești răspândite strategic. Alături de cetatea de scaun de la Suceava, existau curți domnești la Iași, Roman, Bacău, Hârlău sau Vaslui, fiecare având rolul de a consolida autoritatea domniei în diverse zone ale țării. Aceste curți erau ansambluri complexe, cu palate, case domnești, biserici, ateliere, grajduri și locuințe pentru slujitori, practic mici orașe, centre administrative, militare și economice ale regiunii. Prin prezența periodică a domnului și a curtenilor săi, târgurile în care se aflau curți domnești prosperau: se dezvoltau meșteșugurile, se intensifica negustoria și se ridicau edificii impunătoare. În țara Moldovei a secolului al XV-lea, aceste reședințe permiteau domnilor să-și supravegheze mai bine țara: Suceava domina țara de Sus (nordul Moldovei), iar Vasluiul ajunsese „capitala” țării de Jos (sudul Moldovei). Curtea Domnească reprezenta inima târgului medieval, acolo se țineau sfaturi domnești, se primeau solii străine, se organizau oștile înainte de războaie și se emiteau hrisoave.
Ascensiunea Vasluiului
Orașul Vaslui este menționat documentar pentru prima oară în anul 1423, într-un act emis de voievodul Alexandru cel Bun. Totuși, izvoarele externe indică existența sa încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, semn că așezarea era deja cunoscută înainte de a intra oficial în hrisoavele Moldovei. Așezat la răscrucea unor drumuri comerciale importante, legând nordul Moldovei de cetățile de la Dunăre și țărmul Mării Negre, Vasluiul s-a dezvoltat rapid ca târg încă din vremea lui Alexandru cel Bun. Sub domnia prosperă a lui Alexandru cel Bun (1400-1432), Moldova a cunoscut stabilitate internă și deschidere comercială, context în care târgul Vaslui a înflorit. Voievodul a promovat o administrare nouă a țării, împărțind-o pe ținuturi și ocoluri, și a favorizat orașele cu potențial economic. Poziția Vasluiului, în centrul geografic al Moldovei (care pe atunci se întindea până la Nistru), i-a conferit un rol strategic. În această perioadă, unii cercetători cred că Alexandru cel Bun însuși ar fi ridicat primele construcții domnești la Vaslui, punând bazele unei reședințe. Cert este că fiul său, Ștefan al II-lea, avea să transforme Vasluiul în adevărata capitală a părții de sud a țării.
Prima Curte Domnească de la Vaslui
În anii de după moartea lui Alexandru cel Bun, fiii și urmașii acestuia și-au disputat tronul Moldovei, împărțind adesea țara între ei. Ștefan al II-lea, unul dintre fiii lui Alexandru cel Bun, a ajuns să stăpânească partea de sud a Moldovei (Țara de Jos) în anii 1430-1440, perioadă în care și-a stabilit reședința la Vaslui. Astfel, Vasluiul devine reședință domnească în vremea lui Ștefan al II-lea, care a ridicat aici prima Curte Domnească cunoscută. Alegerea Vasluiului ca „mini-capitală” a zonei de sud nu a fost întâmplătoare: târgul era deja prosper și bine situat, iar un domn rival instalat aici putea controla rutele spre Galați și Suceava precum și să țină piept eventualelor atacuri dinspre stepele tătare. Despre această primă curte domnească de la Vaslui, cronicile și tradiția spun că ar fi constat probabil din case din lemn și zidării modeste, așa cum erau reședințele vremii. O invazie a tătarilor, fenomen frecvent în sudul Moldovei în secolele XIV-XV, a lovit târgul, provocând un mare incendiu care a mistuit construcțiile curții. Probabil în jurul mijlocului secolului al XV-lea, hoardele tătărești venite prin Bugeac au prădat Vasluiul, lăsând în urmă ruine acolo unde fusese scaunul lui Ștefan al II-lea. Acest episod a fost o lovitură grea pentru târg fiindcă reședința domnească a rămas nelocuită o vreme, iar importanța târgului ar fi putut decădea dacă nu ar fi intervenit, peste câteva decenii, ștefan cel Mare.
