spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Curtea de Apel București judecă astăzi contestaţia lui Sorin Oprescu

- Advertisement -

Curtea de Apel București va judeca luni contestația primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, la decizia instanței de a-l aresta preventiv, într-un dosar în care este acuzat de DNA de luare de mită.

Pe 7 septembrie, magistrații Tribunalului București au admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu, însă decizia nu este definitivă, iar primarul a făcut contestație.

Sorin Oprescu a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, オンライン カジノ conform Agerpres.

În același dosar, au fost reținuți Mircea Octavian Constantinescu, director în cadrul Primăriei Municipiului București, fostul șofer al primarului, Stanca Cristian, zis Grenadă, șefii Centrului Cultural „”Palatele Brâncovenești””, Florin Șupeală și Ruxandra Petroi Avasiloae, precum și omul de afaceri Claudiu Bengalici.

Ulterior, aceștia au primit și ei mandate de arestare preventivă.

De asemenea, Bogdan Popa, director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, și Romeo Albu au fost plasați în arest la domiciliu.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/curtea-de-apel-bucure-ti-judeca-astazi-contestatia-lui-sorin-oprescu_1789659.html#ixzz3lhRoTseC
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.