Epoca lui Ștefan cel Mare, reconstruirea și înflorirea Curții Domnești
Anul 1457 aduce pe tronul Moldovei pe voievodul Ștefan cel Mare. Una dintre primele sale măsuri a fost să refacă rețeaua de cetăți și curți domnești, grav afectate de războaiele și invaziile anterioare. Astfel, după ce și-a stabilit controlul la Suceava, Ștefan cel Mare și-a îndreptat atenția și către Vaslui, vechea reședință a bunicului său Ștefan al II-lea. În a doua jumătate a secolului XV, Ștefan cel Mare reconstruiește Curtea Domnească de la Vaslui din temelii. El ridică aici un palat domnesc de piatră, mult mai impunător decât vechile case arse de tătari, menit să servească drept reședință secundară și punct strategic în sudul țării. Săpăturile arheologice au confirmat existența acestui palat, s-au descoperit fundațiile cu ziduri de piatră groase de circa 2 metri. Palatul avea pivnițe boltite din cărămidă, un parter și un etaj, la nivelul superior fiind amenajat un balcon deschis, de unde domnitorul putea privi spre curte. Legenda consemnată de cronicarul Ion Neculce, care îl înfățișează pe Ștefan cel Mare auzind din „polimarul” (balconul deschis) al curții glasul unui țăran vasluian cerând boii la arat, cronicarul scria: „Ștefan-vodă cel Bun, vrând să margă la biserică întru o duminică dimineața, la liturghie, în târgu în Vasluiu, și ieșind în polimari la curțile domnești ce era făcute de dânsul, au audzit un glas mare de om strigând să aducă boii la plug. Și mirându-să ce om este acela să are duminica, și îndată au trimis în toate părțile, ca să-l găsască pre acel om, să-i aducă la dânsul. și l-au aflat pre om în sus, pre apa Vasluiului, cale de patru ceasuri, arând la o movilă ce să cheamă acum Movila lui Purcel. Că pe acel om încă îl chema Purcel. Și ducându-l pre acel om la Ștefan-vodă, l-au întrebat Ștefan-vodă: el au strigat așè tare, și pentru ce ară duminica? El au zis că au strigat el să aducă boii la plug, și ară duminica, că este om sărac, și într-alte dzile n-au vrut frate-său să-i dè plugul, și acum duminica i-au dat. Deci Ștefan-Vodă au luat plugul fratelui celui bogat și l-au dat fratelui celui săracǔ, să fie a lui”.
În cinstea victoriei de la Podul Înalt, Ștefan cel Mare a ctitorit biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” în 1490
CTITORIE… Pentru Ștefan cel Mare, Vasluiul a devenit în mod special important din rațiuni militare. Poziția sa în centrul Moldovei de Jos îl făcea ideal ca punct de adunare a oștilor în caz de invazie dinspre sud. Astfel, în iarna lui 1475, dealurile din preajma Vasluiului au fost martorele uneia dintre cele mai strălucite victorii ale creștinătății împotriva Imperiului Otoman. La cîțiva kilometri sud de oraș, la Podul Înalt, Ștefan cel Mare a zdrobit armata otomană pe 10 ianuarie 1475, într-o bătălie devenită legendară. Victoria de la Vaslui a răsunat în toată Europa, iar Papa l-a numit pe Ștefan „atletul lui Christos” și Veneția l-a proclamat „eroul creștinătății” pentru isprava sa. După bătălie, tradiția consemnează că Ștefan cel Mare, evlavios din fire, a hotărât să ridice o biserică în semn de recunoștință pentru izbânda împotriva otomanilor. Astfel, în anul 1490, pe un mic platou din apropierea Curții Domnești, voievodul a ctitorit biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Această biserică, numită și „Biserica Domnească” din Vaslui, avea rol de paraclis al Curții Domnești, locul unde domnul și curtenii participau la slujbe, unde se țineau poate ceremonii de curte și se închinau steagurile înainte de război. În anii următori, Vasluiul s-a bucurat din plin de atenția lui Ștefan cel Mare. Domnul a folosit adesea Curtea Domnească de aici ca reședință temporară. Documentele vremii arată că Ștefan emitea acte și hrisoave de la Vaslui. De exemplu, în ianuarie-februarie 1495, februarie-martie 1497 sau martie 1502 îl găsim pe voievod la Curtea sa din Vaslui, conducând treburile țării din acest loc.
